Situaţiunea (LXI)

Am scris nu demult unui profesor pe care îl preţuiesc aceste câteva rânduri: „Şi eu sunt de acord că în aceşti ani dascălilor noştri li se face o imensă nedreptate. În acelaşi timp însă mai cred şi că, dacă toţi dascălii noştri ar fi făcut în ultimii douăzeci de ani ceea ce trebuie să facă oriunde dascălii unui neam, bătaia de joc de astăzi nu ar mai fi fost posibilă – sau, în orice caz, nu la aceste proporţii. Ei au lipsit, însă, din păcate, prea mulţi şi prea mult timp, în aceşti douăzeci de ani, de la datoria lor de a vorbi în şcoli şi în cetate despre cât de importante trebuie să fie pentru orice popor valoarea, corectitudinea, buna creştere, respectul pentru adevărul istoric şi pentru ceea ce el are înălţator şi mobilizator pentru fiecare dintre popoare. Scriu cu tristeţe aceste lucruri – dar şi bucuros şi încurajat de faptul că domnia voastră, şi destui alţi tineri profesori asemeni domniei voastre, parcă tot mai mulţi, sunteţi ceea ce mi-aş fi dorit ca toţi dascălii noştri să fi fost în aceste ultime, grele, două decenii.” / „În viaţa aceasta tuturor li se aplică legea răsplătirii. De aceea cei virtuoşi sunt cuprinşi de necazuri. De aceea cei nedrepţi se desfată în bunătăţi. Primii sunt pedepsiţi aici pentru puţinele lor păcate, şi în felul acesta nu vor fi lipsiţi de rai. Ceilalţi sunt răsplătiţi aici pentru puţinele lor fapte bune, şi vor fi pedepsiţi veşnic pentru multa lor răutate.” / De conivenţă probabil, ca şi altădată, cu adversarii propriului partid, Viorel Hrebenciuc s-a grăbit să anunţe el primul că Sorin Oprescu va candida la Capitală susţinut de PSD şi PNL. Ştiind noi bine cam ce imagine are printre alegători Hrebenciuc, nici nu se putea imagina o lovitură mai bună la adresa susţinutului şi a susţinătorilor. / „În loc să-i facă un deserviciu Regelui, prin acuzaţiile aduse, d-l Băsescu (care, altfel, e o persoană inteligentă) pare să-i fi făcut de fapt un serviciu. Cum vă explicaţi aceasta?” – m-a întrebat recent un diplomat acreditat la Bucureşti. „Mi-o explic”, am răspuns glumind pe jumătate, „tocmai prin faptul că Traian Băsescu e o persoană inteligentă.” Cum am spus şi interlocutorului meu, nu exclud cu totul ca episodul din vară să aibă explicaţii mai complicate decât cele acceptate unanim. Dar bineînţeles că, în acelaşi timp, văd perfect posibil, ba chiar foarte probabil, ca ceea ce a făcut Băsescu să nu fie altceva decât încă o oroare a aceluiaşi. Înclin să cred astfel şi pentru că gestul cu pricina nu îmi pare a fi întâmplător. Atacul la Rege, de la B1 TV, face parte dintr-un şir de gesturi asemănătoare ce s-au comis şi se comit, inclusiv în aceste zile, la trustul de presă aparţinând familiei lui George Constantin Păunescu. Încât se pune aproape de la sine întrebarea: Să fie, oare, o pură întâmplare că prezidentul calomniator are destule în comun cu patronul trustului de presă? Că, înainte de 1989, şi unul şi celălalt au fost agenţi ai Sistemului securist ceauşist – şefi ai Agenţiilor „economice” de la Anvers şi Milano? Că şi unul şi celălalt au fost implicaţi, după 1989, în fraude uriaşe, pentru a procura parcă resurse pe măsură unor scopuri atât de nenorocite? Că şi unul şi celălalt s-au înrudit cu familia la fel de dubiosului Paul Lambrino, în mod clar o unealtă „regală” menită să lovească şi ea în Rege, în Familia sa şi în ideea de Monarhie? Răul care li se întâmplă românilor are, desigur, asemenea cauze şi poartă asemenea nume (să nu-i uităm aici nici pe Patapievici, Tismăneanu, Cărtărescu şi Mihăieş, simbriaşi deplorabili ai celor numiţi deja). Dar dacă răul despre care vorbesc, venind din mediile cele mai mocirloase, mai putrede şi fetide, e fix cât e şi cu nimic mai mic, faptul acesta se explică şi prin aceea că cei care nu fac ce fac Băsescu, Păunescu şi complicii lor nu sunt încă şi mai mulţi şi nu fac încă şi mai mult decât fac. M-am uitat zilele trecute la o emisiune în care Stelian Tănase şi Miruna Munteanu l-au avut invitat pe Principele Radu. Un bun-simţ şi o bună credinţă pe care rar le mai întâlneşti astăzi în spaţiul public românesc. Şi totuşi, la un moment dat, Miruna Munteanu s-a trezit vorbind despre „inactualitatea” revenirii la Monarhie. Argumentele? O frază sau două rostite neglijent, reluând aproape instinctiv arhiştiutele clişee pe care Securitatea le-a lansat la începutul anilor ’90, şi pe care până şi ea le-a abandonat azi. În timp ce degradarea politicii, a instituţiilor „republicane” şi a guvernării a devenit insuportabilă, performanţele şi credibilitatea Casei Regale au crescut invers proporţional. Încât nu poate să fie decât ceva foarte straniu că aceste lucruri sunt tot mai clare pentru oamenii de rând şi parcă tot mai greu sesizabile pentru elite. / „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni.” / În stenograma Comitetului Politic Executiv al PCR din 17 decembrie 1989 apare reproşul făcut de Ceauşescu generalului Milea că armata nu trăsese la Timişoara aşa cum ordonase el. Deşi trăsese şi făcuse deja destule victime, dictatorul dement reproşa armatei şi ministrului că nu înăbuşise în sânge oraşul răsculat. „Vă raportez, tovarăşe secretar general”, a răspuns generalul, „că n-am înţeles acest lucru. Am căutat în toate regulamentele militare şi nu am găsit nicăieri prevăzut că armata trebuie să tragă în popor”. Iată aici replica pe care ministrul Milea ar fi trebuit s-o dea din capul locului dictatorului dement şi să refuze nu numai ca un singur militar să deschidă focul, dar şi ca un singur militar să fie scos în stradă împotriva propriului popor. Din păcate, însă, cum am mai spus de multe ori, deşi avea de partea sa nu numai „toate regulamentele militare”, ci şi Legea apărării naţionale şi Constituţia însăşi, prin care armata nu avea stabilit niciun fel de misiuni ca acelea executate atunci, generalul a consimţit să devină, împreună cu întreaga armată, părtaş la crimă împotriva propriului popor. Şi totuşi, cu această replică şi cu această atitudine, refuzând să meargă mai departe, pentru Milea nu ar fi fost nici atunci prea târziu să se salveze. Dar nu a făcut-o, şi a continuat să ordone crimele de la Timişoara, pentru ca în noaptea de 21 spre 22 decembrie să comande el însuşi acţiunile militare din Bucureşti. Ministrului şi armatei lui le-a fost deci cu neputinţă să-şi depăşească condiţia, astfel cum cu neputinţă le-ar fi fost să sară peste propria umbră. Şi ce replică impecabilă îi mai reuşise bătrânului general!

Preluare de pe website-ul autorului

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.