Caravaggio bate toate recordurile Noutatea viziunii se poate vedea, de exemplu, în “Judith tăind capul lui Holopherne”, în care personajele sunt reliefate cu ajutorul luminii puternice din fondul întunecat al compoziţiei. Score: 0,27
Dezvăluirea ca inutilitate Afacerea Stroussberg, afacerea Skoda, afacerea adopţiilor internaţionale, afacerea Ţigareta I şi II, Caritas, Fondul Libertatea, afacerea Fregatelor, afacerea avioanelor F-16; falimentele unor bănci precum: Bancorex, Dacia Felix, Albina, Turco-Română, Internaţională a Religiilor… Score: 0,27
Costiniu, Căşuneanu şi Locic revin în arestul Direcţiei de Cercetări Penale …tuturor, contra tuturor", fără a se limita doar la răul de înlăturat şi acela însă cu valorizarea dispoziţiilor general-valabile şi universale, care constituie fondul juridic minimal, sub emblema căruia ar trebui să se deruleze orice acţiune de orice fel", se arată în acelaşi comunicat. Score: 0,27
Fuziune British Airways-Iberia Acordul încheiat joi precizează că Iberia se poate retrage din noua companie dacă British Airways va fi obligată de autorităţile britanice să contribuie masiv la fondul de pensii, ceea ce ar spori cheltuielile. Score: 0,27
Grecia a ajuns la momentul în care trebuie să ceară bani de la FMI Grecia a ajuns la momentul în care trebuie să ceară ajutorul financiar al Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional, din cauza creşterii spread-urilor obligaţiunilor şi a lipsei de claritate a angajamentului de sprijin din partea UE, a declarat pentru Reuters… Score: 0,27
Listarea Fondului Proprietatea s-ar putea face în vară pe sistemul alternativ Mark Mobius, preşedintele executiv al Franklin Templeton, compania care va administra activele Fondului Proprietatea (FP), şi-a exprimat acordul pentru prelistarea fondului pe sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB, a declarat, joi, directorul general al Bursei de Valori, Anca Dumitru. Score: 0,78
Romii, condamnaţi la retardare intelectuală …au înregistrat unele progrese în ultima perioadă, segregarea şcolară este încă foarte răspândită în regiune", a declarat Costel Bercus, preşedinte al consiliului Fondului de Educaţie pentru Romi, cu o zi înainte de summit. Score: 0,27
Boc: Nu s-a deschis şurubul angajării în sectorul public "Această ordonanţă de urgenţă nu modifică nimic din cadrul legal existent şi agreat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană cu privire la angajările în sectorul public. Score: 0,28
Cursul se apropie de 4,11 lei/euro pe piaţa interbancară …în prima oră a şedinţei interbancare de joi, cursul apropiindu-se de 4,11 lei/euro, evoluţie influenţată de sentimentul negativ prezent pe pieţele din regiune şi pe fondul aprecierii dolarului.Primele cotaţii ale sesiunii s-au situat la 4,0970 – 4,0990 lei/euro, în creştere faţă de închiderea de miercuri, de 4,0935 – 4,0945 lei/euro… Score: 0,27
Rata creditelor neperformante a atins 16% în februarie UniCredit estima, la sfârşitul anului trecut, că rata creditelor neperformante ar putea atinge un vârf de 17,5% în România, pe fondul crizei economice. Score: 0,27
Câştigul salarial net a scăzut în februarie la 1.411 lei …mediu net a fost de 1.411 lei în luna februarie, în scădere cu 1,1% faţă de ianuarie, când în unele activităţi economice au fost acordate premii ocazionale, dar şi pe fondul unor nerealizări de producţiesau dificultăţi financiare, potrivit Institutului Naţional de Statistică.În termeni nominali, câştigul salarial mediu net a scăzut… Score: 0,27
România a coborât şase locuri, pe poziţia 15, în topul statelor cu cele mai riscante datorii Datoria publică directă include împrumuturi externe contractate direct de Ministerul Finanţelor Publice şi autorităţile administraţiei publice locale în baza legislaţiei privind datoria publică, dar şi cele privind ratificarea acordului dintre România şi Fondul Monetar Internaţional. Score: 0,27
