Topul judeţelor cu cei mai slabi elevi la Evaluarea naţională Limba română a pus mai puţine probleme celor care tocmai au încheiat conturile cu şcolile generale: doar 12% nu au luat notă de trecere. Score: 0,26
Boc: Situaţia din justiţie este încă departe de aşteptări El a susţinut că de modul în care funcionează justiţia depinde inclusiv dezvoltarea economică a ţării şi că problemele sunt generate de faptul că în cauze de insolvenţă sau în litigii comerciale există termene de judecată de până la un an, iar sentinţele sunt anulate ulterior la instanţa superioară. Score: 0,26
Primarul localităţii vâlcene Laloşu, reţinut pentru fapte de corupţie Ion Toma a mai avut probleme în septembrie 2010, când procurorii DNA Piteşti au percheziţionat casa şi sediul primăriei din Laloşu. Score: 0,26
Vlădescu, despre poliţistul care s-a spânzurat din cauza datoriilor: Eu sunt de vină "Acest domn, în momentul în care au apărut problemele a refuzat să-şi le asume şi, în momentul de faţă, mai vinovat decât domnia sa sunt eu, pentru că ascultând-o pe soţia sa, am avut în mod constant senzaţia că eu sunt de vină, pentru că eu sunt cel ce i-am luat domnului respectiv 25% din salariu. Score: 0,26
Zvon şocant: Germania tipăreşte deja mărci Cel mai recent sondaj publicat de Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung arată faptul că pe fondul problemelor din zona euro, nemţii nu mai au încredere în în moneda europeană. Score: 0,26
Vinul românesc de la Buckingham Palace A făcut carieră în Intelligence Service şi în diplomaţia politică secretă, fiind specializat, între altele, în problemele româneşti şi iugoslave. Score: 0,26
Spania salută aprobarea măsurilor de austeritate în Grecia Pachetul reprezintă "o veste bună" pentru ţări precum Spania, Irlanda, Portugalia, Italia sau Belgia, care au avut cel mai mult de suferit din cauza presiunii pieţei, în urma problemelor din Grecia, potrivit lui Gomez. Score: 0,26
Ahmadinejad nu va mai tolera arestarea membrilor guvernului său Într-o petiţie trimisă Ministerului de Externe de la Teheran, parlamentarii arătau că Malekzadeh ar putea fi arestat pentru "probleme financiare şi non-financiare". Score: 0,26
Vizită a comisarului european Dacian Cioloş în România După ce va participa la inaugurarea unui magazin de produse tradiţionale bucovinene, Dacian Cioloş se va întâlni cu reprezentanţii combinatului de vinificaţie Cotnari, cu care va discuta problemele specifice ale sectorului. Score: 0,26
Guşă: Iliescu vrea şefia PSD Bucureşti pentru Corina Creţu sau Ecaterina Andronescu Pe de o parte, e interesul baronilor cu probleme în raportul Comisiei Europene legat de fondurile europene – vezi cazul Dragnea. Score: 0,26
Băsescu se întâlneşte cu reprezentanţii BNS În cadrul întâlnirii, sunt abordate subiecte privind privatizarea societăţilor din sectorul energetic, reabilitatea termica, optimizarea investitiilor în sectorul energetic.De asemenea, şeful statului şi reprezentanţii BNS vorbesc şi de problemele cu care se confruntă sectorul agricol, în contextul crizei. Score: 0,26
Un poliţist de frontieră s-a spânzurat din cauza datoriilor Un poliţist de frontieră din localitatea timişeană Sânnicolau Mare a fost găsit spânzurat, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o anexă a locuinţei sale, primele cercetări arătând că acesta s-a sinucis din cauza unor probleme financiare, având un credit bancar pe care nu mai putea să-l achite. Score: 0,27
Mark Mobius: Rezolvarea crizei din zona euro ar reprezenta „mărunţiş” pentru China Datoria statelor din zona euro confruntate cu probleme ar reprezenta o investiţie bună, a adăugat el. Score: 0,26
