Patologia electorală actuală Matricea statului totalitar funcţionează perfect, fiind un factor determinant în stabilirea viitorului câştigător şi stabilind regulile nescrise, cu adevărat importante, ale competiţiei electorale. Score: 0,27
Economie Politică Vânzările Dacia în Germania au urcat în primele nouă luni În luna septembrie, înmatriculările Dacia au consemnat una dintre cele mai importante creşteri dintre mărcile prezente pe piaţa germană, de 22,9%, la 3.308 unităţi, faţă de aceeaşi lună din 2013. Score: 0,28
Noua filozofie de viaţă a lui Mihăiţă Neşu Simplific şi mi-e bine” „În viaţă doar câteva lucruri sunt importante. Score: 0,27
„Afaceri” civilizatoare şi alegeri prezidenţiale Neregulile descoperite ulterior în contract şi condiţiile în care s-a realizat concesionarea au provocat un puternic tumult în societatea vremii, aducând importante prejudicii statului român. Score: 0,27
Lăsați fără apă caldă în Capitală Distrigaz Sud Reţele a redus cantitatea de gaz distribuită către CET Sud şi CET Vest din 30 septembrie, "ca urmare a acumulării de către Elcen a unor datorii importante de plata aferente serviciului de distribuţie prestat inclusiv pentru sezonul rece 2013-2014". & Score: 0,27
Un drog face ravagii în Rusia Toxicomania este una dintre cele mai importante probleme ale sănătăţii publice din Rusia. … <p>Toxicomania este una dintre cele mai importante probleme ale sănătăţii publice din Rusia… Score: 0,88
La Mulţi Ani, Mircea Albulescu! …fost distins cu Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor, cu Premiul pentru întreaga activitate, acordat la Gala UNITER din 2005, şi cu importante alte premii, din partea Academiei Române, Ministerului Culturii şi Cultelor, UNATC, Centrului Naţional al Cinematografiei, Festivalului Internaţional de Film… Score: 0,28
Ghid de identificare a martorilor din Dosarul Microsoft Dar „creierul” afacerii, Claudiu Florică, a dat el însuşi declaraţii importante în Dosarul Microsoft, care au uşurat mult treaba procurorilor aflaţi pe urmele ministrului Gabriel Sandu, ori a primarului din Piatra neamţ, Gheorghe Ştefan. Score: 0,84
Invitaţie la lectură Îşi are originea în basmele populare ruse, unde de problemele economice răspundea faţa de masă care se strângea singură, care îi asigura gratis posesorului ei mâncare în orice cantitate, precum şi soba pe care eroul de basm numit Emelia rezolva orice probleme importante. Score: 0,27
„Europa e o iluzie. Când ea va cădea, veţi realiza că sunteţi români” Analistul mai crede că odată cu criza ucraineană, Turcia, Polonia şi România au devenit mai importante ca niciodată strategic pentru Statele Unite. Score: 0,27
Mâine se deschide la Muzeul Horniman din Londra expoziţia „Revisiting Romania: Dress and Identity”, un proiect de amploare Muzeul Horniman, înfiinţat în ultimii ani ai secolului al XIX-lea prin generozitatea unui magnat al ceaiului din Epoca Victoriană, este un celebru muzeu de antropologie culturală din Londra, având importante colecţii de artizanat european, amerindian şi african şi din alte continente. Score: 0,28
Ungaria, vârful de lance al Rusiei în NATO şi în Uniunea Europeană?! Evocăm acest episod, deoarece fiecare parte aflată într-o dispută are propriul său adevăr istoric, după cum există şi lucruri comune foarte importante care ne pot ajuta să înţelegem cât de jos poate să coboare politica în raport cu istoria. Score: 0,27
Cultură Dialoguri Esențiale Competiţia Anim’est 2014: titluri de neratat şi provocări vizuale Se anunţă o competiţie interesantă în toate secţiunile, presărată cu highlighturi ce au făcut deja turul unor festivaluri internaţionale importante şi filme ce îşi vor avea premiera la Anim’est. Score: 0,27
