CAB a respins irevocabil cererea Hidroelectrica de înfiinţare a Hidroenergetica "La acel moment, Ministerul Economiei, care prin societăţile implicate a plătit sume cel puţin exagerate pentru întocmirea proiectelor şi pentru susţinerea lor în instanţă, a declarat public că va solicita anularea hotărârii irevocabile a Curţii de Apel Bucureşti, invocând o greşeala materială. Score: 0,28
Şeful statului introduce ideea de regiuni în noua Constituţie Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara că priorităţile legislative ale Uniunii pentru 2011-2012 rămân cele două proiecte privind legea minorităţilor naţionale şi legea privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare, ambele proiecte aflându-se la Camera Deputaţilor. Score: 0,28
Ce-şi doreşte premierul de Paşte O haină nouă, un pantof nou, un moment de înnoire cu condiţia să fii cuminte", a spus Emil Boc, care a recunoscut că îşi aminteşte cu plăcere de copilărie.La rândul său, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a precizat că, de Paşte, vrea ''câteva ore de linişte cu familia şi câteva proiecte europene". Score: 0,28
Dan Petrescu: Dacă sunt chemat, vin sigur la naţională Component al "Generaţiei de Aur", Dan Petrescu spune că problemele fotbalului românesc sunt prezente la toate nivelurile, nu doar la nivel de primă reprezentativă, cea mai mare dintre ele fiind lipsa de organizare şi de proiecte coerente la toate nivelurile. Score: 0,27
Elena Udrea: Dacă vom investi încă zece ani în infrastructură, tot va mai rămâne ceva de făcut Este o concentrare uriaşe de efort şi de resurse pentru a asigura realizarea acelor proiecte care stăteau prin sertare de ani de zile şi nu îşi găseau finanţare", a afirmat Udrea. Score: 0,27
Spitalele desfiinţate vor găzdui în medie între 22 şi 62 de bătrâni În plus, în momentul de faţă, sunt în derulare două proiecte europene. Score: 0,27
Compania de Drumuri a cerut constructorilor penalităţi Ministerul face referire şi la o sumă de 2,15 milioane euro câştigată în arbitraj împotriva firmei Secol, pentru contractul de reabilitare a DN65 şi unele proiecte finanţate de BIRD. Score: 0,27
Ministrul francez al Apărării: Occidentul încalcă rezoluţia ONU privind Libia China are 50 de mari proiecte în Libia. Score: 0,27
În Japonia, cu riscul contaminării, voluntarii salvează câinii sinistraţi În timp ce, în Parlamentul de la Bucureşti, deputaţii PDL promovează o lege prin care să fie omorâţi câinii comunitari – deşi mai multe organizaţii civice au venit cu o serie de proiecte şi programe care să mulţumească inclusive pe adversarii câinilor comunitari -, Score: 0,27
Ţinutul în care nostalgiile se împletesc cu parfumurile purtate de vânt 12 ani de proiecte. Score: 0,26
Răchiţele, comuna lui Boc, va beneficia de mai multe investiţii În comuna Răchiţele mai există şi alte proiecte: alei pietonale, amenajarea de parcări şi spaţii verzi, extinderea reţelei de alimentare cu apă, dar şi construirea unui centru de zi şi a unui cămin cultural. Score: 0,27
Joburi la Coca-Cola şi Pepsi Dacă vrei să lucrezi în echipa de marketing, ca Promo Executive, trebuie să ai experienţă în Trade Marketing, studii superioare, nivel avansat de limbă engleză, bune abilităţi de analiză, organizare, planificare şi coordonare proiecte. Score: 0,27
China scoate la vânzare 176 de insule nelocuite Guvernul chinez a alcătuit o listă de 176 insule nelocuite care să fie vândute unor cumpărători chinezi sau străini, pentru a realiza proiecte industriale sau turistice, a anunţat Biroul maritim din China, citat de AFP, scrie Agerpres. Score: 0,27
De ce să meargă Elena Udrea la Bruxelles? Să parlească despre proiecte de dezvoltare regională şi despre infrastructură? Score: 0,27
Oprescu: Poate acest buget nu e cel mai bun, dar e cel mai bine gândit împreună Discuţiile privind cele două proiecte – al bugetului municipalităţii şi cel privind organziarea referendumului – au început efectiv în jurul orei 17.00, după aprobarea ordinii de zi. Score: 0,27
Guvernul Boc a cheltuit aiurea 1,7 miliarde de euro pe Prima Casă Numărul de imobile construite prin Prima Casă este ridicol, fiind încheiate doar 5 contracte pentru finanţarea proiectelor ridicate de la 0 în 2010. Score: 0,27
„Congresul” PDL, eveniment naţional? E o ruşine Îmi e lehamite să aud permanent de PDL (cu un trecut şi un prezent regretabil), de proiectele-i de viitor. Score: 0,27
Boc: Fără credinţă în Dumnezeu, nimeni în România nu face nimic …jumătatea unui clasament al fondurilor alocate de Guvern şi că primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a primit din partea Executivului circa 30 milioane euro pentru proiectele instituţiei, fiind cea mai mare sumă de care acesta a beneficiat vreodată din partea unui guvern. Score: 0,27
Pivniceru: Orgolii şi interese personale amână adoptarea legilor răspunderii judecătoreşti Textele ambelor proiecte de legi au fost elaborate de judecători, după o largă consultare a membrilor breslei. Score: 0,27
Ponta: Vanghelie va candida tot la Sectorul 5 Preşedintele PSD a precizat că deocamdată nu este vorba despre o înţelegere pe acest subiect, acordul discutat cu actualul primar general referindu-se doar la susţinerea acordată proiectelor pentru Bucureşti din partea consilierilor USL. Score: 0,27
Bucureştiul multicultural: Emil Wilhelm August von Becker La sugestiile pictorului August von Becker – privind cererea regelui Carol de a angaja o serie de artişti profesionişti pentru proiectele sale din România -, Score: 0,26
Guvernul îşi angajează răspunderea în Săptămâna patimilor Conform deciziei Birourilor reunite, vor avea loc două şedinţe separate, în aceeaşi zi, pentru fiecare dintre cele două proiecte de lege pe care Guvernul îşi angajează răspunderea. Score: 0,28
De ce învârte Elena Udrea atâţia bani? Capacitatea ei de a construi proiecte, chiar ajutată de Răzvan Murgeanu, rămâne la fel de discutabilă. Score: 0,27
Mircea Toader: Opoziţia nu va depune moţiune de cenzură Deputatul a mai spus că un alt semnal, care demonstrează că nu va fi depusă nicio moţiune de cenzură, îl reprezintă anunţul făcut de Opoziţie că nu va fi în sală când se vor citi cele două proiecte de lege şi se va face asumarea răspunderii de către guvern. Score: 0,27
Decadenţă fără decadentism Astăzi ne descompunem pe picioare, oamenii care trăiesc decadenţa nu au conştiinţa ei; sunt lipsiţi de luciditate şi sunt sclavii banului şi ai proiectelor false – de la cel individual privind profesia la cele de mari afaceri. Score: 0,27
Guvernul Boc a aprobat Codul de dialog social şi plafonarea salariilor profesorilor Cele două proiecte au fost aprobate în şedinţa specială de joi a Guvernului şi urmează să fie transmise rapid Parlamentului, au arătat sursele. Score: 0,28