Flori şi bomboane pentru Ahmadinejad la Beirut, iar la Ierusalim un glonţ Este prima vizită a preşedintelui iranian în Liban, un eveniment care, în opinia analiştilor occidentali, poate duce la noi conflicte în acesată ţară, în care Teheranul finanţează gruparea siita Hezbollah. Score: 0,29
Homosexualii şi Lady Gaga câştigă în justiţie războiul cu armata SUA În opinia judecătoarei, acest text încalcă primul şi al cincilea amendament din Constituţia americană. Score: 0,29
Elena Udrea îşi impune autoritatea în partid prin SMS La scurt timp, însă, democrat-liberalul şi-a schimbat opinia, pe motiv că a fost indus în eroare de un titlu afişat pe ecran. Score: 0,30
Pâinea, carnea și laptele se vor scumpi cu 10 – 25% În opinia sa, un alt motiv al scumpirii este legat de faptul că producătorii autohtoni preferă să exporte anumite produse, cum ar fi grâul, care apoi este importat la un preț mai mare."Nu este rău că se exportă. Score: 0,30
Dănilă, BNR: Băncile nu au calculat bine riscul de rambursare …sistemului bancar în reluarea creşterii economice", a fost susţinută la Sibiu şi Alba Iulia, în cadrul Zilelor Porţilor Deschise pentru studenţii economişti – 2010.În opinia oficialului BNR, trebuie evidenţiată trecerea băncilor la un model de business riscant, neadecvat condiţiilor concrete din România, „cu strategii mergând în principal… Score: 0,29
ING: BNR ar putea majora dobânda-cheie în T1 din 2011 Totuşi, în opinia analiştilor ING Bank România, scumpirile alimentelor din ultima perioadă nu au de-a face neapărat cu majorarea taxei, ci cu efectele inundaţiilor din România şi cu majorările de preţuri la nivel internaţional. Score: 0,30
Băsescu: Libera circulaţie în UE este pentru toţi cetăţenii europeni În opinia sa, "orice acţiune sau strategie privind grupurile vulnerabile este necesar să se facă în strictă relaţie cu valorile fundamentale al UE referitoare la drepturile… Score: 0,29
Apare televiziunea generalistă Adevărul TV La rândul său, Alexandru Sassu a declarat atunci că numirea sa în această poziţie este o provocare foarte interesantă, în contextul în care, în opinia sa, publicul aşteaptă informaţii şi programe de calitate. Score: 0,29
PSD nu participă la şedinţele Camerei până la demisia Robertei Anastase Practic, activitatea unei Camere a Parlamentului este blocată doar de complicitatea şi de scutul pe care PDL îl fac, exact ca şi în cazul Ridzi, în jurul unei persoane dovedită deja în opinia publică de a fi fraudat un vot esenţial", a spus Ponta. Score: 0,30
Liberalii boicotează, în continuare, Biroul Permanent al Camerei "Corpul legii, adoptat prin fraudă, va rămâne în continuare un document, în opinia noastră, fără bază legală", a spus Voicu. Score: 0,30
Guvernul propune creşterea salariilor mici până la 850 lei Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, declara atunci că, în opinia sindicaliştilor, este neconstituţional ca în noua lege să se ia în calcul salariile diminuate cu 25 la sută. Score: 0,29
Guvernanţii vor ca salariile să fie reduse pe vecie cu 25% Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, declara atunci că, în opinia sindicaliştilor, este neconstituţional ca în noua lege să se ia în calcul salariile diminuate cu 25 la sută. Score: 0,29
Borbely: Nu există pericol de contaminare a Dunării El a arătat că autorităţile din Ungaria "nu se joacă" cu informaţiile furnizate, mai ales că toată opinia publică internaţională este cu ochii pe această ţară, deci se bazează pe datele primite de la omologii săi. Score: 0,29
