Lăsați fără apă caldă în Capitală

Bucureştenii din sectoarele 2, 3, 4 şi 5 au rămas fără apă caldă de câteva zile. Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), producătorul de energie termică din Capitală, a acumulat datorii la Distrigaz, iar furnizorul a limitat cantitatea de gaze livrată. Situația afectează peste 1,7 milioane de oameni.

Datorii în lanț

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei (PMB), Distrigaz Sud Reţele SRL afirmă, într-o adresă trimisă primarului Sorin Oprescu, că are o creanţă de 88,86 milioane lei, la ELCEN, reprezentând contravaloarea serviciilor de distribuţie a gazelor naturale neachitate pânǎ în prezent, motiv pentru care au fost realizate limitari în furnizarea gazelor naturale la centralele termoelectrice CET Sud şi la CET Vest ale producătorului de agent termic.

Distrigaz Sud Reţele a redus cantitatea de gaz distribuită către CET Sud şi CET Vest din 30 septembrie, „ca urmare a acumulării de către Elcen a unor datorii importante de plata aferente serviciului de distribuţie prestat inclusiv pentru sezonul rece 2013-2014„. „Măsura limitării a fost luată după ce au fost parcurse toate etapele de mediere în vederea eşalonarii debitelor”, spun reprezentanţii Distrigaz într-un comunicat.

RADET a anunţat pe site, sâmbătă, că a fost nevoită să reducă temperatura apei calde, în sectoarele 2,3,4 şi 5, din cauza reducerii presiunii şi cantităţii de gaze livrate către Elcen.

UPDATE Distrigaz Sud Reţele a anunţat, sâmbătă, că, în prezent, a restabilit parametrii de furnizare a gazelor naturale către unităţile Elcen din Bucureşti, urmând ca „nu mai târziu de finalul săptămânii viitoare, conform promisiunii autorităţilor responsabile, să se găsească o soluţie acceptabilă pentru stingerea datoriei”.

Ioana Stoica, lider de sindicat RADET, a precizat pe de altă parte la Digi 24 că această situație nu se poate remedia până luni.

„Atât timp cât ELCEN solicită banii să plătească gazul, nu o să ne dea o temperatură mai mare”, a spus aceasta.

„Populația și RADET ar trebui să oprească agentul termic, pentru că decât să îi dai o temperatură la apa caldă de 40 grade mai bine nu i-o dai, pentru că noi plătim mai mult despăgubire populației decât am primi banul necesar”, a adăugat ea.

„Noi, RADET, suntem obligați să plătim diferența populației, adică nu i-am dat temperatura și presiunea la apă caldă, suntem obligați să facem o reducere, iar noi plătim giga la prețul normal, deci nu la jumătate sau în funcție de presiune și temperatura de la CET”, a subliniat Ioana Stoica.

Ea a mai spus că „se știe de ani de zile că RADET nu își primește subvenția de la primărie, nu putem achita în continuare la ELCEN, la RADET conturile sunt blocate 100% de mai multe luni, deci funcționăm în sistem de super avarie”.

„RADET e un punct sensibil când vine frigul, când e vară nimeni nu ne dă bani pentru reparații, revizii”, a precizat ea.

Pe de altă parte, ELCEN transmite că are de recuperat de la RADET Bucureşti aproximativ 2,5 miliarde de lei, fără penalităţi, pentru energia termică livrată şi neplătită în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014.

„Am discutat cu cei de la Distrigaz Sud şi am stabilit că vor creşte presiunea la gaze astfel încât bucureştenii să nu mai aibă niciun fel de probleme. Din păcate, Elcen a acumulat datorii în valoare de 88 milioane de lei către Distrigaz (actualmente GDF SUEZ), în timp ce avem de recuperat de la RADET aproximativ 2,5 miliarde de lei, fără să mai calculăm şi penalităţile, pentru energia termică livrată şi neplatită în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014”, se spune în comunicatul Elcen remis Mediafax.

Reprezentanţii companiei mai precizează că săptămâna viitoare vor avea o întâlnire în care vor stabili modalităţile de rezolvare a acestei situaţii din punct de vedere financiar.

Radu Opaina: Îi facem domnului Oprescu denunț la DNA

Radu Opaina, președintele Asociației de proprietari, l-a amenințat cu un denunț la DNA pe Sorin Oprescu.

„Acum, public vă spun că îi facem același anunț lui domnului Oprescu: că dacă nu rezolvă problema în 24 de ore îi facem noi denunț la DNA, la Parchet, pentru că el e direct răspunzător de starea apei calde și a căldurii în București. Când e vorba de facturi vin călare peste noi”, a spus Opaina, la Digi24.

Comunicat al Primăriei: „A fost plătită în totalitate cantitatea de agent termic achiziționată de la Electrocentrale București”

„Referitor la adresa Distrigaz Sud Reţele SRL nr. 2694/03.10.2014, transmisă la Cabinetul Primarului General al Municipiului Bucureşti, prin care Distrigaz Sud Reţele SRL afirmă ca are o creanță de 88,86 milioane lei, la Electrocentrale București SA, reprezentând contravaloarea serviciilor de distribuţie a gazelor naturale, neachitate pânǎ în prezent, motiv pentru care pe data de 2.10.2014, începând cu ora 10,00 au fost realizate limitări în furnizarea gazelor naturale la CET Sud şi la CET Vest și prin care s-a invocat aplicarea măsurii de sistare a prestării serviciilor de distribuţie a gazelor naturale, pentru locurile de consum menționate, începând cu data de 6.10.2014, ora 10,00, va comunicăm urmatoarele:

Pentru cantitățile de energie termică cumpărate de la Electrocentrale București SA, în volum de 2.840.000 Gcal în perioada ian – sept. 2014 RADET București și Primăria Municipiului București au achitat din încasări directe și respectiv, din subvenții acordate de Primăria Municipiului București, suma totală de 677.580.571 lei, față de valoarea totală a facturilor aferente perioadei menționate, în valoare de 609.907.040 lei, ceea ce înseamnă că a fost plătită în totalitate cantitatea de agent termic achiziționată de la Electrocentrale București.

Având în vedere cele menționate nu pot fi reținute motivele invocate de către Electrocentrale București SA conform cărora arieratele pe care aceasta le are la Distrigaz Sud Retele SRL sunt cauzate, în principal, de neplata obligațiilor financiare ale RADET și ale Primăriei Municipiului București, privind achiziția de agent termic pentru perioada menționată.

În consecință, considerăm ca nefondată afirmația Electrocentrale București SA și vă solicităm clarificarea de urgență a situației, în vederea identificării soluțiilor de remediere, întrucât orice fel de măsuri de sistare a furnizării gazelor naturale pentru producerea agentului termic, reprezintă o amenințare la siguranța populației Municipiului București. Răspunderea privind consecințele unei astfel de măsuri vă revine integral”, se arată în scrisoarea trimisă de Primăriei București către factorii implicați în furnizarea agentului termic în București, citată de Digi 24.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat sâmbătă pentru B1 TV că problema s-a rezolvat.

”Problema presiunii apei revine la normal. Săptămâna viitoare va fi o discuție cu Distrigaz pentru plată. A fost vorba despre întârzieri în lanț la plata facturilor”, a anunțat Nicolescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.