Actualitate Petiţie a lui Mugur Ciuvică Dar de ce nu i-ai trimis, sau sa-i trimiti acum, o scrisoare lui Barroso prin care sa-i atragi atentia ca a participat, ilegal si vinovat, la fraudarea rezultatului Referendumului din vara, cerand concret, lui Ponta sa lase listele electorale cele falsificate. Score: 0,28
Se confirmă jaful la drumul mare de sub conducerea lui Patapievici Preluare de la www.agentiadepresamondena.com În concluziile acestui prim capitol al Raportului se precizează că vehemenţa cu care este atacată actuala conducere ar fi justificată de prezenţa unor contestatari pe listele de profitori. Score: 0,27
Actualitate Grupurile parlamentare din Senat şi-au desemnat conducerile Potrivit Regulamentului Senatului, un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona numai dacă cuprinde cel puţin şapte senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale. Score: 0,28
Actualitate Alegeri pentru Consiliul Judeţean din Teleorman În judeţul Teleorman au fost organizate 334 de secţii de votare, iar pe listele electorale permanente se află 338.023 de alegători, în timp ce pe listele electorale complementare sunt 171. Score: 0,30
Actualitate Monica Tatoiu a plecat dintr-o emisiune: România TV e noul OTV! Subiectul emisiunii a fost reprezentat de acuzațiile potrivit cărora Dan Diaconescu ar fi vândut pe bani grei locurile pe listele de candidați ale PP-DD la alegerile locale și parlamentare. Score: 0,28
Actualitate Proiect de lege: Eliminarea cvorumului de 50% la referendum Senatorul PSD Trifon Becalurencu a depus o iniţiativă legislativă care elimină condiţia de cvorum la referendumul naţional şi propune ca în cazul revizuirii Constituţiei condiţia de validare să fie participarea a cel puţin 30% plus unul din alegătorii înscrişi în listele electorale permanente. Score: 0,33
Actualitate Ponta: Miercuri modificăm legea sănătăţii ca să dăm voie MS să majoreze capitalul social la UNIFARM "Din păcate, situaţia medicamentelor pentru programele speciale oncologice s-a rezolvat doar statistic (de la circa 2.500 de bolnavi pe listele de aşteptare la 1.200 şi reducerea perioadei de la şase la două luni). Score: 0,28
Traian Băsescu – 7 teme de manipulare servite opiniei publice .) adică să creezi condiţii pentru cei trei milioane care sunt în listele electorale aici, dar care nu merg şi e corect să nu meargă 500 de kilometri până la prima secţie de votare ca să-şi pună votul, să creezi condiţii ca cei 3 milioane… Score: 0,27
Actualitate Guvernul îşi va angaja răspunderea pe restituirea proprietăţilor Rezultatul Referendumului a fost fraudat de Ponta-Rus cu falsul celor 18,3 mil votanti pe listele electorale. Score: 0,30
Crin Antonescu demontează intoxicările RoTV Motivul jignirilor, liberalii bihoreni nu l-au acceptat drept candidat pe listele USL Bihor. Score: 0,28
Actualitate Dan Mihalache: Conducerea PNL va aproba săptămâna viitoare listele cu secretarii de stat Liberalii vor avea la începutul săptămânii viitoare şedinţe ale Biroului Politic Central şi Comitetului Naţional Executiv în care vor aproba listele cu secretarii de stat propuşi de PNL. Score: 0,78
Actualitate VADIM luptă pentru locul lui Becali: „ÎI RUP ŞIRA SPINĂRII lui Mihăescu” Legea prevede că, "în caz de vacantare a mandatelor membrilor din România în Parlamentul European, mandatele sunt atribuite următorilor pe listele de candidaţi, în ordinea în care au fost înscrişi, dacă partidele sau formaţiunile politice pe listele cărora au candidat confirmă, în scris, că aparţin acestora". & Score: 0,29
Actualitate Preşedintele CCR Augustin Zegrean, internal în spital, după ce şi-a fracturat şoldul Deja unii se bucură", a spus Zegrean.Zegrean este preşedintele Curţii Constituţionale şi şi-a început ascensiunea ca senator de Bistriţa-Năsăud, din partea FSN, în perioada 1990-1992, iar mai apoi în 2004 a fost ales deputat pe listele Partidului Democrat. Score: 0,28