Corina Creţu, după audierea în PE: „Trebuie să muncesc în următorii 7 ani” quot;Toate au fost importante pentru că au atins toate zonele politicii de coeziune, care contribuie la toate proiectele Comisiei (.. … .) Cred că toate subiectele au fost importante. Score: 0,29
Regizorii Sergei Loznitsa şi Radu Mihăileanu, la Bucureşti: despre Ucraina, conflicte şi cenzură A revenit cu In the Fog (2012), care a câştigat Premiul FIPRESCI şi l-a confirmat ca pe una dintre cele mai importante voci ale cinema-ului contemporan. Score: 0,27
Corina Crețu, audiată în PE Despre oportunitatea stabilirii unei strategii naţionale a Munţilor Carpaţi “Sigur că macroregiunile sunt importante; În prezent sunt două macroregiuni de succes: macroregiunea baltică şi cea a Dunării. Score: 0,27
Dosarul Microsoft ia o turnură spectaculoasă Dosarul licenţelor Microsoft, în care până acum nouă foşti miniştri sunt acuzaţi de luare de mită, neglijenţă în serviciu sau trafic de influenţă, ia o turnură spectaculoasă, în acest caz de sute de milioane de dolari intrând aproape toate numele importante din industria de IT din România. Score: 0,27
Atenţionare de călătorie – Hong Kong <p>Ministerul Afacerilor Externe îi atenţionează cetăţenii pe români asupra demonstrațiilor stradale din Hong Kong, care au condus la blocarea traficului rutier în mai multe zone ale orașului, perturbând importante trasee ale mijloacelor de transport public în zonele: </p> Score: 0,85
Ebola provoacă îngrijorări majore producătorilor de cacao Preţul susanului nu a crescut, însă un târg anual al producătorilor de caju a fost anulat, motiv pentru care reprezentantul unei companii importante din acest sector a declarat pentru Financial Times că “orice informaţie ar putea avea un efect imediat”. Score: 0,28
Al treilea război al nostru cu Iranul Iranul a câştigat enorm de mult după războiul Americii din 1991, care a slăbit decisiv regimul lui Saddam, astfel că nu a mai trebuit să menţină forţe importante cu scopul de a se păzi de o invazie irakiană. Score: 0,27
Acord istoric între Afganistan şi SUA …sprijinul acestei comuniţăti din nordul ţării), însă constituirea unui guvern de uniune este extrem de dificilă, iar pe acest fond talibanii pot înregistra progrese importante. Score: 0,27
Frumuseți autumnale cu mari muzicieni români, la Londra, Bruxelles, Charleroi și Berlin …sta Ana Silvestru aduce muzica românească contemporană pe celebra scenă de la St Martin-in-the-Fields Pianista Ana Silvestru concertează la Londra Una dintre cele mai importante reprezentate ale generaţiei foarte tinere de pianişti români, Ana Silvestru, „strălucit înzestrată, cu un temperament artistic viu, un sunet splendid şi un… Score: 0,27
John Perkins: Bechtel, Chevron şi Banca Mondială folosesc asasini economici şi în România În ceea ce priveşte România, cred că trebuie realizat că este o ţară de mijloc, se află chiar în miezul unei zone foarte importante. … Dar, da, cred că Wikileaks a expus, a arătat lumii întregi lucuri importante pe care trebuia să le cunoască. Score: 0,29
„Just the two of us”, cel mai bun documentar Să mai amintim că pe parcusul celor opt ediţii precedente, training-ul a fost susținut de nume importante din cinematografia mondială: John Appel (regizor, director de imagine, lector universitar invitat al Academiei Olandeze de Film şi Televiziune), Steven Ascher… Score: 0,27
Marian Nacu, un făuritor de frumusețe la Muzeul de Arte Decorative din Lisabona Începând cu 1985 participă şi este premiat la importante saloane internaţionale, iar după 1991 are numeroase expoziţii personale în Franţa, Italia, Marea Britanie, Germania, Statele Unite, Japonia, Liban, Rusia, Belgia, Austria. Score: 0,27