Ponta: Ingerinţa în justiţie în cazul Lukoil, o prostie din România Aşa încât, intervenţiile mele publice – eu nu am vorbit cu procurorii – am spus un lucru pe care l-am spus şi îl voi spune în continuare, că orice efort pentru a salva locurile de muncă şi modul în care primim taxe şi impozite la buget sunt foarte importante. Score: 0,27
Pirueta politică a lui Victor Ponta Deşi acesta este unul dintre cele mai importante subiecte ale campaniei electorale prezidenţiale. Score: 0,28
Şeful Parchetului Bihor a fost arestat Astfel, legal şi conform atribuţiilor de serviciu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile-Constantin Popa, ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a denunţătorului, implicat în activități evazioniste ce au prejudiciat cu sume importante bugetul general consolidat al statului. Score: 0,27
Lavrov, împotriva implicării Victoriei Nuland în negocieri "În prezent, există un acord de încetare a focului pe hârtie în Ucraina, pacea domnește în cea mai mare parte a țării, dar acordul privind armistițiul este încălcat în părțile sale cele mai importante", a spus oficialul american. Score: 0,28
Stefan Hell: La liceul din Timişoara am avut un profesor de fizică fantastic S.H.: Cred că amândouă sunt importante. Score: 0,27
Procuror șef, arestat …Vasile-Constantin Popa, ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a denunţătorului, implicat în activități evazioniste ce au prejudiciat cu sume importante bugetul general consolidat al statului", se mai arată în comunicatul citat. Score: 0,27
„Quod Erat Demonstrandum”, în alb-negru, în premieră românească Roluri importante au şi Virgil Ogăşanu, tatăl Elenei, şi Dorian Boguţă, colegul matematicianului. Score: 0,28
Ponta îi trimite lui Băsescu o propunere pentru Ministerul Culturii Cred că în această perioadă Cultura are câteva proiecte importante de finalizat – mă gândesc cel puţin la Teatrul Naţional şi la Opera Naţională, mai sunt şi altele – aşa încât nu vom întârzia", a spus Ponta. Score: 0,28
Băsescu: Lukoil nu poate veni în România cu abordări putiniste Riscurile create de companiile ex-sovietice Cele mai importante două dintre singurele trei rafinării active în Romania sunt deținute de companii din spatiul ex-sovietic – Lukoil si KazMunaiGaz (compania națională din… Score: 0,27
Filme de competiţii internaţionale, bună dispoziţie, amuzament… la Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj În timpul studiilor din cadrul UNATC, Iulia participă la cele mai importante workshop-uri de actorie de pe continentul american şi nu numai, printre care: The Acting Corps (Hollywood), Sarajevo Talent Campus, Nisi Masa sau Generation Campus Moscova. Score: 0,29
Documentul de la care a pornit sesizarea Inspecţiei Judiciare de către CSM Prim Ministru, din păcate în mod repetat („Să avem grijă că e vorba de 3.500 oameni şi de nişte interese economice de funcţionare a altor companii extrem de importante şi sper doar în înţelepciunea şi responsabilitatea celor care anchetează de a găsi soluţia legală. Score: 0,27
Mister în jurul lui Kim Jong-un: sora sa a preluat puterea sau liderul este arestat? Când s-a întors din Elveţia, a fost numită în funcţii importante din Guvern, iar în prezent şi-a asumat şi mai multe responsabilităţi. Score: 0,27
Piloţi de la Tarom infirmă „precizările” Ministerului Transporturilor Părerea mea este că Tarom trebuie să-şi continue activitatea, şi piloţii, şi însoţitorii, şi ceilalţi, trebuie să muncească pentru ca Tarom să rămână una dintre cele mai importante companii din Europa. Score: 0,28
„Revisiting Romania: Dress and Identity” de la Muzeul Horniman – o sărbătoare a României la Londra …Kerlogue, care, în timpul celor 3 ani de pregătire a proiectului, a călătorit în repetate rânduri în România şi a beneficiat de sprijin şi consiliere din partea celor mai importante muzee de gen româneşti. Score: 0,27