Corlăţean cere excluderea mass-media din Strategia naţională de apărare În opinia lui Corlăţean, orice restrângere a libertăţii de expresie trebuie să fie fundamentată pe principii şi standarde internaţional recunoscute, altfel poate servi drept precedent pentru potenţiale iniţiative legislative al căror scop ar fi acela de a slăbi atitudinea critică a mass-media. Score: 0,29
Ministerul Educaţiei neagă că ar fi ales culoarea carnetelor de elev quot;În ceea ce priveşte situaţia de la Constanţa, trebuie precizat că mass-media dezinformează opinia publică, vehiculând informaţia că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, ar fi aprobat o anume culoare pentru carnetele de elev. Score: 0,30
Ponta îi cere lui Băsescu să nu promulge Legea pensiilor În opinia sa, decizia de a retrimite Legea privind sistemul unitar de pensii publice la Parlament este "singura soluţie de a pune capăt suspendării statului de drept în România, din cauza fraudei fără precedent care s-a petrecut în Camera Deputaţilor". & Score: 0,29
Procurorii George Bălan şi Elisabeta Drăguţ au mape profesionale cu probleme Pe bună dreptate opinia publică se întreabă de ce nu au reacţionat procurorii mai prompt în cazul fraudei evidente comise în Parlament la votul pe Legea pensiilor şi de ce acest caz şi multe altele, la fel de scandaloase, se pare că vor fi soluţionate peste vreo sută de ani. Score: 0,90
Loredana Groza în Playboy: Sexul prelungeşte viaţa "M-a pus pe gânduri opinia taximetristului din Singapore, care spunea că sexul îmbătrâneşte. Score: 0,30
Minele de aur transformă Johannesburg-ul în Cernobîl Pentru sistemul hidrologic al Africii de Sud, acest lucru ar putea fi "ultimul strop", în opinia acestuia. Score: 0,29
Julian Rosengren: Vă acuz, domnule Gabriel Oprea! Aţi sperat că voi deceda în închisorile din România şi aţi pregătit asta ajutat de cei cărora nu le convenea faptul ca exist şi aţi manipulat opinia publică prin dezinformare şi intoxicare. Score: 0,29
PNL nu impune ultimatum PSD pe tema moţiunii Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPC, că formaţiunea sa nu impune ultimatul PSD pe tema moţiunii de cenzură, deşi, în opinia sa, demersurile pentru iniţierea şi depunerea acesteia ar trebui grăbite. Score: 0,30
Iliescu: Moţiunea de cenzură nu trebuie depusă înainte de Congresul PSD Pre;edintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat luni că, în opinia sa, moţiunea de cenzură a opoziţiei nu trebuie depusă înainte de Congresul social-democraţilor, programat pentru data de 16 octombrie. Score: 0,30
Tabără: Protestele anunţate de agricultori nu mai au justificare Protestele anunţate de Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli şi Agrostar, pentru începutul acestei luni, nu au, în momentul de faţă, nicio justificare, în opinia ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără. Score: 0,30
Guvernul şi-ar putea angaja răspunderea pe Legea educaţiei "Opinia mea este că Legea educaţiei trebuie să treacă şi prin votul Senatului, deci ar fi normal, după ce legea a fost dezbătută în Camera Deputaţilor şi s-au adus amendamente… Score: 0,30
Igaş vrea o analiză completă a mitingului poliţiştilor "Aştept ca săptămâna viitoare să mi se prezinte un raport pe care la rândul meu, am să-l prezint preşedintelui României pentru că aşa e normal şi constituţional şi, până la urmă, trebuie să ştim şi noi, şi dumneavoastră, opinia publică, ce s-a întâmplat în acele momente. Score: 0,30
Avalanşă de premiere, concerte şi filme Vineri, la ora 19.00, puteţi viziona "Opinia publică", în regia lui Theodor Cristian Popescu, pe un text semnat de Aurel Baranga. Score: 0,28