Parlamentul a votat reducerea CAS

Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind reducerea CAS la angajator.

Astfel, Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz, a adoptat, cu 304 voturi pentru, nicio abţinerei şi niciun vot împotrivă Reducerea CAS la angajator cu cinci puncte procentuale.

Proiectul a fost iniţiat de Guvern şi prevede reducerea cu cinci puncte procentuale a contribuţiilor sociale la angajator.

Măsura urmează să intre în vigoare de la 1 octombrie 2014. Anunţată iniţial pentru 1 iulie, măsura a fost amânată după negocierile cu FMI.

Săptămâna trecută, proiectul a fost adoptat şi de Senat, cu 109 voturi ”pentru”, niciunul vot ”împotrivă” şi o abţinere.

Victor Ponta i-a lăudat pe Daniel Chiţoiu şi Călin Popescu Tăriceanu, foşti membri ai PNL, arătând că cei doi au propus măsura în programul de guvernare al USL, în condiţiile în care Crin Antonescu a fost cel care a insistat în favoarea adoptării acestei măsuri.

De altfel, între Victor Ponta şi Crin Antonescum, preşedinte al Senatului la acea vreme, au existat divergenţe în condiţiile în care prevederea privind reducerea CAS nu fusese inclusă în cadrul negocierilor cu FMI, aşa cum a cerut în mai multe rânduri fostul lider al PNL.

Iniţiat de guvern, proiectul a primit raport favorabil luni în comisia de buget-finanțe din Senat. Potrivit acestuia, cota va scădea de la 20,8 la 15,8% pentru condiţii normale de muncă, de la 25,8 la 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi de la 30,8 la 25,8% pentru condiţii speciale de muncă. Prevederile ar urma să se aplice începând din octombrie 2014.

În expunerea de motive, guvernul arată că promovarea acestui proiect a fost determinată de existenţa pe piaţa muncii a unei mari presiuni fiscale asociată nivelului ridicat al contribuţiilor de asigurări sociale care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat şi care determină necesitatea diminuării sarcinii fiscale suportate de angajator, dat fiind că două treimi din contribuţia datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat reprezintă contribuţia angajatorului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.