Actualitate Traseist PDL-ist, consilier al ministrului pentru Dialog Social Mircia Giurgiu a fost ales deputat în anul 2004 pe listele PRM, după care a fost ales în 2008 pe listele PDL. Score: 0,29
Cum a sabotat-o Dan Diaconescu pe Diana Voiculescu Florina Jipa, într-un colegiu cu 195.021 alegători pe listele electorale, a obţinut 8.276 voturi, în timp ce Diana Voiculescu, într-un colegiu cu 141.976 alegători, a strâns 7.635 voturi. Score: 0,28
Cum a devenit Băsescu un Pinocchio diabolic Promovarea voastră în forul superior al ţării mă determină să îi felicit pe toţi acei preşedinţi de partide care v-au propus pe listele parlamentare. Score: 0,27
Actualitate Victor Ciorbea va părăsi USL şi va acţiona ca independent în Parlament? Potrivit unor surse oficiale, fostul premier Victor Ciorbea, deputat pe listele USL din partea PNL, va părăsi USL şi va acţiona ca independent în Parlament, scrie Jurnalul Naţional, preluat de Antena3.ro.Acesta neagă însă că ar pleca din USL, precum şi existenţa vreunui conflict care să fie condus la o ruptură între el şi USL. Score: 0,28
Actualitate PDL nu votează guvernul, DD vrea anticipate .) Cu siguranţă dacă Elena Udrea sau Traian Băsescu ar fi candidat pe listele USL, ar fi luat şi ei 70%”. Score: 0,28
Actualitate Vanghelie: Ponta este intoxicat de colegi de partid In schimb, Vanghelie a admis, la Romania Tv, ca a intervenit in favoarea fostului presedinte al PSDpentru ca acesta sa fie reprimit in partid si inclus pe listele USL la alegerile din 9 decembrie. Score: 0,28
Actualitate Sergiu Nicolaescu: Mai am puţini ani de trait. Vă spun un sincer „La revedere” Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Score: 0,28
Actualitate Ce au răspuns locuitorii din Alba la referendumul privind mineritul din Roşia Montană Pentru ca referendumul să fie validat, prezenţa la vot trebuie să fie de jumătate plus unu dintre alegătorii înscrişi în listele electorale permanente, respectiv ca aproximativ 36.500 de persoane să-şi fi exercitat dreptul de vot. Score: 0,29
Actualitate Populaţia României a scăzut, numărul persoanelor cu drept de vot a continuat să crească Mihai Gâdea a prezentat în Ediţia Specială un grafic extrem de interesant, despre listele electorale. … În ciuda faptului că din anul 1990 până în prezent, populaţia României a scăzut, numărul persoanelor cu drept de vot de pe listele electorale a continuat să crească. Score: 0,31
Actualitate Delir la televiziunea lui DD: Bietul Dănuţ se visează câştigător DAN DIACONECU 24% De asemenea, se remarcă o prezenţă extrem de ridicată la urnele de vot, înregistrându-se peste 60% din totalul persoanelor aflate pe listele de vot. Score: 0,28
Actualitate Editorial Noul centru al Puterii Prezumţia de nevinovăţie pentru viitorii aleşi pare aproape imposibilă, listele electorale fiind pline de nume celebre pentru reuşita lor cu reţetă care va trebui descifrată atent. Score: 0,27
Economie Politică Mircea Duşa: 441.769 de cetăţeni cu domiciliul stabil în străinătate vor putea vota Mai e un domn pe acolo, purtător de cuvânt de la ARD, care vorbeşte în afara legii complet, legat de listele electorale. … Listele electorale au fost întocmite în conformitate cu prevederile Legii 35. Score: 0,29
Actualitate Blaga: Alegătorii sunt mai mulţi decât arată lista de la BEC ,,Ați văzut în iulie și august încercările disperate, repet, ale șefilor USL, a unor analiști politici, din păcate a unor ziariști care răsplătiți se găsesc pe listele lor acum de a spune că în România este un număr mult mai mic de votanți. Score: 0,28