Gorbaciov condamnă împuşcarea soţilor Ceauşescu Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a declarat miercuri că s-a hotărât să revină în România – pentru prima oară de la căderea lui Ceauşescu – pentru că la anul împlineşte deja 80 de ani şi a vrut să-l întâlnească pe fostul preşedinte (aluzie la Ion Iliescu – n. Score: 0,32
Procesul Asociaţia 21 Decembrie 1989 – Ion Iliescu începe pe 14 mai "Domnul Teodor Mărieş a depus o plângere pe numele domnului Ion Iliescu acuzându-l pe acesta de insultă în urma unui articol apărut, miercuri, într-un cotidian central în care fostul preşedinte spune despre Teodor Mărieş, între altele, că nu este preşedinte al Asociaţiei 21 Decembrie, ci numai administrator… Score: 0,30
Deputatul Eugenia Barna părăseşte PSD şi se alătură grupului independenţilor Al patrulea parlamentar PSD, deputatul Eugenia Barna, a anunţat, miercuri, că se alătură grupului independenţilor coordonat de Gabriel Oprea, spunând că este vorba despre o alegere personală, generată de încrederea pe care o are în succesul proiectului politic de centru-stânga iniţiat de independenţi. Score: 0,32
Gorbaciov: Rusia şi Polonia trebuie să treacă împreună peste această tragedie Atunci când am început munca de a ne lămuri ce s-a întâmplat la Katyn am găsit, în 1990, urmele şi am descoperit că a avut loc această tragedie", a spus Gorbaciov, miercuri, la sosirea la Bucureşti, potrivit Mediafax. Score: 0,29
Benzi dedicate transportului în comun, în Bucureşti Proiectul are un termen de implementare de un an, dar avem şi termene intermediare, astfel că într-o lună vom finaliza Calea Moşilor şi Şoseaua Colentina", a declarat, miercuri, şeful Direcţiei de transport din Primăria Generală a Capitalei, Ion Dediu, conform Mediafax. Score: 0,30
Termenul de depunere a rapoartelor la proiectul de lege pe cele două coduri, amânat Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat miercuri prelungirea până pe 15 mai a termenului de depunere a rapoartelor pentru proiectul de lege privind Codul de procedură penală şi proiectul de lege privind Codul de procedură civilă. Score: 0,30
Introducerea impozitului forfetar nu va reduce evaziunea fiscală Acesta trebuie însoțit de măsuri ferme de control", a arătat, miercuri, Duca, într-o prezentare în cadrul unui seminar organizat de "Ziarul Financiar". Score: 0,29
PSD renunţă de 1 Mai la mici şi bere şi va serba Ziua Muncii prin proteste sociale …Mai, se arată într-un document discutat, miercuri, de CExN al PSD.Potrivit documentului citat, aflat în mapa cu documente care vor intra în dezbaterea CExN a PSD, reunit miercuri la Căciulata, "în contextul protestelor sociale şi al accentuării problemelor economice, PSD are obligaţia de a arăta că tratează cu deosebită importanţă… Score: 0,32
Plata TVA la încasarea facturii are nevoie de derogare de la CE …înainte de implementarea unei legi privind plata TVA la încasarea facturii pentru toţi contribuabilii şi nu doar pentru IMM-uri, cum prevede o directivă europeană, a spus miercuri Ramona Jurubiţă, partener servicii fiscale la KPMG România. Score: 0,29
Concert extraordinar cu vrăjitorii viorii Orchestrele şi Corurile Radio vă invită miercuri, 14 aprilie, ora 19.00, la o seară muzicală de excepţie, în care violoniştii Alexandru Tomescu şi Florin Croitoru vor concerta alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Radu Popa, în concerte pentru două viori şi orchestră de Vivaldi şi Bach. Score: 0,29
Dragnea: Nu am demisionat de la MAI din aceleaşi motive ca şi Gabriel Oprea Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la Călimăneşti, înaintea şedinţei CExN, că nu a demisionat de la conducerea MAI din aceleaşi motive ca şi predecesorul său, Gabriel Oprea, el infirmând ceea… Score: 0,29
Ministrul „moldovean” de Externe al Israelului, în România Ministru al Afacerilor Externe Avigdor Lieberman va pleca miercuri într-o vizită oficială de trei zile în România potrivit MAE din Israel. Score: 0,29
