Diva între anonimat şi celebritate Dotată cu un corp ideal, cu gambele sale lungi şi arcuite, cu o prezenţă scenică impresionantă, cu o tehnică fenomenală, care se îmbină excelent cu fluiditatea corpului şi cu o graţie naturală, Sylvie uimeşte prin extraordinara rapiditate a execuţiilor, din piruete şi fouetté-uri. Score: 0,26
A.E. Baconsky: un pupincurist sovietic a produs un ortodox filo-american. Şi, mai nou, creştin-democrat! Eu nu-l mai întâlnisem din 1955, în subconştientul meu rănit de moarte exista totuşi imaginea lui cinică din anii în care m-am ciocnit nu o dată de trufia lui parvenită, pusă pe rapidă, aristocratică, cu orice preţ, căpătuială materială. Score: 0,27
Legea pensiilor poate fi reexaminată sub mai multe aspecte Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, vineri, o scrisoare preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, în care solicita adoptarea cât mai rapidă a Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Score: 0,27
Alvin Toffler şi-a anunţat predicţiile Multe dintre previziunile lui Alvin Toffler, referitoare la rapiditatea transmiterii de informaţii, acceptarea mariajelor homosexuale şi accelerarea ritmului de producere a catastrofelor ecologice, s-au adeverit în anii care au urmat. Score: 0,82
Ministerul Economiei va avea un purtător de cuvânt Acesta va trebui să comunice informaţii publicului în mod cât mai rapid, atunci când eu nu pot să o fac", a spus Ion Ariton. Score: 0,27
Elena Băsescu: Criza a avut un efect limitat asupra femeilor active din România "IMM-urile au nevoie de produse de creditare simple, standardizate, care să permită utilizarea lor rapidă în baza unui număr minim de documente şi a unei analize financiare simplificate", a spus ea. Score: 0,27
Păruială în prime-time: Andreea Pora vs Corina Drăgotescu Replica acidă a Corinei Drăgotescu a venit rapid: "Doamna Pora, nu mai fiţi ipocrită. Score: 0,27
Legea pensiilor va intra în plenul Senatului la începutul lunii noiembrie Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, vineri, o scrisoare preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, în care solicita adoptarea cât mai rapidă a Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Score: 0,27
Umflaţii României Din păcate, nici trecerea sumelor indicate în euro nu ne aduce mai aporape de valoarea averilor unor oameni pe care criza i-a coborât ameţitor de rapid. Score: 0,27
Băsescu vrea să câştige Steaua Dacă nu juca Steaua, şi juca Rapidul, ţineam cu Rapidul", a spus Băsescu. Score: 0,28
Carte de inimă despre Brâncuşi, artistul care voia să sculpteze lumina Ar merita să fie de aceea rapid tradusă şi inclusă într-un program al promovării brâncuşiologiei româneşti. Score: 0,27
EVZ: Un altfel de români După cum a scris în EVZ, autoarea a constatat că departe de apucăturile ţigăneşti din România, băiaşii din jurul oraşului Pecs s-au occidentalizat rapid şi au prins cutume europene. Score: 0,27
Băsescu cere adoptarea de urgenţă a Legii pensiilor În textul scrisorii, şeful statului solicită "adoptarea cât mai rapidă a Legii privind sistemul unitar de pensii publice", care reprezintă "o condiţionalitate pe care România şi-a asumat-o prin semnarea Scrisorii de intenţie… Score: 0,27
Proiecte europene de 48 milioane de euro, semnate de Udrea la Cluj quot;Este un obiectiv extrem de important, prin crearea zonei metropolitane care a creat nevoia unei circulaţii rapide, tramvaiul modern poate să ofere legătura între cartierele oraşului şi gară. Score: 0,27
Boc: Legea salarizării va consacra o recuperare a sumelor pierdute Toate analizele FMI şi CE arată că România va avea o creştere de 1,5 – 2 la sută, iar fondurile europene atrase pot contribui la creşterea rapidă a economiei", a adăugat Boc. Score: 0,27
Guvernul împotriva Guvernului. Adică Demisia! Celor de la Finanţe li se adaugă rapid şi cei de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Score: 0,27
Nezavisimaia Gazeta: UE pregăteşte retragerea Rusiei din Transnistria În Transnistria ar putea fi trimise şi forţele de reacţie rapidă ale UE, fiind vorba de înlocuirea militarilor ruşi cu o misiune a forţelor de poliţie de genul celei din Bosnia şi al celei care ar urma să fie desfăşurată în… Score: 0,27
Nezavisimaia Gazeta: UE pregăteşte retragerea Rusiei din Transnistria În Transnistria ar putea fi trimise şi forţele de reacţie rapidă ale UE, fiind vorba de înlocuirea militarilor ruşi cu o misiune a forţelor de poliţie de genul celei din Bosnia şi al celei care ar urma să fie desfăşurată în… Score: 0,27
Cui i-e frică de lupul cel rău? De data aceasta, apar într-o piesă psihologică, cu un text dificil, în care rapiditatea succesiunii replicilor este întreruptă frecvent de monolog, iar derularea acţiunii cere schimbări subtile de atitudine şi de reacţie. Score: 0,26
Dinamo a obţinut anularea cartonaşului roşu primit de Cristea Decizia Comisiei este cu atât mai bizară cu cât după o fază similară rapidistul Ovidiu Herea nu a scăpat de suspendare după cartonaşul roşu încasat la Craiova. Score: 0,27
Ialomiţianu a reuşit să iasă din Ministerul de Finanţe, sub escortă Cumva luaţi prin surprindere, angajaţii nu au putut rezista escortei lui Ialomiţianu care şi-a creat rapid culoar prin mulţimea care huiduia. Score: 0,27
Păzea! Altă lovitură de stat! Mişcarea de protest, născută dintr-o promisiune mincinoasă, s-a extins rapid şi a ajuns în stradă. Score: 0,27
Haos şi în Franţa: lumea protestează faţă de legea pensiilor …ortul public în alte oraşe franceze, precum şi linii detren de navetişti în jurul Parisului, au fost, de asemenea, afectate.Numai aproximativ unul din trei trenuri rapide TGV funcţiona, şi mai mult de jumătate din trenurile normale au fost anulate, a spus serviciul feroviar SNCF.Trenurile Eurostar, care leagă Franţa de Marea Britanie… Score: 0,27
Noul Bugatti Veyron atinge 431 km/h Noul Bugatti Veyron 16.4 Super Sport este cea mai rapidă maşină din lume. Score: 0,27
Presa străină: „Regina Sprâncenelor” reprezintă visul american quot;În 1990 nu au existat servicii pentru sprâncene în Hollywood", spune ea vorbind rapid cu un accent uşor în engleza ei americană.Un pensat, epilat şi formarea manuală a sprâncenelor nu sunt ieftine în România, unde economia este în derivă, şi salariul mediu lunar este de aproximativ 450 de euro. Score: 0,27
George Copos va avea un copil cu amanta "Este treaba lui George, nu mă întrebaţi pe mine despre problemele lui", a declarat soţia patronului clubului Rapid. Score: 0,28