Actualitate Invitaţie: „Descoperă Coreea!” Programul debutează la Craiova în data de 29 septembrie, ora 14.00 cu o serie de dezbateri prilejuite de doua sarbatori nationale importante: Sarbatoarea Recunostintei, Chuseok (30 septembrie), si Ziua nationala a Coreei de Sud, 3 octombrie. Score: 0,29
Actualitate Circul Oltchim: Avocaţii lui Diaconescu anunţă că au întrerupt „negocierile” pentru câteva ore Negocierile pentru semnarea contractului au început luni, 24 septembrie 2012, iar termenul final este luni, 1 octombrie 2012. Score: 0,26
Concert în memoria lui Whitney Houston Spectacolul va avea o durată de o oră, va fi înregistrat la Los Angeles, pe 11 octombrie, şi va include interviuri şi secvenţe filmate cu renumita cântăreaţă, dar şi declaraţiile unor artişti care vor povesti diverse întâmplări din viaţa acesteia. Score: 0,26
Actualitate Inflaţia în zona euro a crescut în septembrie Eurostat va da publicităţii pe 16 octombrie a doua estimare revizuită, ocazie cu care analiştii vor urmări cu atenţie evoluţia preţurilor de bază, care exclud energia şi alimentele. Score: 0,26
Un medic acuză: Zeci de pacienţi au murit Viitor sumbru "Din păcate, din 1 octombrie, nu se va mai face nicio urgenţă de nou-născut şi sugar în clinicile din Târgu Mureş. … Au plecat asistente, iar de la 1 octombrie pleacă cei doi anestezişti de la transplant şi un medic pediatru. Score: 0,27
Cuiburile sonore ale lui Laurent Weiss Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din răchită şi crengi fixate pe sol, care vor schimba perspectiva asupra Gării de Nord în perioada 27 septembrie – 7 octombrie. Score: 0,26
Actualitate ANPC vrea înfiinţarea unui comandament alpin Acesta spune că programul va fi definitivat, cel mai probabil, la începutul lunii octombrie, zonele vizate pentru controalele în timpul iernii fiind Valea Prahovei, judeţele Braşov şi Dâmboviţa, dar şi altele cu specific turistic în lunile de iarnă. Score: 0,26
Actualitate Extern UE cere Statele Unite daune de 12 miliarde de dolari pentru finanţarea ilegală a Boeing În cursul lunii octombrie britanicii de la BAE Systems şi franco-germanii de la EADS (producătorul Airbus şi al avioanelor Eurofighter, refuzate de Romania, la fel ca şi avioanele Grippen ale suedezilor de la SAAB, in favoarea unor F-16 americane la mâna a doua) urmeaza să anunţe dacă vor fuziona. Score: 0,26
Poveşti fascinante cu automobile de epocă, avioane şi trăsuri 90 de ani de viaţă, 38 de maşini Regele într-un Buick Roadmaster decapotabil La 25 octombrie 2011, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, Regele a inaugurat „Muzeul Regal a Automobilului” de la Săvârşin. Score: 0,26
Actualitate Guvernul prelungeşte termenul în care distribuitorii de medicamente trebuie să achite taxa clawback Guvernul a prelungit miercuri până la 20 octombrie termenul în care distribuitorii de medicamente trebuie să achite taxa clawback. … În urmă cu o lună, Guvernul a aprobat o nouă formulă de calcul a taxei clawback, redusă cu aproximativ 10% şi aplicată începând cu 1 octombrie. Score: 0,27
Actualitate Extern Musulmanii tunisieni vor sacrifica o sută de mii de mioriţe Marea sărbătoare Aïd el Idha va fi celebrată în acest an între 16 si 20 octombrie, iar oile româneşti trebuie să ajungă în Tunisia cu 7-10 zile înainte. Score: 0,26
Actualitate Guvernul majorează numărul persoanelor care primesc ajutoare alimentare de la UE Numărul de persoane care vor primi ajutoare alimentare din stocurile de intervenţie comunitară, destinate categoriilor defavorizate, va fi majorat, distribuţia ajutoarelor urmând să înceapă în luna octombrie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu. Score: 0,26
Actualitate Ambasadorul Rusiei, vizită fulger la ministerul Economiei Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor. Score: 0,26