Gorbaciov se întâlneşte cu Iliescu şi Constantinescu Fostul preşedinte al URSS va sosi la Bucureşti miercuri, de la Moscova, la ora 11.45, pe Aeroportul Băneasa, unde va face o scurtă declaraţie de presă, au spus pentru Mediafax reprezentanţii organizatorilor vizitei lui… Score: 0,30
Românii au dat năvală să vadă avioanele americanilor Ea este deschisă publicului larg după următorul program: miercuri, 14 aprilie, între orele 10.00 şi 17.00, şi joi, 15 aprilie, între orele 10.00 şi 15.00. Score: 0,29
MAE israelian îl numeşte „Mircea Johanna” pe preşedintele Senatului României Ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, va sosi miercuri în România pentru o vizită oficială, urmând să revină vineri după-amiază la Tel Aviv, a anunţat Ministerul de Externe israelian. Score: 0,30
Kaczynski se simţea umilit de Putin şi nu dorea să aterizeze la Moscova Potrivit unor surse citate de cotidianul “The Independent” în pagina electronică de luni, preşedintele polonez Lech Kaczynski a fost iritat că Putin, un fost agent KGB, l-a invitat doar pe premierul polonez, Donald Tusk, la ceremonia organizată miercuri. Score: 0,35
Băsescu, Iliescu şi Tăriceanu au semnat în cartea de condoleanţe de la Ambasada Poloniei Cartea de condoleanţe va fi deschisă până miercuri. Score: 0,29
80 de milioane de dolari, tot ce a rămas din bugetul Kîrgîzstanului Presa americană relatează însă că nu sărăcia, cât intersele Rusiei au provocat revoltele care au dus la schimbarea puterii.Preşedintele kîrgîz Kurmanbek Bakiev, înlăturat miercuri de la putere, a lăsat doar 80 de miloane de dolari în bugetul ţării, care se află acum în stare de faliment, a declarat noul premier, Roza Otunbaieva. Score: 0,29
Ziarist moldovean, arestat pentru spionaj la Tiraspol Chişinăul nu poate decât să lanseze apeluri neputincioase, consideră unii analişti.Ernest Vardanean, angajat al publicaţiei “Novîi Reghion” de la Tiraspol, a fost arestat miercuri seară, moment din care familia nu mai ştie nimic de el, relatează Unimedia. Score: 0,32
CNADNR numără maşinile de pe şoselele din România …zece zile pe tot parcursul anului, în fiecare zi din săptămână pentru lunile cu trafic mediu (aprilie, mai, octombrie, noiembrie), o zi cu trafic mediu din luna de vârf (miercuri – luna august) şi două zile de weekend cu trafic maxim în luna august. Score: 0,29
Angajaţii Carlsberg protestează deoarece compania a limitat consumul de bere la muncă Ieri (miercuri – n.r.), … Potrivit companiei, un total de 800 de angajaţi au întrerupt lucrul miercuri, iar 250 erau în grevă şi joi. Score: 0,32
Preşedintele cel recunoscător: Băsescu şi-a decorat finul de cununie Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul prezidenţial 419 (publicat, joi, în Monitorul Oficial) prin care şi-a decorat finul de cununie alături de mai multe somităţi din domeniul medical. Score: 0,29
SUA şi Rusia îşi reîmpart influenţa în Kîrgîzstan Revolta de miercuri din Kîrgîzstan s-a încheiat cu preluarea puterii de către opozanţii preşedintelui Kurmanbek Bakiev, care au numit un nou guvern, condus de fostul ministru de Externe Roza Otunbaieva. Score: 0,29
Leul continuă să piardă teren: 4,1128 lei/euro Leul s-a depreciat în prima parte a şedinţei interbancare de joi, cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,1128 lei/euro, cel mai ridicat din ultimele şase săptămâni, şi pierzând astfel 2,2 bani faţă de nivelul afişat miercuri, de 4,0908 lei/euro. Score: 0,33
Peste 1.000 de pisici şi câini, sterilizaţi gratuit în sectorul 1 2 – după cum urmează: luni şi miercuri între orele 8.00-16.30, marţi şi joi 10.00-18.30, vineri 8.00-14.00. Score: 0,29
Boc: Nu s-a deschis şurubul angajării în sectorul public …sectorul public şi nici nu încalcă acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat premierul Emil Boc.El a susţinut că ordonanţa de urgenţă adoptată, miercuri, de Guvern privind ocuparea unor posturi în sectorul public permite doar suplimentarea, acolo unde este cazul, a numărului de posturi pentru atragerea fondurilor europene… Score: 0,32