Pantofi şi genţi haute couture din Colecţia Fundaţiei Sartirana Arte Dar sunt expuse şi creaţii semnate de nume mari ale modei actuale, de la Armani la Ferrè, de la Moschino la Valentino şi Versace, precum şi ale unor firme nu la fel de cunoscute publicului, dar foarte importante, precum Caimar, Moreschi şi Pfister. Score: 0,27
Stefan Hell: Educaţia primită în România mi-a ușurat viața Rădăcinile sunt foarte importante pentru mine.Am avut un schimb de emailuri cu preşedintele Academiei Române acum câteva zile şi i-am sugerat să facem câteva întâlniri pe teme ştiinţifice. Score: 0,27
Zilele Culturii Române la München Zilele Culturii Române la München reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale, demarate de asociaţii ale românilor din Germania în colaborare cu parteneri de prestigiu care activează pe scena culturală din Bavaria. Score: 0,27
Pactul Molotov-Ribbentrop, „Monument al culturii naţionale” în Rusia Ministerul Culturii din Federaţia Ruse pregăteşte până în 2015 lista celor mai importante 100 de documente ale istoriei ruse. Score: 0,29
Duşa, despre bugetul Apărării pentru 2015 "În ultimii doi ani am beneficiat de un buget mai mare care ne-a permis să continuăm programul de modernizare şi înzestrare a armatei, programe complexe care sunt foarte importante şi necesare. Score: 0,27
Proiect de ţară: hrană, apă, energie La fel de importante sunt revitalizarea economică şi socială a zonei montane şi a zonelor umede; încurajarea turismului, în special a celui ecologic, balneoclimateric şi cultural; îmbunătăţirea şi diversificarea ocupării forţei de muncă în mediul rural, inclusiv prin realizarea unor produse de nişă, tradiţionale sau ecologice. Score: 0,27
Actualitate DNA-ul nu poate schimba ţara în locul nostru De aceea vă atrag atenţia că din dezbaterea publică a acestei campanii electorale lipsesc două teme importante care devin inevitabile în perioada următoare, indiferent cine câştigă alegerile – reforma constituţională şi, mai ales, o reformă administrativă care nu… Score: 0,27
O Gală dedicată celebrei mezzo-soprane Viorica Cortez Coperta volumului Viorica Cortez Leontina Văduva a debutat la Théâtre du Capitole din Toulouse cu rolul Manon din opera cu acelaşi nume de Massenet, succes urmat de numeroase solicitări pe scene lirice importante, la festivaluri internaţionale dintre cele mai cunoscute, alături de artişti de renume. Score: 0,32
Economia germană deraiază şi poate trage după ea întreaga Europă Creşterea economică în zona euro a fost şi este foarte redusă sau zero, iar cele mai importante economii din zona euro sunt cele mai importante pieţe de desfacere pentru produsele germane. Score: 0,28
Daniel Cioabă: Romii nu-şi mai dau votul pentru un litru de ulei Întrebat dacă ar vota o femeie, având în vedere că în tradiţia romilor nu se obişnuieşte ca femeile să deţină funcţii importante, Daniel Cioabă a răspuns că romii ar trece peste aceste tradiţii, dacă o femeie candidat le-ar propune programe speciale pentru romi. Score: 0,27
Răzvan Ioan Dincă, Directorul General al ONB: „Iubesc opera pentru că, de la prima notă la ultima, totul este emoţie” Punerea în scenă îi este încredinţată marelui regizor cu origini scoţiene Paul Curran, care a fost Directorul Artistic al Norwegian National Opera and Ballet şi a montat spectacole de operă pentru cele mai importante instituţii de gen din lume. Score: 0,29
Proiectul faraonic al arhitectului Jean Nouvel El se impune, desprinzându-se de sol, înscriindu-se pe cer”, explica Jean Nouvel, care urmează să-şi vadă în curând alte două importante lucrări terminate: Filarmonica din Paris, ce urmează să fie inaugurată în ianuarie 2015, şi, înaintea ei, Luvru-Abu Dhabi, ce se va deschide în luna decembrie a acestui an. Score: 0,27