Actualitate Extern Summit NATO dedicat încheierii operaţiunilor militare în Afganistan Obama a afirmat că discutat cu secretarul general al NATO "măsurile care trebuie luate după 2014 pentru ca forţele de securitate afgane să continue să fie eficiente şi pentru a putea controla frontierele afgane, iar membrii NATO să aibă garanţia că Afganistanul nu va fi utilizat în viitor ca bază pentru terorişti". & Score: 0,26
Actualitate Cât câştigă de fapt managerii din companiile de stat? Noi date, care contrazic cifrele Guvernului Agenţia MEDIAFAX a scris marţi că directorii companiei Nuclearelctrica ar putea câştiga până la 210.000 euro pe an, în timp ce membrii Consiliului de Administraţie ar putea încasa 84.000 euro pe an, dacă AGA, controlată de stat, aprobă propunerea ca directorii executivi să primească indemnizaţii lunare de până la 76.800 lei. Score: 0,27
Actualitate Extern Republica Moldova are un nou guvern …programul de guvernare, cât şi componenţa executivului, referindu-se în special la unii miniştri pe ale căror nume au fost deschise dosare penale Aproximativ o treime dintre membrii noului guvern au fost schimbaţi, iar executivul îşi propune să continue procesul de integrare europeană a ţării. Score: 0,26
Actualitate Extern R. Moldova are un nou guvern …programul de guvernare, cât şi componenţa executivului, referindu-se în special la unii miniştri pe ale căror nume au fost deschise dosare penale Aproximativ o treime dintre membrii noului guvern au fost schimbaţi, iar executivul îşi propune să continue procesul de integrare europeană a ţării. Score: 0,26
Ruşanu va câştiga 14.000 euro pe lună, ca şef al ASF De asemenea, se precizează că membrii din conducerea Autorităţii nu vor primi alte sporuri „de natură să distorsioneze politica salarială”, aşa cum se întâmpla la fostele autorităţi (spre exemplu indemnizaţia pentru fiecare şedinţă de Consiliu). Score: 0,27
Actualitate Extern AOAR: Declaraţia comisarului Oettinger aduce grave prejudicii ţării Membrii AOAR sunt de părere că 'România este o ţară democratică, stabilă politic care parcurge un drum cu dificultăţi majore generate de o destructurare haotică a economiei'. & Score: 0,26
Asociatul lui Şova ar putea fi numit manager privat la Transelectrica 32 din OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, noii membrii ai Consiliului de Supraveghere C.N. Score: 0,26
În luna florilor, invitaţii muzicale În demersul de reconstituire a acestui întreg univers muzical, membrii grupului “Trei parale” se sprijină în primul rând pe transcripţiile de epocă. Score: 0,26
Actualitate Paleologu: Ar fi absurd să fiu exclus din PDL El afirmă că membrii partidului nu sunt iobagi pe moşia unui vătaf. Score: 0,26
Intoxicările anti-românești ale Monicăi Macovei din Parlamentul European au stârnit doar hilaritate Membrii Curții Europene de Conturi sunt numiți pentru o perioadă de șase ani. Score: 0,27
Viaţa unui copil provincial din amintirile medicului Şerban Milcoveanu Se puneau întrebări suplimentare faţă de ce întrebau membrii comisiei. Score: 0,26
Actualitate Membrii Cronicii Cârcotașilor, în doliu În vârstă de 48 de ani, Vazquez a colaborat cu membrii Cronicii Cârcotașilor. … Aceasta tragedie vine dupa un sir de nenorociri care i-au afectat pe membrii emisiunii. Score: 0,73
Fundaţia Mişcarea Populară anunţă obiectivele partidului pe care îl va înfiinţa Ca urmare a acestor rezultate, membrii-fondatori au decis începerea formalităţilor legale pentru înfiinţarea unui partid de centru-dreapta. Score: 0,27
Actualitate PDL sărbătoreşte duminică 20 de ani de la înfiinţare La "Ziua Partidului Democrat Liberal", alături de preşedintele formaţiunii, Vasile Blaga, vor fi prezenţi membrii conducerii centrale, lideri locali, parlamentari, tineri democrat-liberali, membri şi simpatizanţi ai PDL. Score: 0,27
Actualitate Astăzi va avea loc congresul UDMR Membrii UDMR îşi propun să discute la acest congres despre un nou statut, dar şi despre teme prioritare cum ar fi modificarea Constituţiei, Ținutul Secuiesc sau alegerile pentru Parlamentul European. Score: 0,27
Actualitate Ponta despre criticile aduse unui ministru liberal de un senator PSD, pe modelul Roşca Stănescu Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi seară că nu îl va exclude din partid pe senatorul social-democrat Augustin Mitu, care în plenul Camerei Superioare a Parlamentului a adus o serie de critici ministrului liberal al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, dar că va avea o discuţie cu membrii grupurilor parlamentare. Score: 0,27
Actualitate UDMR, Congres pe 25 mai Membrii UDMR din România se vor reuni sâmbătă, la Miercurea Ciuc, pentru cel de-al XI-lea Congres al formaţiunii. Score: 0,27
Credeai că eşti de capul tău pe lume? Membrii acestor familii ocupa cele mai inalte poziţii in toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se afla "deasupra legii". Score: 0,26
Premiere, turnee, aplauze şi ovaţii Membrii trupei “Octopus” au primit aprecierile organizatorilor care au considerat că trupa română s-a bucurat de cel mai mare succes în cadrul evenimentului. Score: 0,26
O bandă de români a dat cele mai multe spargeri din istoria Danemarcei Acţiunea, botezată de poliţie ”Operation Goldfinger- Operaţiunea Deget de aur), a dus la reţinerea celor doi bărbaţi de 33 şi respectiv 24 de ani, precum şi a 17 dintre membrii bandei. Score: 0,27
Ana Ularu a intrat în „Familia Borgia” Serialul urmăreşte destinele familiei Borgia din Italia Renaşterii: membrii ei ajung în cele mai înalte cercuri ale puterii şi temutul cap al familiei devine Papa Alexandru al VI-lea. Score: 0,26
Actualitate Proconsul a cântat noua melodie „No matter what”, la Digimatinal au explicat membrii trupei. Score: 0,27
Actualitate Extern Majoritatea portughezilor vor încetarea acordului cu FMI, CE şi BCE Preşedintel Aníbal Cavaco Silva îi va primi pe membrii Consiliului de Stat – corpul politic care sfătuieşte preşedinţia – pe 20 mai pentru a vorbi despre perioada “post-troică” şi despre reuniunea Consiliului European ce va avea loc în iunie. Score: 0,26
Actualitate Împuşcat în picior de un poliţist pe care îl atacase cu pietre La întrebările poliţiştilor cu privire la deţinătorul autoturismului, cei trei au devenit agresivi, iar unul dintre ei a aruncat cu pietre în membrii echipajului, un poliţist fiind lovit. Score: 0,26
Războiul agenţilor secreţi din scena politică …rităţile (persoanele) vinovate de ilegalitatea comisă în cazul judecătorului Bârsan trebuie să răspundă în faţa legii, iar partidele trebuie eliberate de liderii şi membrii influenţi constrânşi de păcatul de neiertat al trădării interesului naţional, înainte ca dosarele biografiilor secrete ale acestora să se rostogolească, într-… Score: 0,26
Actualitate Mircea Duşa: Atacul la adresa premierului din interiorul USL nu este corect Mircea Duşa a spus că în protocol există un articol care face trimitere la acest aspect, respectiv că membrii uniunii şi partidele politice ce fac parte din USL nu au voie să se atace reciproc unul pe altul. Score: 0,26