Hossu (Cartel Alfa): Mă mir cum de nu ne arestează DNA-ul Am comunicat şi ANI acest lucru, legea în sine este un abuz şi o încălcare a drepturilor fundamentale legate de libertatea sindicală. Score: 0,25
Acţiuni de protest ale sindicaliştilor din chimie şi petrochimie Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie organizează miercuri mitinguri de protest între orele 15:00 – 17:00 în oraşele Slobozia şi Turnu Măgurele. Score: 0,25
Chiliman, Moisescu şi Walter Buşcă, ventuze liberale pe banii bucureştenilor Tot prin intermediul acestui costisitor buletin informativ al primăriei, transformat în instrument de campanie al lui Chiliman, primarul liberal şi Vlad Moisescu, influentul om din spatele lui, îşi rezolvă şi clenciurile pe care le au cu cei din conducerea centrală a PNL. Score: 0,65
Prostirea românilor, Băsescu e de neoprit, dictează în PDL Când am citit, ieri, într-o declaraţie a lui Băsescu că PSD şi PNL-PC (adică Uniunea Social Liberală) vor sta în opoziţie şi după alegerile generale din 2012, m-am indispus la culme – probabil că el ştie mai multe decât ştiu toţi, şi are dreptate. Score: 0,25
Traian Băsescu: PIB-ul creşte în trimestrul IV. Statistica: Aveţi dreptate, şefu’! Mi-au semnalat ieri colegii de la Realitatea TV ultimul pasaj din interviul acordat de Traian Băsescu cotidianului „România liberă". Score: 0,25
Un piteştean reţinut în dosarul contrabandei cu ţigări a fost lăsat liber Tribunalul Argeş a emis, marţi, un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele unui bărbat din judeţul Timiş, care s-a predat la începutul săptămânii la Poliţia Argeş fiind învinuit în dosarul contrabandei cu ţigări, însă un alt reţinut a fost pus în libertate de procurori. Score: 0,66
Julian Assange contra Guvernului american Această cerere a autorităţilor americane "este un atac scandalos contra vieţii private şi dreptului la liberă exprimare al utilizatorilor Twitter, dintre care mulţi sunt cetăţeni americani", a declarat Assange, într-un comunicat. Score: 0,25
Băsescu, despre ideea unui premier independent: Poate fi soluţie, nu cred că are susţinere Surse democrat-liberale declarau că din discuţiile preşedintelui cu reprezentanţii PDL a reieşit posibilitatea înlocuirii premierului Emil Boc, o varianta, susţinută de şeful statului, fiind numirea unui premier independent. Score: 0,25
Deschiderea frontierelor şi zborurile low-cost favorizează turismul pentru furt Cei trei români au fost puşi în libertate sâmbătă, dar sunt convocaţi în faţa tribunalului din Albi în iunie. Score: 0,25
Un deţinut român s-a spânzurat într-o închisoare din Italia Un deţinut român în vârstă de 48 de ani s-a spânzurat într-o închisoare din regiunea italiană Calabria, folosind şireturile de la pantofi, informează site-ul Libero-News.it, potrivit Mediafax.ro. Score: 0,25
Doi morţi în Iran. Deputaţii cer spânzurarea liderilor opoziţiei Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea adunată în Piata Libertăţii. Score: 0,25
Bursa zvonurilor cu privire la premierul independent Mai multe nume de viitor prim-ministru au fost vehiculate, în ultimele 48 de ore, majoritatea fiind prezentate drept opţiunea lui Traian Băsescu, şi nu alegerea Partidului Democrat Liberal, ca principal partid de guvernământ. Score: 0,75
Interceptări şi dezgroparea dosarelor vameşilor, strategia Sofiei pentru Schengen Marţi, la iniţiativa socialiştilor şi liberalilor europeni, Parlamentul European va lua în discuţie scandalul interceptărilor din Bulgaria. Score: 0,25
Băsescu l-ar vrea pe Popa premier – surse Varianta pe care şeful statului ar urma să o propună democrat-liberalilor este aceea ca Emil Boc să rămână la şefia PDL, iar funcţia de premier să fie preluată de un independent cu un Cabinet politic. Score: 0,25
Guvernul: Băncile ar putea creşte costul de investiţii dacă li se impune o taxă de solidaritate Argumentele senatorilor democrat-liberali se referă la faptul că, ani de zile, profitul realizat de bănci a fost constituit din "comisoane şi taxe abuzive pretinse clienţilor, la niveluri nepermis de mari în ţara lor de origine", precum şi că taxa de solidaritate reprezintă o necesitate pentru statul român. Score: 0,25
Sud-estul Europei este grav afectat de corupţie şi de crima organizată Tanjug subliniază că deşi sunt deschise multe anchete, numărul persoanelor condamnate este inadmisibil de mic, jucătorii principalii fiind în continuare liberi. Score: 0,25
Dan Păsat s-a autosuspendat din PDL …facă rău PDL prin asocieri "nefericite şi politicianiste" între numele său şi activitatea formaţiunii."În anul 2009 m-am alăturat Partidului Democrat Liberal convins că această formaţiune politică demonstrează, prin principiile exprimate şi prin acţiunile concrete în plan social, voinţa reformării sistemului politic… Score: 0,25
Baconschi: Important este să faci diferenţa între ulii şi porumbei "Avem nişte aşteptări de la milioane de români care nu mai votează şi cred că expertiza mea poate conta în acest rebranding al Partidului Democrat Liberal, la care ţin cu toată natura lui compozită. Score: 0,25
Băsescu caută premier Conform acestora preşedintele şi democrat-liberalii evaluează costurile şi beneficiile menţinerii sau plecării premierului de la Palatul Victoria. Score: 0,25
Victor Surdu, internat în spital Pantelimon din Capitală, la Secţia Chirurgie, el fiind dus acolo de cântareaţă, scrie Libertatea. Score: 0,25
Dreapta românească. Care dreaptă? Domnii vocali ai PDL tot strigă că noi, adică ei, suntem acum dreapta, iar voi, ceilalţi, Alianţa Social Liberală, sunteţi de stânga. Score: 0,25
Brazilianul Ronaldo se retrage oficial din activitate Cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale (15 goluri) prevăzuse să se retragă la finalul sezonului, însă accidentările repetate şi eliminarea echipei sale, Corinthians, din Copa Libertadores, l-au obligat să ia mai repede această decizie. Score: 0,25
Mezina lui Dinu Patriciu are apartament de 1,4 milioane de euro, la Paris Potrivit Libertatea, situat într-o clădire ultraselectă, cu cinci etaje plus o terasă, pe rue Longchamp la numărul 149, arondismentul 16, apartamentul – plasat la etajul 1 – are o suprafaţă de peste 100 de metri pătraţi, în condiţiile în care preţul zonei pentru un metru pătrat este de 14.500 de euro. Score: 0,25
Parodie liberală Acţiunea a fost pusă la cale de tinerii liberali, care nu se află la prima parodie de acest gen. Score: 0,66
PDL mărește sancțiunile pentru televiziuni Potrivit aceluiaşi proiect de lege, dacă posturile TV şi radio încalcă legislaţia privind "libertatea de exprimare, de a comunica şi primi informaţii, exprimarea pluralistă de idei şi de opinii", & Score: 0,25
Operatorii de cablu nu vor mai fi obligaţi să retransmită televiziunile comerciale …toate televiziunile operate de Societatea Română de Televiziune (SRTv), televiziunile stabilite prin acorduri internaţionale (TV5) şi celelalte servicii de programe libere la retransmisie în ordinea indicelui anual de audienţă. Score: 0,25