Doi soţi din Marea Britanie şi-au pierdut copiii pentru că toţi erau obezi Părinţii s-au luptat să îşi păstreze micuţii timp de trei ani, iar o perioadă familia a fost monitorizată de un angajat al autorităţii pentru protecţia copiilor, care a impus reguli stricte la masă. Score: 0,29
Tenorul italian Salvatore Licitra a încetat din viaţă Familia tenorului a fost de acord ca organele acestuia să fie prelevate pentru a salva alte vieţi. Score: 0,28
Elena Băsescu şi tramvaiul Elena Băsescu vine acasă de la Parlamentul European, iar familia o întreabă cum se descurcă. Score: 0,28
Isărescu se revoltă: Ce modele le dăm elevilor de la bac? Samsari de fotbalişti Şeful băncii centrale a adăugat că expoziţia pentru familiarizarea publicului cu bancnotele şi monedele euro a avut un număr redus de vizitatori şi că dacă ar fi avut altă tematică probabil numărul celor care i-ar fi trecut pragul era mult mai mare. Score: 0,27
Situaţiunea (LXI) Că şi unul şi celălalt s-au înrudit cu familia la fel de dubiosului Paul Lambrino, în mod clar o unealtă "regală" menită să lovească şi ea în Rege, în Familia sa şi în ideea de Monarhie? Score: 0,29
Cu Gigi Căciuleanu şi Compania de Balet din Chile, „El Banch” Dansul modern extrapolează, chiar fără să ştie sau să-şi propună, ideea lui Magritte de a juxtapune obiecte, corpuri şi mişcări familiare în contexte neobişnuite. … Sau pornirea de a crea mişcări neobişnuite în contexte familiare. Score: 0,28
Un om de ştiinţă român a murit într-o explozie la un laborator din SUA Potrivit soţiei cercetătorului, Livia Martin, familia se mutase în Statele Unite din România în 2007, pentru a-şi ajuta fiica adolescentă să îşi împlinească visul de a avea o carieră muzicală. Score: 0,28
De la porţelanurile chinezeşti la soliditatea fierului forjat Cu un preţ considerat de vârf, dar nedat publicităţii, a fost vândut în urmă cu doi ani un platou din porţelan, decorat cu emailuri policrome, din "familia rose", marcat cu blazonul familiilor Besnie de Blive şi Du Bourg de Bozas. Score: 0,29
Pe Jacques Chirac l-a lăsat memoria #039;'Este foarte dureros pentru familia sa'', a continuat el, estimând că altcineva în situaţia fostului preşedinte ar fi putut cere ca dezbaterea să înceteze, dar ''Jacques Chirac nu doreşte aceasta în nici un caz''. & Score: 0,28
Băsescu l-a presat pe Boc să-l numească pe Baconschi la MAE Conform documentului, preluat de Mediafax, secretarul de stat din MAE Bogdan Aurescu, cel care fusese nominalizat anterior, a fost scos din cărţi pentru simplul motiv că nu era într-un raport de familiaritate cu Traian Băsescu. Score: 0,28
Canaletto şi poemele cerului veneţian Veduta secolului al XVIII-lea se bazează pe o sinteză inedită între precizia obiectivă, veridicitatea peisajului urban, animat de evenimente oficiale sau familiare, şi redarea în egală măsură exactă şi sensibilă la lumina care, reflectată de apă pe ansamblul edificiilor, conferea un aspect încântător. Score: 0,27
BNS: Pensiile private afectează fondul public de pensii Pentru reechilibrarea sistemului de asigurări sociale, Lăzăroiu propune două variante: creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani la femei şi 67 la bărbaţi şi aducerea unor noi contributori, cum sunt freelanceri sau asociaţiile familiale. Score: 0,28
Specialiştii Cristina Flutur şi Ionuţ Pogea "Un coleg de o rară seriozitate, modest şi competent" Familia Pogea este una fericită. Score: 0,28
Un unchi al preşedintelui Obama, arestat după ce a fost prins beat la volan Onyango Obama face parte din familia kenyană a preşedintelui Obama, al cărui tată a fost kenyan Score: 0,29
Soţia, fiica şi doi băieţi ai lui Gaddafi se află în Algeria Algeria este un refugiu firesc pentru familia Gaddafi, pentru că cele două ţări au o graniţă comună lungă, iar guvernul alegerian încă nu a recunoscut oficial Consiliul Naţional de Tranziţie al rebelilor. Score: 0,28
Michael Jackson ar fi împlinit astăzi 53 de ani Familia Regelui muzicii pop a anunţat, cu această ocazie, că un parc de distracţii din Vietnam va purta numele "Michael Jackson". Score: 0,29
Când frunza devorează trandafirul… O prezenta cu un candidat-iepure, care verifica scenariul conform caruia familia Paunescu si-a trimis unul din fii sa preia PER, sa domesticeasca aceasta formatiune si sa o atraga pe dreapta esichierului politic. Score: 0,28
Copilul, figură de seamă pe scena avignoneză Alte motivaţii intervin: copilul revela conflicte familiare tăcute, păcate sancţionate prin dispariţa lui, ce se constituie în amestec de culpabilitate şi neîncredere în viitor. Score: 0,29
Cine şi în ce condiţii va primi ajutoare pentru încălzire la iarnă Mai mult, în cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate numai categoriile de bunuri cuprinse în lista bunurilor considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, aceasta beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei. Score: 0,33
Cine şi în ce condiţii va primi ajutoare pentru încălzire la iarnă Mai mult, în cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate numai categoriile de bunuri cuprinse în lista bunurilor considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, aceasta beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei. Score: 0,33
Şpăgarii din vamă făceau pregătire contrainformativă Că părinţii tăi, că toată lumea îţi vrea binele, familia, dar nu e bine să ştie, nu-i bine să ştie nimeni. Score: 0,28
Mit spulberat: Banii sunt mai importanţi decât fericirea Presați să ofere o motivație, majoritatea și-au justificat alegerea prin faptul că o slujbă mai bine plătită le-ar face familia mai fericită. Score: 0,28
Interlopul Ghenosu ameninţă din închisoare: Când ies, se va cutremura lumea! în morţii ei de Gardă şi în familia lor, când ies afară dacă nu îi… … Staţi, mă, dracu, să mă daţi, băga-mi-aş ..în familia voastră şi în copiii voştrii ! Score: 0,29
De la misterul frumoaselor lui Borromeo la eleganţa belle epoque Giovanni Antonio Boltraffio, Melancolica Isabella În 28 iunie 2008, familia Borromeo a deschis publicului una din sălile de la parterul palatului, proiectat de Andrea Biffi în 1677. Score: 0,27
Gaddafi şi-a făcut grădină zoologică şi Neverland în locuinţă Nu departe de clădirile folosite de familia Gaddafi pentru a dormi, se află un cinematograf unde acesta ar fi vizionat ultimele filme occidentale. Score: 0,28
Prima Doamnă a SUA, acuzată că a cheltuit milioane de dolari pe vacanţe Familia prezidenţială a fost criticată şi pentru vacanţa de Crăciun de anul trecut, când a cheltuit în Hawaii peste 1,5 milioane de dolari. Score: 0,28