Năstase: În conținut, Zambaccian nu este un dosar politic În 2001, era primar al sectorului 1, atunci când primarul general Băsescu i-a trimis adrese prin care cerea oprirea lucrărilor la blocul din Zambaccian, constructorul câștigând însă în instanță împotriva primăriei generale. Score: 0,26
De ce plătim şapte servicii secrete?! …generali (şefi ai Statului Major General şi adjuncţi ai directorului Serviciului Român de Informaţii), secretari de stat, un şef zonal al Fondului Proprietăţii Private şi primari de mari municipii reşedinţe de judete (Cluj, Craiova şi Baia Mare) au fost condamnaţi la închisoare (27 definitiv). Score: 0,26
Firea: Prin promovarea lui Petrache, PNL arată că nu aderă la pactul propus de PSD Bugetele cuvenite cetăţenilor reprezentaţi de primari PSD au fost transferate către localităţi PDL de către preşedintele CJ Ilfov, totodată şi preşedinte PNL Ilfov, primăriile PSD primind 0 (zero) lei", mai spune Firea. Score: 0,26
Profesorii vor primi cu întârziere salariile …şi de contabilitate din unităţile şcolare vor fi excesiv birocratizate pentru că sunt foarte multe cadre didactice care predau la două sau trei cicluri de învăţământ, primar, gimnazial şi liceal, şi salariile acestora şi dările aferente către stat trebuie calculate separat", a mai spus Simion Hancescu, citat în comunicat. Score: 0,26
Funar: Vânzarea pământului românesc, un plan ocult, vizează ştergerea României de pe hartă "Ungaria şi-a pregătit în ultimii ani ca, în 2014, să obţină dictatul de la Bruxelles, în baza căruia, întregul Ardeal să devină autonom şi, ulterior, să fie alipit Ungariei", încheie fostul primar al Clujului. Score: 0,26
Năstase: Cum şi când a început Dosarul politic Zambaccian? În 2002, Băsescu, în calitate de primar general al Capitalei a încercat, în scopuri politice, blocarea construcţiei din Zambaccian. Score: 0,26
Primarul Iașiului: Sunt aproape de Năstase după condamnare Gheorghe Nichita, vicepreședinte PSD și primar al Iaşiului, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este aproape de Adrian Năstase după condamnarea acestuia, pentru că "a fost un premier important, care a făcut bine României". & Score: 0,69
Adrian Rădulescu, consilierul lui Traian Băsescu, va fi chemat la audieri Primele instituţii invitate săptămâna viitoare vor fi OCPI, reprezentanţii Cărţii Funciare, prefectul, primarul, directorul Institutului Fundulea, ANRP, ADS, APIA, Ministerul Agriculturii, direcţiile agricole, consilierul Adrian Rădulescu şi, de asemenea, notarii implicaţi. Score: 0,26
Presa rusă: Daca Moldova va adera la UE, Rusia va trebui să rupă de la ea două regiuni Iniţiativa propusă de primarul de Taraclia, Serghei Filipov, a fost susţinută de majoritatea consilierilor locali. Score: 0,26
PNL, abandonat de PSD Guvernul condus de liderul PSD, Victor Ponta, n-a descoperit nereguli nici în activitatea fostului premier Emil Boc, primarul relaxat al Clujului. Score: 0,26
Primarul Londrei vrea interzicerea timp de doi ani a accesului imigranţilor UE la beneficii sociale Primarul Londrei Boris Johnson a îndemnat marţi la interzicerea totală, pentru o perioadă de doi ani, a accesului imigranţilor din state membre "noi" ale Uniunii Europene (UE), ca România şi Bulgaria, la servicii sociale, relatează publicaţia London Evening Standard în pagina electronică, citată de Mediafax. Score: 0,68
Primăria Cluj, obligată de justiţie să despăgubească 200 de rromi Potrivit unui comunicat de presă transmis marți, instanța Tribunalului Cluj constată nelegalitatea Dispoziției 6397/16.12.2010 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca. … La acel moment, în decembrie 2010, primar al municipiului Cluj-Napoca era Sorin Apostu. Score: 0,69
Dosarul lui Radu Mazăre, amânat pentru 4 februarie Curtea de Apel București a amânat, marți, pentru 4 februarie judecarea dosarului în care primarul Constanței, Radu Mazăre, a fost trimis în judecată pentru restituirea unor terenuri, deoarece nu a fost prezentat raportul de expertiză topo-cadastrală realizat în dosar. Score: 0,26
Români amendaţi sau bătuţi în Secuime. Ce mai urmează?! Sau poate tocmai ziua asta i-o fi înfuriat pe „locali”, altminteri prea-supuşi slujbaşi ai primarului Antal Árpád?! … Preduţ pentru că nu ştia ungureşte, ci primarul municipiului, preşedintele Consiliului Judeţean, consilierii locali şi judeţeni ai UDMR şi celorlalte partide politice de esenţă pur etnică din judeţul nostru. Score: 0,26
Avocatul Poporului: Ancheta referitoare la situația de la Pungești e în desfășurare Not found: primar Score: 0,26
Purtătorul de cuvânt al PSD ar putea rata un nou mandat în Parlamentul European Not found: primar Score: 0,26
2014: Brăţări dacice la tot poporul Miniştri, deputaţi şi senatori, unii încă în Parlament, preşedinţi de consilii judeţene, primari, consilieri, directori, miliardari de tranziţie, cei mai mulţi din această listă au fost votaţi. Score: 0,26
„Ce este în realitate România?” Pentru a te băga în seamă portarul sau secretara, primarul sau învăţătorul copilului, vânzătorul sau funcţionarul, musai să te îmbraci precum ei. Score: 0,25
Năstase a făcut un top al „prostiei pe Valea Prahovei” Pana atunci, zeci de mii de soferi injura guvernul, desi decizia este a primariei". Score: 0,26
Protestatarii din Pungeşti renunţă la greva foamei, nu şi la proteste Oamenii care fac greva foamei au dreptul sa fie acolo, primind chiar si avize de la DSP si Primarie. … Nici seara de Crăciun nu a fost una liniștită, primarul Comunei Pungești agresând fizic un copil de 12 ani. Score: 0,26
Cel puţin 11 morţi în SUA, din cauza furtunii de zăpadă Noul primar Bill de Blasio le-a recomandat newyorkezilor să rămână acasă. Score: 0,26
Praghezii vor evacuarea ambasadei palestiniene după descoperirea de arme ilegale Primarul districtului Suchdol, acolo unde este situat complexul care găzduiește reședința ambasadorului, a spus că va depune plângere la autoritățile cehe. … Ne simțim dezamăgiți de ei", a declarat vineri, pentru Associated Press, primarul Petr Hejl, după ce a primit plângeri de la localnici. Score: 0,26
Traficul aerian și rutier din nord-estul SUA, paralizat din cauza unei furtuni de zăpadă Primarul Thomas Menino a dispus închiderea școlilor publice și a instituțiilor statului pentru ziua de vineri. … Furtuna din New York reprezintă un prim test pentru noul primar Bill de Blasio, care și-a preluat funcția miercuri. Score: 0,26