Politică EXCLUSIV Măsurile cheie din planul de tăieri. Impozite, concedieri, poliție locală, jocuri de noroc – (1) Titularii permiselor de conducere eliberate de autoritatea română nu au dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie pe drumurile publice, în cazul în care nu își îndeplinesc, în termen de 90 de zile lucrătoare de la data termenului calculat potrivit art. Score: 0,25
Politică LIVETEXT ,,Un fleac, să nu coafăm realitatea.” Ludovic Orban explică ruptura de Nicușor Dan Eu i-am spus: dacă asta e decizie, e dreptul lui, el își formează echipa. Score: 0,25
Actualitate Ce riști cu adevărat când iei un credit pe 30 de ani Practic, zone obișnuite au prețuri ca în capitale europene, iar apartamente cu finisaje modeste sunt promovate drept „premium”. Score: 0,25
Extern Gaza: Focuri de artificii la ONU, dar greul abia urmează Președintele american a salutat-o drept „una dintre cele mai importante aprobări din istoria Națiunilor Unite”. Score: 0,25
Politică O istorie a privilegiilor. Pensiile speciale, din 1997 până azi 164 din 7 aprilie 2001 Au dreptul la pensie de serviciu pentru limita de vârsta cadrele militare în activitate care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiţii: a) vârsta de 55 de ani; b) vechime minimă în serviciu de 30 de ani bărbații şi 25 de ani femeile, din care efectiv ca militar 15 ani bărbații şi 10 ani femeile. Score: 0,26
Actualitate Ilie Ilașcu, patriotul din cușcă De atunci s-a vorbit despre „Cazul Ilaşcu”, un precedent juridic cunoscut la nivel internațional, care a consacrat că detenția sa a reprezentat o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale. Score: 0,26
Politică Oficial. Ludovic Orban, demis de Nicușor Dan. Motivul Nicușor Dan, susținut în campanie de Ludovic Orban Ludovic Orban și partidul pe care îl conduce, Forța Dreptei, a fost printre formațiunile care au ales să meargă alături de Nicușor Dan la alegerile din mai, deși la precedentul scrutin Orban se retrăsese pentru a o susține pe Elena Lasconi. Score: 0,25
Extern Fost membru The Beatles protestează față de IA cu o piesă silențioasă Muzicantul în vârstă de 83 de ani a lansat piesa ca parte a protestului lumii artistice împotriva furtului drepturilor de autor de către companiile de IA. Score: 0,26
Editorial Vocea conservatorilor Realismul pragmatic al noii Strategii de Apărare Sperăm la ce e mai bine din partea partenerilor, și le suntem loiali, dar ne rezervăm dreptul de a proteja interesele României, în final, prin orice mijloace – pornind de la realitatea fundamentală că alianțele occidentale fac parte din interesul românesc. Score: 0,25
Extern Surorile Kessler au murit împreună Niciun terţ, chiar şi unul desemnat, nu are dreptul să ucidă persoana sau persoanele care doresc să moară. Score: 0,25
Politică Conducerile TVR și Radio, validate de Parlament – UPDATE Singura sincopă a apărut în dreptul AUR. … Senatorul Laurențiu Plăeșu a susținut că AUR ar avea dreptul, prin configurație politică, la două locuri atât în CA al TVR, cât și în cel al SRR – nu la unul singur, potrivit unui comunicat al formațiunii conduse de George Simion. Score: 0,25
Actualitate Cerșetor care se vindecă „miraculos”, filmat pe stradă. Autorul clipului, un polițist „Din cauză la cei care se prefac suferă cei care totuși poate au nevoie de o pâine” a comentat în dreptul imaginilor o persoană. Score: 0,25
Actualitate Lista numelor care intră în cursă pentru Primăria Capitalei. Doi candidați, respinși Lista completă a candidaților: Cătălin Drulă (USR) Alexandru Virgil Zidaru (independent) Ciprian Ciucu (PNL) Anca Alexandrescu (Alianţa electorală ''Dreptate pentru Bucureşti'')* Score: 0,25