Un an de Moldova liberă Focuri de armă spre ambasada SUA Pe fondul acestui război al declaraţiilor, dar şi al deciziei premierului Filat de a-i demite pe poliţiştii implicaţi în reprimarea protestelor din 2009, procurorii moldoveni… Score: 0,27
FMI nu a amplificat criza în serviciul propriilor interese Fondul a acordat ajutoare financiare de miliarde de dolari unor state printre care Ungaria, România sau Letonia în contextul declinului economiilor acestor state şi al blocajelor de pe pieţele financiare. Score: 0,29
6 mai: alegeri pentru un Tony Blair al dreptei Premierul Brown a reuşit să recupereze din handicap, pe fondul reducerii şomajului şi al deficitului public, într-un ritm care a depăşit aşteptările. Score: 0,27
Fotografa Annie Leibovitz, dată în judecată pentru neplată Avocaţii fondului Brunswick Capital Partners LP au introdus compania de investiţii Colony Capital pe lista acuzaţilor. Score: 0,29
Datoriile companiilor aflate în lichidare au crescut la 353 de milioane de lei Cât despre firmele care se află în reorganizare, restanţele acestora la bănci au crescut cu 12% în februarie, de la 201 milioane de lei la 225 milioane de lei, pe fondul unui avans uşor al numărului acestor firme, de la 122 la 130. Score: 0,27
FMI îi învaţă pe greci cum să-şi reducă deficitul Fondul Monetar Internaţional (FMI) va consilia autorităţile elene, la cererea acestora, pentru a le ajuta să consolideze bugetul şi să lupte contra fraudei fiscale, a indicat ministerul grec al Finanţelor, preluat de AFP.Echipele FMI îşi vor începe mâine activitatea în Grecia şi vor rămâne 15 zile. Score: 0,28
Cel mai mare datornic al FMI: România Potrivit unui raport financiar al Fondului Monetar Internaţional, la începutul lunii aprilie România datora 9,32 miliarde de euro.La 1 aprilie 2010, Fondul Monetar Internaţional avea în derulare 21 de acorduri de împrumut stand-by, în valoare totală de 56,77 miliarde DST (64 miliarde de euro). Score: 0,31
FMI: Economia mondială nu a ieşit încă din criză Revenirea care se observă în prezent se datorează sprijinului public, nu cererii private, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn. Score: 0,27
Peste 10.000 de britanici se pronunţă împotriva vizitei Papei Benedict în Marea Britanie, în luna septembrie Campania a câştigat teren pe fondul scandalurilor de pedofilie din interiorul Bisericii Catolice. Score: 0,28
Fraţii Negoiţă au donat 500.000 de lei pentru PSD Firma a suscitat controverse la începutul anului 2009, pe fondul situaţiei de urgenţă în sectorul energetic. Score: 0,27
Ce taxe absurde sunt obligaţi să plătească românii Fondul Crucii Roșii se alimentează, printre altele, și cu 1% din prețul biletelor vândute pentru evenimente culturale, de divertisment și sportive, concerte, festivaluri, spectacole, filme la cinematografe. Score: 0,27
Culiţă Tărâţă a transferat afacerile din agricultură pe numele unuia dintre fiii săi Pe fondul crizei, al secetei şi al scăderii preţurilor, cifra de afaceri a TCE 3 Brazi s-a dimnuat cu 30% anul trecut, comparativ cu 2008", a mai spus Tărâţă. Score: 0,27
Cât au câştigat pe spatele grevei de la RATB Bucureştenii sunt singurii care au avut de pierdut.Deşi au câştigat majorarea fondului de salarii, şoferii au pierdut din salariu o zi de muncă. … Dar fondul de salarii pe lună a fost suplimentat cu două milioane de lei. Score: 0,28
FMI a alimentat criza din Europa de Est Fondul şi-a găsit de lucru şi a obţinut mai mulţi bani ", a arătat Hampl în materialul publicat vineri. Score: 0,29