Victor Ponta: Implicarea politică a lui Dan Voiculescu în USL s-a terminat în 2012 Implicarea politică s-a terminat în 2012”, a afirmat Victor Ponta.„Dacă am ceva să-i reproșez domnului Voiculescu este că în 2004 în biroul cu Băsescu au scos PSD-ul de la guvernare. Score: 0,28
Fost ministru moldovean al Apărării: Am fost vândut pe bani grei Dar la comanda șefului, sustragerea susținerii politice a membrilor fondatori ai PLR (Partidul Liberal Reformator, formatiune desprinsa din Partidul Liberal condus de fostul preşedinte interimar Mihai Ghimpu şi aflată în acest moment în coaliţia de guvernare) este obligația actuală a conducerii partidului. Score: 0,27
Referendumul, la o aniversare ridicolă şi tristă Dincolo de tupeul cucoanei aflate la iniţierea aniversării şi a manifestaţiei se adună norii cei negri care marchează guvernarea lui Victor Ponta. Score: 0,26
Voiculescu a plecat de la propria conferință de presă În legătură cu ameninţarea UDMR de a ieşi de la guvernare, Voiculescu a spus:"Presupun că e o decizie luată în PPE, care din nou se amestecă, pentru că asta înseamnă Uniunea Europeană. Score: 0,26
Prestidigitaţii, tripotaje şi fanfare Există astfel riscul ca din incapacitatea de a gestiona buna guvernare să cădem în patima interdicţiilor astfel încât să se blocheze sau să se paraziteze funcţionarea unor instituţii. Score: 0,26
Șova: PSD nu-i abandonează pe cei care nu au luat un examen, cum face Băsescu .) scoaterea educației din zona gri în care a fost aruncată de guvernarea PDL a presupus și măsuri de reparare a unor greșeli majore făcute în trecut, greșeli care își au sursa în Legea educației naționale", explică Șova.Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, OUG nr. Score: 0,27
Corlățean, despre poziția MAE privind procedurile Tribunalului UE referitoare la Iniţiativele cetăţenești …a statului", nu "un orgoliu de ordin personal", spune Corlățean.Precizările ministrului Corlățean vin în contextul în care UDMR a ameninţat că iese de la guvernare, potrivit gandul.info, după refuzul MAE de a autoriza deschiderea a două noi birouri consulare ungare la Oradea și Târgu- Mureș.Anunțul a fost făcut vineri de secretarul… Score: 0,27
MRU, către Udrea: Vă place să vi se ploconească oamenii, cei care nu o fac sunt trădători Am devenit Prim-Ministru într-un moment dramatic, în care PDL era în derută şi întreaga Guvernare tremura din toate încheieturile. Score: 0,26
UDMR ameninţă cu ieşirea de la guvernare Întrebat dacă Uniunea ia în calcul ieşirea de la guvernare, în condiţiile în care aceasta nu va fi retrasă, Kelemen a admis, indirect, că acesta este o variantă de lucru.„Nu vreau să răspund la această întrebare, dar poziţia mea foarte hotărâtă o cunoaşte premierul, de la el aştept un răspuns. Score: 1,31
Berlinul vrea să interzică gazul de şist până în 2021 …scrisori, ei s-au adresat colegilor deputaţi din Partidului Social-Democrat (SPD) din Bundestag, partid care, alături de cel Creştin Democrat, formează coaliţia de la guvernare, şi au detaliat principalele puncte ale legislaţiei viitoare în ce priveşte foarte spinosul subiect în care precedentul guvern "şi-a rupt dinţii"… Score: 0,27
Decizie istorică la Berlin: Germania adoptă salariul minim pe economie Potrivit social-democraţilor, aflaţi la guvernare alături de partidul Angelei Merkel, introducerea salariului minim va spori salariile a 4 milioane de germani, din cele 39 de milioane de angajaţi. Score: 0,26
