Funeriu se răţoieşte la sindicalişti: ţara este condusă de Guvern Potrivit imaginilor de la videoconferinţa de joi susţinută de Daniel Funeriu cu inspectorii şcolari generali, difuzate sâmbătă de Realitatea TV, ministrul Educaţiei a transmis un mesaj ferm: "Guvernul conduce ţara asta, nu sindicatele!". & Score: 0,26
Magistraţii: Reducerile de venituri nu pot fi motivate prin articolul 53 din Constituţie "Măsurile dispuse de aceste legi vizează în mod exclusiv doar personalul din sectorul bugetar şi pensionarii, fiind excluşi de la aplicarea cu caracter general, sectorul privat, precum şi salariaţii regiilor autonome şi a celorlalte companii, la care Statul este acţionar, ale căror venituri implică şi o componentă bugetară… Score: 0,25
„Spiru Haret” le cere profesorilor să nu se lase intimidaţi, iar elevilor să le accepte acţiunile …cu conştiinţă de dascăl, dacă această grevă este necesară: ştim că, din postura de director al instituţiei de învăţământ, nu puteţi să sprijiniţi, formal, greva generală ce va fi declanşată în data de 31 mai", este mesajul pe care "Spriu Haret" îl transmite cadrelor didactice cu funcţii de conducere. Score: 0,25
Centrele de examinare pentru bacalureat, afişate sâmbătă pe site-ul ministerului Centrele de examinare pentru bacalaureat vor fi afişate, sâmbătă, pe site-ul Ministerului Educaţiei, iar ministrul Daniel Funeriu le-a cerut inspectorilor generali şcolari, într-o nouă videoconferinţă, să informeze elevii că examenul se va desfăşura normal, scrie Mediafax. Score: 0,25
Cel puţin 115 morţi, după deraierea trenului din India "Bilanţul este acum de 115 morţi, după descoperirea a noi trupuri", a declarat inspectorul general al poliţiei din Bengalul Occidental, Surajit Kar Purakayastha. Score: 0,25
50 de milioane de euro se pierd anual din cauza lipsei cadastrului Suma ar putea fi mai mare cu peste 50 de milioane de euro dacă în România ar exista cadastrul general. … Dar cum finalizarea cadastrului general va avea loc de-abia prin 2020, putem spune că până atunci banii sunt pierduţi. Score: 0,26
Exploziv News publică o posibilă explicaţie a vizitei lui Panetta de la generalul US Army, Michael Hayden, pentru corespondentul nostru la Washington – Robert Horvath, reporter al Agenţiei Nippon Press, 2. Score: 0,25
Atenţie! Vorbeşte SPP! Vorbeşte SRI! Urmăriţi programul anti-grevă! După mitingul din Piaţa Victoriei, greva generală de luni urma să fie sfârşitul Guvernului Emil Boc. … Vine „generala" şi guvernul Boc se prăbuşeşte! … Toţi, ca la un ordin de sus, execută comanda de minimalizare a grevei generale. Score: 0,26
În miezul lucrurilor …Slimovschi, Reka Ugron şi Mihai Zgondoiu – Galeria Calina schiţează o hartă a pictorilor acestui început de secol din şcoala timişoreană, cu ramificaţii în tabloul general al artei româneşti a momentului actual. Score: 0,25
Zeci de familii evacuate cu Poliţia În acest sens, primarul general al Capitalei a dispus eliberarea, salubrizarea şi conservarea imobilului destinat cazurilor sociale excepţionale, potrivit municipalităţii. Score: 0,25
Cătălin Tolontan, la TVR! Motivul propunerii redactorului şef al Gazetei Sporturilor la şefia postului naţional public de televiziune îl reprezintă investigaţiile acestuia, investigaţii care au contribuit la neutralizarea secretarului general al partidului şi ministru al administraţiei şi internelor, Vasile Blaga. Score: 0,76
De la menuet la hip-hop şi rap în „Royal Fashion” Lozinci, păduri de steaguri, genocid, Războiul rece, sărăcie, asmuţirea oamenilor sub trâmbiţele şi delaţiunile luptei de clasă. … Spectacolul lui Dan Puric naşte întrebări şi generează nelinişti interioare. Score: 0,25