Politică Șefia AEP. 20 de ani de politruci instalați să păzească alegerile – ANALIZĂ Întâi a fost secretar general al Guvernului, apoi președinte al Secției de Drept privat la Consiliul Legislativ. Score: 0,25
Actualitate Sindicatele îi cer lui Nicușor Dan să medieze criza austerității Respectarea drepturilor legale și contractuale ale lucrătorilor; – Score: 0,25
Editorial Vocea progresiștilor Au dreptul progresiștii să fie reprezentați la alegerile locale pentru București? …este nevoie de reprezentare a progresismului, a idealurilor generoase, chiar dacă uneori mai puțin ancorate în posibilitățile economice, a feminismlui, a luptei pentru drepturile minorităților. Score: 0,67
Politică Guvernul pregătește limitarea cumulului pensie-salariu și interzicerea detașărilor – SURSE „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorii de credite/angajatorii au obligația de a înceta de drept contractele de muncă, raporturile de muncă sau de serviciu ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea privind reducerea cuantumului pensiei cu 85%”, Score: 0,25
Justiție Au vrut să-și violeze bebelușul pentru un live pe TikTok. DIICOT a preluat cazul Cei doi copii au fost preluați de Protecția Copilului Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile. Score: 0,25
Economie Nou furnizor major de gaze în România Firma israeliană a preluat controlul întregii operațiuni a companiei, inclusiv a angajaților, sistemelor, activităților derivate din licitațiile câștigate, precum și a drepturilor și obligațiilor care rezultă din acestea. Score: 0,25
Lifestyle 5 greșeli frecvente în amenajarea podelelor — și cum le eviți ca un profesionist O simplă probă cu nivelul cu bulă și o dreptar de 2 metri pot face diferența dintre o podea perfectă și una plină de defecte. Score: 0,25
Justiție Trimiși în judecată de DNA. Abuz în serviciu la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău PROTON IMPEX 2000 S.R.L a fost declarată drept câştigătoare pe 19 iulie 2022, în condițiile în care o altă ofertă mult mai avantajoasă pentru spital (cu aproximativ 200.000 lei sub cea câştigătoare) fusese declarată drept inacceptabilă, arată procurorii. Score: 0,26
Actualitate Localitate din Tulcea, evacuată. Pericol de explozie Ministerul condamnă atacurile Federației Ruse împotriva obiectivelor și infrastructurii civile ucrainene, subliniind că acestea sunt nejustificate și contravin normelor de drept internațional. Score: 0,25
Editorial Teren neutru Gruparea Nicușor Dan – Vlad Voiculescu Numirea lui Vlad Voiculescu drept consilier onorific personal, de stat sau nu știu cum (ca să îl poată reprezenta în diverse „cauze”), Score: 0,25
Politică SONDAJ Două mari surprize în lupta pentru Capitală. Băluță, detronat Vlad Gheorghe (Partidul Drept) are 2,6%, iar în zona suveranistă, Virgil Zidaru 2,8% și George Burcea 0,5%. Score: 0,26
Politică Social Stadiul Spitalului Regional din Craiova: „Aproximativ 2,2%”. Iași și Cluj, încă departe de prima cărămidă – ANALIZĂ Alexandru Rogobete în conferința de presă FOTO Facebook Alexandru Rogobete În urma procedurii de atribuire derulate de ANDIS, la data de 16 iunie 2025 a fost desemnată drept câștigătoare oferta depusă de asocierea CCN ALTYAPI YATIRIMLARI VE İNŞAAT ANONIM ŞIRKETİ. Score: 0,25
Politică Nouă candidați înscriși oficial pentru Primăria București. Cine urmează „Partidul AUR, împreună cu PNȚCD și cu alte formațiuni politice au făcut ceea ce este corect, ceea ce este drept și au ales să nu divizeze votul la București și să susțină cel mai puternic candidat cu șanse din partea mișcării poporului român. Score: 0,26