Peste 100.000 de salariaţi vor să dea Ministerul Educaţiei în judecată Peste o sută de mii de salariaţi din învăţământ din toată ţara, în majoritatea lor profesori, vor să acţioneze Ministerul Educaţiei în instanţă pentru reducerea indemnizaţiei de concediu cu 25%, anunţă Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Score: 0,25
Valeriu Stoica: Atunci când ceri plecarea Guvernului, ar trebui să pleci şi tu "Atunci când ceri plecarea Guvernului, ar trebui să spui că pleci şi tu", a afirmat liderul democrat-liberal la B1 TV. Score: 0,25
Ministrul Muncii admite că vor exista noi măsuri nepopulare Printre măsurile promovate de democrat-liberal pentru a câştiga un post în Parlament, potrivit programului său legislativ, se numără "creşterea pensiilor până la un prag minim de 850 lei/lună", dar şi "creşterea graduală (tot a pensiilor – n.r.) astfel încât în 2012 pensia socială să ajungă la 305 euro/lună". Score: 0,25
Viză pentru România Pentru cei foarte tineri, o imagine a Grotei giganţilor din Parcul Libertăţii, cum avea să se numească timp de aproape 50 de ani Parcul Carol, este o noutate, tot aşa cum cozile pentru vinderea produselor la Stat pot stârni curiozitatea. Score: 0,25
Valeriu Stoica: Când ceri plecarea Guvernului, ar trebui să pleci şi tu "Atunci când ceri plecarea Guvernului, ar trebui să spui că pleci şi tu", a afirmat liderul democrat-liberal, la B1 TV. Score: 0,25
Premierul Boc fierbe, 5 miniştri concediaţi, unul pleacă pe fondul recesiunii Partidul Social-Democrat de opoziţie a declarat că va depune o moţiune de cenzură, dar nu este clar dacă aceasta va fi admisă, deoarece Partidul Liberal Democrat are sprijinul partidului format de maghiari. Score: 0,25
O luptă pentru putere în PDL. Atât şi nimic mai mult Exemplul PNŢCD este încă viu în mintea unor democrat-liberali. Score: 0,25
Sorin Frunză, la Rapid Liber de contract, după ce şi-a reziliat înţelegearea cu vicecamapioana României, Frunză a ales Rapidul deşi mai avea oferte de la FC Vaslui şi FCM Târgu Mureş. Score: 0,25
Şeful Serviciului Tehnic de la Maternitatea Giuleşti rămâne în libertate Vasile Dima, şeful Serviciului Tehnic de la Maternitatea Giuleşti, va fi cercetat în continuare în libertate pentru neglijenţă în serviciu, după ce Tribunalul Bucureşti a respins recursul Parchetului General împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 6, care a respins propunerea de arestare. Score: 0,66
Alina Mungiu-Pippidi: „Nu există păreri publice dezinteresate pro-Gabriel Resources” Negociabil", publicat în „România liberă", printre altele, că tentativele acestei companii de a atrage opinia publică de partea sa au luat amploare. Score: 0,25
Remaniatul Dumitru: Mi-am luat la revedere de la premier Pentru Ministerul Agriculturii sunt vehiculate numele democrat-liberalului Valeriu Tabără, care a mai deţinut această funcţie, precum şi cel al secretarului de stat în MADR, Adrian Rădulescu, demnitar asumat de UNPR. Score: 0,25
Dima: Firma de întreţinere, chemată cu o zi înainte de incendiu, pentru că aparatul avea probleme Tribunalul Bucureşti a judecat, joi, contestaţia procurorilor Parchetului instanţei supreme faţă de decizia de cercetare în libertate a şefului Serviciului tehnic de la Maternitatea Giuleşti, Vasile Dima, acuzat de neglijenţă în serviciu, ce a avut consecinţe deosebit de grave. Score: 0,25
CTP: Remanierea e o reglare de conturi în PDL. Udrea va avea mai multă putere Editorialistul cotidianului Gândul crede că remanierea Guvernului Emil Boc nu are nicio legătură cu opinia publică, ci este doar o afacere internă a democra-liberalilor. Score: 0,25
Declaraţiile pentru drepturile de autor ar putea fi depuse de companii Este vorba despre persoanele fizice autorizate (PFA) care au contracte cu companiile, beneficiarii de sume din drepturi de proprietate intelectuală, agenţii de asigurări, reprezentanţii profesiilor liberale cum ar fi arhitecţii sau contabilii. Score: 0,25
Liberalul Cristian Olteanu, bătut în stradă Liberalul Cristian Olteanu este internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), cu multiple fracturi craniene, leziuni suferite probabil în urma unei agresiuni, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Bogdan Popescu. Score: 0,66
Remanierea ca iluzie şi spectacol Pentru meritul de a fi pus umărul la reînscăunarea preşedintelui Traian Băsescu, ei au liber la jaf. Score: 0,25
Chestionare referitoare la membrii Guvernului primite de senatorii PDL Surse din PDL au precizat că deputaţii democrat liberali nu au primit un astfel de chestionar, unii dintre ei arătând că exemplul senatorilor ar fi trebuit urmat şi la Camera Deputaţilor. Score: 0,25
Primarul din Cogealac a fost eliberat Cele şapte persoane, alături de Nicolae Dore, fratele viceprimarului Mihai Dore, cercetat deja în libertate, au fost trimise în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Score: 0,25
Senatorul Cibu şi-a anunţat demisia din PNL Haşotti a menţionat că fiecare grup are dreptul ca în interiorul său să facă orice modificări consideră necesare, el precizând că senatorul Cibu a omis, până în prezent, să îşi anunţe demisia din grupul liberal. Score: 0,25
Sute de angajaţi din învăţământ, disponibilizaţi din 1 septembrie Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunţat că va acţiona în instanţă inspectoratele şcolare, pentru încălcarea legilor. Score: 0,25
În căutarea unui nou Johannis Liderul liberal a adăugat că reprezentanţi ai celor două partide vor trece imediat la redactarea programului de guvernare. Score: 0,25
Blaga: România doreşte un tratament aspru, pentru aderarea la Spaţiul Schengen "Aderarea la Spaţiul Schengen şi oferirea dreptului cetăţenilor români de a circula liber în spaţiul Schengen este mai mult decât un angajament, este o datorie morală faţă de cetăţenii români", a spus Blaga, miercuri, la reuniunea anuală a diplomaţilor români. Score: 0,25
PDL pregăteşte debarcarea lui Toader Deputaţii democrat-liberali care ar fi dispuşi să-şi asume rolul de lider de grup – precum Sulfina Barbu, Raluca Turcan, Sever Voinescu sau Cristian Boureanu – ezită în acest moment, deoarece sunt interesaţi de un eventual post de ministru, în condiţiile anunţatei remanieri guvernamentale. Score: 0,25
Grădina Zoologică din curtea Senatului Dintre ele, reţinem filmul dărâmării de pe soclu a statuii lui Lenin din Piaţa Presei Libere, care serveşte de fundal sculpturii Ancăi Benera „The Red Rider", o ecvestră a lui Lenin. Score: 0,25
Zi decisivă pentru Guvernul Boc! Premierul Emil Boc le va prezenta colegilor democrat-liberali bilanţul fiecărui membru al cabinetului. Score: 0,25
Aproape trei sferturi dintre ruşi ar dori să părăsească ţara În principiu, oamenii, în ziua de azi, călătoresc liber. Score: 0,25