Pompierul care a murit în incendiul de la Dragonul Roşu a fost înmormântat La ceremonie au fost prezenţi ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Valentin Secară, şeful ISU Bucureşti, Stelian Duduş, precum şi peste 300 de pompieri din Bucureşti şi din judeţul Olt. Score: 0,25
Un weekend fabulos quot;Oda Progresului", de la ora 18.00, la Sala Studio, în regia genialului Eugenio Barba (sold out!), … Seara se încheie cu repetiţia generală a noului musical "Gigi amoroso". Score: 0,25
Un consilier al lui Videanu câştigă suplimentar de trei ori salariul ministrului Şeful Direcţiei generale de energie, petrol şi gaze din minister a avut în aprilie un salariu brut de 6.954 lei, la care s-au adăugat 4.200 lei. Score: 0,25
Magistraţii nu se gândesc la un protest Pe de altă parte, Bejinaru a recunoscut că reprezentanţii adunărilor generale din instanţe şi parchete nu au avut un mandat pentru a se stabili nişte măsuri concrete. Score: 0,26
Un sfert din bucureşteni ar vrea PDL desfințat PDL ar câştiga alegerile pentru Consiliul General, cu 21 de procente, dar nu ar avea majoritatea în faţa Opoziţiei PNL şi PSD care ar scoate fiecare câte 17%. Score: 0,25
Angajaţii de la Tarom au renunţat la greva de luni Însă aceştia au renunţat la greva de solidaritate de luni, deoarece nu s-au strâns semnăturile necesare pentru acest protest, urmând să facă în 31 mai o grevă japoneză şi să decidă ulterior data grevei generale. Score: 0,25
Off-road în Bucovina Îl identifică repede, încearcă să urce dealul plin de noroi să ajungă la el, să îşi salveze echipajul, împinge cu crampoanele bocancilor în noroi, şi, înainte cu un pas să îmbrăţişeze pomul şi să-l sprijine cu troliul, noroiul îl învinge, genunchii i se înmoaie şi sărută pământul. Score: 0,25
Salariul mediu în MAI este de 4.000 de lei Principalii beneficiari ai salariilor mari sunt cei nouă demnitari, cei 24 de angajaţi în cadrul cabinetelor demnitarilor, cei trei secretari generali, cei aproximativ 70 de directori şi 80 de şefi serviciu. Score: 0,25
Poliţiştii comunitari şi personalul vamal în grevă, de luni Peste 3.500 de poliţişti comunitari şi personalul vamal afiliaţi la "Pro Lex" intră de luni în grevǎ generalǎ pe termen nelimitat. Score: 0,25
Oprescu: 80-85% din parcul auto va fi marţi la dispoziţia bucureştenilor Preşedintele Sindicatului Transportatorilor RATB, Mircea Ionescu, a spus, la finalul discuţiilor cu primarul general, că în mod normal circulă zilnic în Capitală 537 de tramvaie şi troleibuze, iar dintre acestea în 1 iunie vor fi pe trasee 85%. & Score: 0,25
Luni, aproximativ 20.000 de funcţionari publici nu muncesc La rândul său, secretarul general al Federaţiei Publisind, Gabriel Chifu, a spus că oamenilor le este frică să participe la grevă, fiind făcute, de către administraţie, liste cu disponibilizări. Score: 0,25
Taximetriştii, în grevă japoneză Începând de luni, peste 400.000 de angajaţi din învăţământ şi administraţia publică vor intra în grevă generală pe termen nedeterminat, iar acestora li se vor alătura într-o grevă de solidaritate şi alţi angajaţi din sănătate, transporturi, penitenciare şi sectorul privat. Score: 0,25
Părinţii cer guvernanţilor soluţii rapide pentru a nu fi îngheţat anul şcolar Sindicaliştii din educaţie intră în grevă generală din 31 mai, zi în care are loc proba de competenţe lingvistice într-o limbă străină din cadrul examenului de bacalaureat. Score: 0,25
Sindicaliştii de la Metrorex au cerut celor de la CFR să facă grevă de 1 iunie Sindicaliştii de la metrou şi de la RATB fac grevă de solidaritate în 1 iunie, cu oprirea activităţii între orele 4.00 şi 16.00 şi vor intra ulterior în grevă generală dacă va fi nevoie, din cauza scăderii salariilor angajaţilor. Score: 0,25