Avocatul Poporului spune că instituţia pe care o conduce a fost lucrată viclean de Curtea Constiuţională Muraru povesteşte, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, cum instituţia pe care o conduce a sesizat Curtea Constituţională în privinţa neconstituţionalităţii ordonanţei de urgenţă prin care recent instalatul guvern PDL-PSD a interzis, la sfârşitul lui 2008, cumulul dintre pensii şi salarii. Score: 0,26
Televiziunile italiene, amendate pentru că l-au difuzat prea mult pe Berlusconi Firma Mediaset, a lui Berlusconi, a declarat „interzisă" la aflarea sumei amenzii pe care trebuie s-o achite şi a anunţat că o va contesta la un tribunal administrativ. Score: 0,78
Cine aduce banii în cel mai mare trust media din Transilvania? Cu toate acestea, în interviul acordat Agerpres zilele acestea, Vasile Dâncu era cel care anunța demararea unui proiect media care să cuprindă toată Transilvania și care să se extindă chiar și la București. Score: 0,70
Ordonanţa privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, adoptată de Camera Deputaţilor Cei care aleg să stea cu copilul acasă până la un an primesc o indemnizaţie în cuantum de până la 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi care nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 lei. Score: 0,26
Rebelii libieni deschid o reprezentanţă la Washington, la invitaţia lui Obama Preşedintele american, Barack Obama, i-a invitat pe rebelii libieni să deschidă o reprezentanţă la Washington, a anunţat marţi subsecretarul de Stat pentru Orientul Mijlociu Jeffrey Feltman, aflat în vizită la Benghazi, fieful insurgenţilor, în estul Libiei, relatează AFP, preluată de Mediafax.ro. Score: 0,26
Cezar Preda: Am discutat cu conducerea SRI despre rolul avut în cazul Laurenţiu Mironescu S-a constatat că în niciun caz prezentat în media şi în societatea românească Serviciul Român de Informaţii nu a acţionat decât în limitele legalităţii pe care le are prin legea în baza căreia funcţionează. Score: 0,26
Boc discută, la sediul central al PDL, cu miniştri şi cu secretari de stat Premierul Emil Boc discută, la sediul central al PDL, marţi seara, cu miniştri şi cu secretari de stat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice. Score: 0,26
Iuliu Mureşan: Cred că Deac a fost convins de Răzvan Lucescu să meargă la Rapid Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că, în opinia sa, mijlocaşul Ciprian Deac a fost convins de tehnicianul Răzvan Lucescu să meargă la Rapid, sugerând că selecţionerul României va antrena în sezonul viitor formaţia din Giuleşti. Score: 0,26
Întâlnire la MAI pentru găsirea soluţiilor pentru continuarea procesului de restructurare Şefii de arme din Ministerul Administraţiei şi Internelor s-au întâlnit, marţi după-amiază, pentru a căuta soluţii pentru continuarea procesului de restructurare din sistem, după ce proiectul de lege privind disponibilizările a fost respins, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din minister. Score: 0,26
Barack şi Michelle Obama s-au întâlnit cu prinţul William şi soţia lui Preşedintele SUA, Barack Obama, a început marţi vizita în Marea Britanie printr-o întâlnire cu prinţul William şi soţia acestuia, proaspăt ducesă de Cambridge, înainte de a încerca revitalizarea "relaţiei speciale" anglo-americane, relatează Mediafax.ro. Score: 0,26
Concerte şi recitaluri incandescente A participat la diverse proiecte multi-media: "Incursiuni" (1996), & Score: 0,26
PE: Scanerele corporale de pe aeroporturile europene nu vor emite raze X Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European a aprobat marţi introducerea în aeroporturile europene a scanerelor corporale, transmite Mediafax.ro. Score: 0,26
Doru Buşcu şi Sabina Fati s-au înscris la licitaţia pentru vânzarea Academiei Caţavencu Doru Buşcu a confirmat pentru MEDIAFAX că a depus o ofertă pentru licitaţia organizată joi. Score: 0,26