Barroso reacţionează la spaimele lui Vladimir Voronin …întrebări: De ce se urgentează semnarea Acordului, în condiţiile în care în scurt timp în Moldova vor avea loc alegeri parlamentare în rezultatul cărora va fi o altă guvernare?- De ce proiectul Acordului nu este abordat în cadrul unui referendum naţional?- Cum poate un prim-ministru cu o popularitate de doar 19%, un Guvern cu o componenţă… Score: 0,27
Parlamentul german a aprobat dubla cetățenie Dubla cetățenie a fost unul din proiectele favorite ale social-democraților (SPD), care se află la guvernare cu conservatorii conduși de cancelarul Angela Merkel. Score: 0,27
Parlamentul a votat reducerea CAS Victor Ponta i-a lăudat pe Daniel Chiţoiu şi Călin Popescu Tăriceanu, foşti membri ai PNL, arătând că cei doi au propus măsura în programul de guvernare al USL, în condiţiile în care Crin Antonescu a fost cel care a insistat în favoarea adoptării acestei măsuri. Score: 0,27
Găselniţa primăriei din Miskolc pentru a-i determina pe romi să plece din oraş Hotărârea a fost votată de toţi consilierii locali ai Fidesz (partidul de guvernare), în timp ce socialiştii s-au abţinut. Score: 0,27
Daniel Chiţoiu demisionează din PNL .) Chiar dacă se anunţă drept o mare victorie, păstrarea numelui de PNL nu face altceva decât să transforme partidul într-o maşină de curăţat imaginea membrilor PDL, grav afectată după o guvernare dezastruoasă. Score: 0,27
Miniștrii PSD, la judecata baronilor partidului Se va discuta serios şi de calitatea actului de guvernare. Score: 0,27
PNL sau triumful grotescului Sîmbătă dimineaţa, Klaus Iohannis paria pe o guvernare liberală de 10 ani (deşi e cam greu de văzut unde e liberalismul în toată tevatura asta). Score: 0,26
Obiectivele lui Klaus Iohannis În vederea atingerii acestui obiectiv, avem de îndeplinit două obiective de etapă: câștigarea alegerilor prezidențiale și revenirea la guvernare, ca principală forță politică", se arată în moțiunea de candidat la președinția PNL a lui Klaus Iohannis, pe care a prezentat-o la Congres sâmbătă. Score: 0,27
Mesajul lui Ghișe pentru liberali la Congres Ioan Ghișe, candidat la președinția PNL, a declarat sâmbătă la Congres că liberalii nu trebuie să se grăbească să fuzioneze cu PDL, despre care a spus că e un partid etichetă al lui Traian Băsescu, care a tăiat salariile și pensiile când a fost la guvernare. Score: 0,27
Mesajul lui Blaga la Congresul PNL ) M-am opus intrării la guvernare a PSD, în 2008. … "PNL și PDL împreună într-un singur partid, cu un program de guvernare și un singur candidat la alegerile prezidențiale — acesta este mandatul pe care ni l-au dat românii", a afirmat Blaga. Score: 0,27
Reintră Crin Antonescu în cursa prezidenţială? UPDATE: Ioan Ghișe, candidat la președinția PNL, a declarat în fața Colegilor săi întruniți în Congres că liberalii nu trebuie să se grăbească să fuzioneze cu PDL, despre care a spus că e un partid etichetă al lui Traian Băsescu, care a tăiat salariile și pensiile când a fost la guvernare. Score: 0,26
Lider PSD, atac la partidul lui Dan Diaconescu Colaborăm bineînțeles cu UNPR, PC și UDMR, cu care suntem la guvernare". Score: 0,26
De ce este Norica Nicolai împotriva fuziunii cu PDL Mi-e greu să uit ce s-a întâmplat cu România în guvernarea PDL. Score: 0,26
Dan Şova – eşec pe toată linia A mărit semnificativ transportul de vorbe prin televiziuni şi a ratat toate promisiunile din programele de guvernare (original şi copie). Score: 0,27