O nouă super-putere miraculoasă a creierului uman Care este baza teoretică a acestor activități?” Cei pe care i-am întrebat s-au dovedit niște pesimiști dupa standardele actuale. … Deși a luat câteva decenii, Merzenich si Bach-y-Rita au dovedit că Cajal nu avea dreptate. Score: 0,34
Arafat denunță o campanie regizată: „Nu cedez” Lictatiile ambulantelor au dovedit ca o astfel de concurenta exista si a dus implicit la scaderea preturilor ambulantelor pastrand calitatea lor. Score: 0,32
Dacian Cioloș, despre doctoratul lui Petre Tobă Tobă a mai susținut că a lucrat cu bună-credință și că valoarea științifică a lucrării a fost dovedită pe parcursul celor trei ani în care a condus Inspectoratul General al Poliției Române. Score: 0,32
Şansele încrederii la români Involuţia vieţii politice, declinul vieţii publice, a practicii curente în administraţie, în rutina jocului politic, în telenovela leadership-ului la vârf şi la bază s-au dovedit a fi, luate împreună, cea mai păguboasă, gravă prin consecinţe, stare de fapt în realitatea românească. Score: 0,30
Hayez, o magnifică expoziţie pentru cel mai magnific „Sărut” din lume Vestitul Sărut provoacă încă o mare emoţie şi modernitatea lui este dovedită de marele flash mob organizat recent la Expo 2015, în care o mulţime de persoane s-au sărutat pentru a celebra opera iconică a lui Hayez. Score: 0,30
Amintiri, biografii şi iubiri, istorie, politică… viaţa în paginile cărţilor Diagnosticul s-a dovedit greşit, iar Burgess a rămas consacrat ca scriitor. Score: 0,30
Soarta companiilor privatizate în ultimii 25 de ani Aceasta este, în istoria omenirii, geneza prin care a aparut si în Ro un nou tip de clasa sociala “BURGHEZIA COMUNISTA” ce s-a dovedit a fi mult mai hidoasa decat au prevazut-o cu cateva decenii in urma unii prezicatori ai vremurilor comuniste. Score: 0,30
Cele 17 secunde care puteau schimba fața Orientului Mijlociu Fortele kurde din Siria s-au dovedit a fi cei mai eficienti aliati in combaterea statului islamic, mai cu seama daca lupta pentru eliberarea propriilor zone. Score: 0,30
Conducerea ISU Bucureşti, suspendată Cu toate acestea, ancheta internă a dovedit că pe 23 septembrie 2015, la 23:32:13, din calculatorul firmei de evenimente Emagic a pornit un fax către numărul 021.242.09.90 al dispeceratului IGSU, dezvăluie jurnalistul Cătălin Tolontan pe blogul său, unde a şi publicat ancheta ce a condus la suspendarea conducerii ISU. Score: 0,31
Aşa-zisa „Iniţiativa România” trage „sirena lui Roaită” pentru Traian Băsescu Actele doveditoate ale sediului si patrimoniului initial – Dovada disponibilitatii denumirii eliberata de Ministerul Justitiei (prim document ce trebuie obținut pentru initierea procedurii de inregistrare a unei asociatii/fundatii). ( Score: 0,30
Decizia de ultimă oră a PSD, UNPR şi ALDE Restaurantul s-a dovedit a fi cel mai bun loc pentru împăcarea dintre PSD, UNPR şi ALDE. Score: 0,34
Politicianul veritabil. Omagiu lui Helmut Schmidt „Globalizarea tehnologică a uşurat amestecuri de orice fel şi a făcut posibilă ducerea de războaie în mod privat – cum a dovedit Al Qaida” (p. … El a dovedit încă o dată importanţa înrădăcinării politicianului într-o filosofie bine însuşită. Score: 0,32
Rogozin, diagnostic dur pus Occidentului Ei pur și simplu s-au separat de aceste suburbii, unde le era frică până și să intre, iar acum, când amenințarea a venit dinspre aceste cartiere, s-au dovedit total nepregătiți pentru a-i face față", a spus Rogozin. Score: 0,32
„Iniţiativa România” vrea să fie emanaţia „Străzii” şi nucleul partidului prezidenţial, făcut din oamenii lui Băsescu Singura lor competen ț ă dovedită zilele acestea: cea de cioclu care numără mor ț ii. Score: 0,29
Dimensiunea de securitate a Guvernului Cioloş …a demonstrat o apetență ieșită din comun pentru crearea unei anumite imagini personale în opinia publică, imagine cu totul exagerată față de meritele și calitățile dovedite. Score: 0,30
Şapte mii de români au „surclasat” Italia Chiricheş a dovedit că a uitat ce înseamnă plasament şi marcajul făcut în propriul careu. Score: 0,30
Varujan Pambuccian: Vorbesc acum şi spun că îl vom vota .) nicio secundă nu s-a gândit nici premierul desemnat, nici nimeni dintre cei care au gândit acest guvern, ca dovadă, și vreau să vă mulțumesc și să vă spun că am încredere, după ce ați făcut azi, și am încredere în cel care v-a desemnat, pentru că s-a dovedit că a fost o desemnare înțeleaptă", a precizat Pambuccian. Score: 0,32
Terorism şi religie Supraputerile şi puterile cu status global ar putea juca aceste două cărţi: să-i aducă pe cei care s-au dovedit responsabili la recunoaştere reciprocă şi să-i convingă măcar de lipsa de perspectivă a confruntării. Score: 0,30
Dâncu, tehnocratul specialist cu bani pompaţi de la Guvern Pentru că muşamalizarea afacerii s-a dovedit un succes, domnul Dâncu a rămas consilier al lui Tudor Catineanu pînă la încheierea mandatului acestuia în 1999. Score: 0,30
FIAC, locul vrăjit al artei internaţionale şi al colecţionarilor Un nou proiect, Muzee pe Sena, s-a dovedit de succes, reuşind să creeze o legătură între toate muzeele de pe malul fluviului. Score: 0,30
Guvernul Cioloș, o ciornă interesantă și periculoasă Amândoi ilustrează mai degrabă noțiunea de neprofesionalism politicos și activ decât cea de pricepere dovedită. Score: 0,30
Eşecul Franţei lui Hollande În lansarea aventurii siriene în varianta ei Statul Islamic, Hollande şi echipa lui au dovedit un amatorism ce şochează, ei neacoperindu-şi „spatele” în mod corespunzător. Score: 0,31
Klaus Iohannis a pierdut casa luată prin uz de fals şi trebuie să dea statului 320.000 de euro Le-a falsificat şi le-a aruncat în curtea familiei Iohannis sau familia Iohannis le-a solicitat, deşi, cum s-a dovedit şi prin sentinţa de ieri, nu erau moştenitori? Score: 0,31