Morariu: Cât dă statul pentru gala lui Bute eu cer pentru 100 de sportivi ce merg la JO 2012 În acelaşi timp, până la Olimpiada de la Londra a mai rămas doar un an iar federaţiile care trimit sportivi în capitala Angliei au mari probleme financiare. Score: 0,26
Funeriu, acuzat de studenţi că vrea să dea şefilor din minister locurile lor din taberele de vară Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) îşi exprimă, încă o dată, nemulțumirea față de modul în care conducerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în frunte cu domnul Ministru Funeriu, înțelege să trateze problemele studenților români, se arată într-un comunicat remis miercuri de UNSR. Score: 0,26
Christine Lagarde, noul director al FMI Lagarde este apreciată şi pentru rolul important pe care l-a jucat în aprobarea unui mecanism de salvare pentru ţările din Zona euro care se confruntă cu probleme.Iar modul său direct de a aborda chestiunile dificile nu a făcut decât să îi îmbunătăţească imaginea. Score: 0,26
Politrucul simulant Cuvintele scuipate cu răutate au arătat un personaj cu serioase probleme de comunicare, de simplă relaţionare; gesturile lui mi-au prilejuit să descopăr un mic dictator cabotin care şi-a ratat marea dictatură şi ar face orice pentru una mai mică, dar să fie acolo, să aibă şi el sclavii lui pe plantaţie. Score: 0,26
După şaptezeci de ani (1941-2011) rezumă observaţiile mareşalului (Antonescu) privind anume probleme, aşa cum mi-au fost relatate de prietenul meu… Score: 0,26
CNA a amendat Antena 3 şi Antena 1 Potrivit lui Răsvan Popescu, preşedintele CNA, ediţiile "În gura presei" care pun probleme de limbaj sunt cele difuzate pe Antena 3, pe 15 martie, 16 martie, 23 martie, 1 mai, 8 mai, 18 mai şi 19 mai, şi reluate pe Antena 1. Score: 0,26
Mai multe localităţi din judeţul Vaslui nu au energie electrică de câteva zile Prefectul Levente Szekely a precizat că ştie de problemele privind alimentarea cu energie electrică existente în mai multe localităţi din judeţul Vaslui, în condiţiile în care a primit numeroase sesizări începând de… Score: 0,26
Jeffrey Franks: Criza din Grecia ar putea duce la scumpirea creditelor din România Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că problemele financiare din Grecia ar putea duce la scumpirea creditelor din ţara noastră. Score: 0,26
Curtea Supremă din SUA va defini indecenţa la televiziune Mai multe probleme apărute în timpul diferitelor evenimente au fost reunite într-un singur fişier atunci când o curte de apel a apreciat că definiţia "indecenţei", adoptată… Score: 0,26
Emil Boc: 527.000 de noi contracte de muncă s-au încheiat de la 1 mai; 34% sunt pe durată determinată …de 55 de ani şi care mai au câţiva ani până la pensie, având în vedere că piaţa muncii trebuie şi să fie adaptată mai ales la nevoile celor care au cele mai mari probleme şi fiind normal ca astfel să fie corectate "anumite politici atunci când nu mai funcţionează în parametri corecţi". Score: 0,26
Băsescu, preşedintelui Greciei: Cu uşurinţă aţi fi putut spune „Am probleme acasă, să amânăm vizita” Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, marţi, omologului său elen, Karolos Papoulias, la începutul convorbirilor tete-a-tete, că apreciază vizita acestuia în România, deşi ar fi putut să o amâne cu uşurinţă, invocând problemele interne ale Greciei legate de criza economică. Score: 0,73
Unul dintre cei mai importanţi dealeri Opel şi Chevrolet a intrat în insolvenţă Reprezentanţele celor doi constructori auto în România evită raspunsuri clare, dar admit că există probleme. Score: 0,27
Oamenii de cultură se revoltă "Din câte ştiu eu, sper să nu am vreo surpriză, nu am probleme cu Fiscul. Score: 0,26