Anastase, Toader, Oltean au „prevestit” demisia lui Boc? O ştire Mediafax dată "pe surse" la ora 14.54 anunţa o discuţie în şedinţa Birourilor comune ale Parlamentului privind demisia lui Emil Boc. … <p>O ştire Mediafax dată "pe surse" la ora 14.54 anunţa o discuţie în şedinţa Birourilor comune ale Parlamentului privind demisia lui Emil Boc. Score: 0,78
Iiulia Timoşenko, reţinută pentru investigarea dosarului de abuz de putere Parchetul general a anunţat marţi că a reţinut-o temporar pe fostul premier Iulia Timoşenko, afirmând că această măsură a fost necesară pentru încheierea anchetei demarate împotriva ei, relatează Kyiv Post, în ediţia electronică, preluat de Mediafax.ro. Score: 0,26
Vameşii de la Agigea, filmaţi cu microcamere montate în monitoarele calculatoarelor Surse judiciare au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că referatul cu propunere de arestare preventivă în acest caz ar avea peste 450 de pagini, în el regăsindu-se transcrieri ale unor interceptări telefonice şi amibentale obţinute de procurorii anticorupţie în timpul investigaţiilor. Score: 0,26
Sute de zborurui anulate din cauza vulcanului islandez Norul de cenuşă rezultat în urma erupţiei vulcanului islandez Grimsvötn a determinat anularea a 252 de zboruri în Scoţia şi nordul Irlandei, a anunţat Eurocontrol, scrie Mediafax.ro. Score: 0,26
Soldaţi ruşi beţi au luat ostatici pasagerii unui tren în Siberia Un grup de soldaţi ruşi proaspăt plecaţi din armată, beţi, a luat ostatici pasagerii unui tren în estul Siberiei, incidentul terminându-se cu eliberarea călătorilor în siguranţă, informează RIA Novosti, citată de Mediafax.ro. Score: 0,26
Pleacă prea-plecatul Boc? Senatorii şi deputaţii din Birourile Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au discutat marţi despre posibilitatea demisiei premierului Emil Boc, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la şedinţă. Score: 0,78
Dosarul revoluţiei: CEDO condamnă România Completul de şapte judecători de la secţia a III-a a Curţii Europeane a Drepturilor Omului a decis că statul român a încălcat articolele 2 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la viaţă şi, respectiv, la viaţă privată şi de familie, transmite Mediafax.ro. Score: 0,26
Stolojan nu renunţă la scaunul de europarlamentar pentru funcţia de premier Nu am absolut nici o intenţie să întrerup mandatul de la Bruxelles", a declarat pentru REALITATEA.NET, Theodor Stolojan, în contextul în care zvonul posibilei demisii a lui Emil Boc a prins contur în ultimele ore în mass-media. Score: 0,27
Se lungesc vacanţele de iarnă şi de primăvară cu câte o săptămână Anul şcolar 2011-20012 va avea mai puţine vacanţe, dispărând aceea dintre semestre, în schimb vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni în loc de două, iar cea de primăvară două în loc de una, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, scrie Mediafax. Score: 0,26
Prietenii lui Strauss-Kahn încearcă un acord cu familia cameristei Sigur se va termina într-o notă de discreţie", a declarat un om de afaceri francez apropiat de Strauss-Kahn, scrie Mediafax. Score: 0,26
Percheziţii în judeţele Buzău şi Galaţi la contrabandişti de alcool şi ţigări Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au coordonat marţi 21 de percheziţii domiciliare pe raza judeţele Buzău şi Galaţi la membrii unei reţele de contrabandă de ţigări şi alcool, potrivit Mediafax. Score: 0,26
Fănuş Neagu: „Fiecare moare singur!” quot;În numele amiciţiei ce ne leagă, te rog să inserezi în Jurnalul Naţional aceste rînduri adresate multor ziarişti sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai puţin tineri, dar toţi de o seamă cu barbaria. Score: 0,26
CFR Marfă: Din iulie dispar 3.000 de posturi, se reduce programul de lucru cu două zile lunar În prezent în cadul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA are loc concedierea colectivă a 3.000 de angajaţi, dintre care 2.581 de lucrători urmând să intre în şomaj, diferenţa de 419 având vârsta de pensionare", se arată în comunicatul sindicatelor remis agenţiei MEDIAFAX. Score: 0,26