Topul judeţelor cu cei mai slabi elevi la Evaluarea naţională

Rezultatele la evaluarea naţională 2011 arată că mai bine de un sfert dintre elevii care şi-au încheiat studiile gimnaziale nu au reuşit să obţină notă de trecere. 27,4% dintre şcolarii de clasa a VIII-a au primit note cuprinse între 1 şi 4,99, în timp ce majoritatea celor care au fost notaţi cu note de trecere au luat punctaj mai mic de şase.

Principalul obstacol al şcolarilor care din această toamnă se vor afla în băncile liceelor este matematica, probă la care 21% dintre aceştia au primit note mai mici de cinci. Limba română a pus mai puţine probleme celor care tocmai au încheiat conturile cu şcolile generale: doar 12% nu au luat notă de trecere.

gândul.info prezintă în exclusivitate topul judeţelor în funcţie de procentul reprezentat de mediile mai mici de cinci din numărul total de medii obţinute. Conform calculelor gândul, cei mai slabi elevi de gimnaziu sunt şcolarii din Tulcea, unde 45% dintre candidaţi au primit note cuprinse între 1 şi 4,99. Urmează judeţele Călăraşi şi Timiş cu 40%. La polul opus, cele mai puţine note sub cinci din numărul total de evaluări la nivelul judeţului se înregistrează în Mehedinţi -10,5 %.

TOP CELE MAI SLABE JUDEŢE în funcţie de ponderea elevilor care nu au obţinut notă de trecere

1. Tulcea- 45,6%

2. Călăraşi- 40,3%

3. Timiş- 40,2%

4. Vaslui- 38,7%

5. Sibiu- 38,3%

6. Hunedoara- 37,9%

7. Ialomiţa- 36.6%

8. Braşov- 35.5%

9. Bistriţa-Năsăud- 35.2%

10. Iaşi- 34,13%

11. Harghita- 32,36%

12. Neamţ- 32,34%

13. Prahova- 32,34%

14. Arad- 32,2%

15. Covasna- 31.5%

16. Galaţi- 31.5%

17. Cluj- 31,4%

18. Alba- 31%

19. Vrancea- 29,3%

20. Botoşani- 28%

21. Mureş-27,68%

22. Ilfov- 27,6%

23. Giurgiu- 26,6%

24. Buzău- 26.5%

25. Satu-Mare- 26,4%

26. Bucureşti- 25,99%

27. Vâlcea- 24,1%

28, Dâmboviţa- 23.5%

29. Teleorman- 23,3%

30. Brăila- 23,1%

31. Bacău- 22,9%

32. Maramureş- 22,8%

33. Sălaj- 22,6%

34. Constanţa- 21,6%

35. Bihor- 20,5%

36. Argeş- 20%

37. Caraş Severin – 19,9%

38. Dolj- 19.5%

39. Suceava- 16,3%

40. Gorj- 15,2%

41. Olt-10,99%

42. Mehedinţi- 10,5%

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.