Actualitate Justiție Constantin Nicolescu îşi va relua activitatea la CJ pe 1 octombrie Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, îşi va relua activitatea pe 1 octombrie. Score: 0,71
Teodor Meleşcanu, la sediul Guvernului Dacă contractul de privatizare nu se va semna nici pe 1 octombrie, Guvernul a anunțat un plan de urgenţă. Score: 0,26
Balerini în tutu După un turneu triumfal, “Baletele Trockadero”, companie americană, compusă din dansatori şi… dansatori, vor evolua la “Théâtre des Folies-Bergères”, din Paris, de astăzi până în 7 octombrie. Score: 0,26
Actualitate Extern Serbia: Parlamentul a votat majorarea TVA Parlamentul Serbiei a adoptat marţi o rectificare bugetară, însoţită de măsuri de austeritate, printre care majorarea TVA de la 18 la 20%, începând cu data de 1 octombrie, transmite AFP, citată de Agerpres. Score: 0,26
Universul de aur al Cărţilor Orelor …colecţia „Rothschild” de la Waddesdon Manor din Marea Britanie şi „Biblioteca Medicea Laurenziana” de la Florenţa, după cinci secole, ele au fost reunite, până în 30 octombrie, la Biblioteca Florentină, şi prezentate sub titlul „Cărţile-bijuterii ale lui Lorenzo de Medici”. Score: 0,26
Actualitate Telenovela Oltchim: Dan Diaconescu a cerut în instanță anularea unei părţi din datoria combinatului Dosarul are primul termen de judecată în 18 octombrie, iar prin această acţiune Dan Diaconescu urmăreşte eliminarea din creanţa AVAS în cazul Oltchim a sumei de aproximativ 130 de milioane de euro, bani ce reprezintă dobânzi la datoria combinatului faţă de AVAS. Score: 0,26
Prognoza meteo: Cum va fi vremea la începutul lunii octombrie Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat, marţi, prognoza meteo pentru intervalul 25 septembrie – 8 octombrie. … Ulterior, în prima săptămână a lunii octombrie, maximele termice vor scădea treptat până la valori de 12 grade Celsius, în zona montană. Score: 0,75
Actualitate Extern Cutremur cu magnitudinea de 5,1 grade în Afganistan În octombrie 2005, un seism produs în Pakistan a făcut 74.000 de morţi şi a provocat strămutarea în teritoriu a 3,5 milioane de persoane. Score: 0,26
Actualitate Circulaţia pe DN 39, la podul Agigea, se va închide câte 15 minute pe oră Potrivit unui comunicat al CNADNR, remis marţi AGERPRES, în perioada 25 septembrie – 3 octombrie, între orele 8.00 – 20.00, excluzând zilele de weekend (sâmbătă şi duminică) şi intervalul orar 16.00 – 18.00, se închide circulaţia pe DN 39, la poziţia kilometrică 8 + 988 – & Score: 0,26
Incursiune muzicală în spiritul tangoului, la „UnTeatru” Primul concert de Muzica Teatrului a avut loc în octombrie 2004, la “Art Club” din Timişoara, după premiera spectacolului cu piesa “Hamlet” de William Shakespeare. Score: 0,26
Minunile lumii la Palazzo Venezia Totuşi, cei aproximativ 70 de participanţi care vor veni între 5 şi 14 octombrie la acest eveniment au găsit un antidot al acestei situaţii tocmai în excelenţa propunerilor lor. Score: 0,26
Actualitate Extern Christine Lagarde: FMI va diminua prognoza de creştere a economiei mondiale La reuniunea anuală a FMI şi a Băncii Mondiale, care va avea loc în perioada 12-14 octombrie la Tokyo, Fondul Monetar Internaţional va actualiza estimările privind creşterea economiei, după ce în iulie a înrăutăţit prognoza pentru 2013, la un avans de 3,9% şi a menţinut nemodificată estimarea pentru 2012, la 3,5%. Score: 0,26
Actualitate Lagarde: FMI va revizui în scădere estimările de creştere a economiei mondiale Fondul Monetar Internaţional va revizui în scădere estimările referitoare la creşterea economiei mondiale, care vor fi anunţate oficial pe 9 octombrie, la Tokyo, a anunţat luni directorul general al instituţiei, Christine Lagarde, transmite AFP preluată de Antena3.ro. Score: 0,27