Ai căutat: partid
quot;EU NU SUNT O LISTĂ" "Diferenţa între mine şi partide e că eu nu sunt o listă. … Nu am alocaţi aceiaşi timpi de antenă ca şi partidele. … Ca independent, nu am resursele financiare necesare, nici maşinăria aceasta de partid care să-mi organizeze evenimente. … Au impresia că sunt mai presus de conducerea unui partid". &
Score: 0,26
Deputatul Silviu Prigoană, care a părăsit PDL luna trecută pentru că a fost pus să aleagă între afacerile sale şi statutul de membru, se gândeşte să se reîntoarcă în partid. … El a afirmat miercuri că va reveni în PDL în momentul în care partidul îşi va schimba atitudinea faţă de oamenii de afaceri.
Score: 0,26
În funcţie de interesele proprii, unii dintre aleşi uită de cei care i-au trimis în Parlament şi trec la alt partid politic, denaturând astfel voinţa şi aspiraţiile electoratului. … Cel puţin 98 din cei 334 de deputaţi (ne referim la cei din PDL, PSD şi PNL) nu se află la primul carnet de partid.
Score: 1,19
Pe cât de prost merg lucrurile în opoziţia parlamentară, pe atât de prost merg în opoziţia neparlamentară, partidele se subminează reciproc (în cazul celor din opoziţia parlamentară) sau din interior (în cazul partidelor din opoziţia neparlamentară). … La fel, Partidul Verde, condus pe Internet de un fost ONG-ist care bătea câmpii.
Score: 0,28
Videanu a atacat primul: "Cristian Preda este un om care a venit la masa întinsă a PDL, n-a avut nicio contribuţie la evoluţia partidului, ar fi bine să-i dăm o organizaţie judeţeană să o conducă să vadă cum este. … Preda nu are legătură cu viaţa internă a partidului şi vorbeşte probabil de la Bruxelles".
Score: 0,25