Reportaj de pe-un butoi cu praf… La Festivalul de Literatură de la Berlin din 2010, scriitorul Aleksandr Daniel (fiul disidentului rus Iuli Daniel) mi-a spus între altele: „Voi aveţi un foarte bun preşedinte de ţară, de care nu au nici rușii, nici românii, şi el se numeşte Ion Ungureanu" . Score: 0,26
Iulia Timoşenko face apel împotriva condamnării sale la 7 ani de închisoare Pe 11 octombrie a.c., Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru că în iarna anului 2009, în timp ce era prim-ministru, a încheiat acorduri gaziere cu Rusia, care au fost considerate apoi în defavoarea ţării sale. Score: 0,26
Lista caselor regale invitate la „Jubileul 90” al Regelui Mihai …Luxembourg Montenegro HRH Crown Prince Nicholas of Montenegro Portugal TRH The Duke and Duchess of Braganza Russia HIH Grand Duchess Maria of Russia HIH Grand Duke George of Russia Serbia TRH Crown Prince Alexander II and Crown Princess Katherine of Serbia and Yugoslavia TRH Prince Vladimir and Princess Brigitte of Yugoslavia Spain Her Majesty… Score: 0,26
Russia Today: Dictatorul Hosni Mubarak e în stare critică. E posibil să fi murit Postul de televiziune Russia Today susţine că fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak se află în stare critică şi este posibil chiar să fi murit în custodie. … Totuşi, armata egipteană a decis să sporească măsurile de securitate la spitalul unde se află Mubarak, în stare de arest", afirmă Russia Today, citată de Mediafax. Score: 1,21
Dan Petrescu a reuşit să intre în play-off De un singur punct mai avea nevoie echipa antrenată de Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, pentru a accede în play-off-ul campionatului Rusiei, potrivit jurnalul.ro. Score: 0,26
Familia scriitorului Lev Tolstoi are urmaşi la Sibiu Marina Robescu are 87 de ani şi este cunoscută drept urmaşa scriitorului rus. Score: 0,26
Rusia şi Statele Unite ar putea fi legate printr-o cale ferată subterană Călătoria cu trenul din Rusia în Statele Unite ar putea deveni realitate. Score: 0,69
Antrenorul echipei Krylya Sovetov a vrut să îl bată pe Dan Petrescu După ce echipa lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, a câştigat meciul cu Krylya Sovetov în campionatul Rusiei, antrenorul Andrei Kobelev a sărit la el să îl bată, iritat de scor. … Cu un scor final de 1-0, Kuban s-a calificat în play-off-ul din campionatul Rusiei. Score: 0,26
Rusia interzice accesul unor oficiali americani de rang înalt pe teritoriul său Ministerul rus de Externe a confirmat sâmbătă că a interzis intrarea pe teritoriul său a mai multor oficiali americani ca răspuns la interzicerea vizelor decisă de Washington pentru câţiva oficiali ruşi, suspectaţi de legături cu decesul juristului Serghei Magniţki, relatează AFP, citată de antena3.ro. Score: 0,71
Debuturi în roluri importante la Opera Naţională din Bucureşti Repertoriul său solistic conţine roluri precum Leonora din "Il Trovatore" şi Aida din opera omonimă, de Giuseppe Verdi, Nedda din "I Pagliacci" de Ruggero Leoncavallo, Santuzza din "Cavalleria rusticana" de Pietro Mascagni, Senta din „Olandezul zburător" de Richard Wagner. Score: 0,26
Patriciu, Tiriac, Ion Niculae, Umbrărescu, Comănescu, Teszari și Bobi Păunescu. Minus Irinel La Monte Carlo, vara se vorbește mai mult rusește și românește. Score: 0,26
SUA: Gaddafi a căzut, urmează Siria şi Yemen Siria se bucură însă de susţinerea Rusiei. … Rusia şi China s-au opus în Consiliul de Securitate ONU unei rezoluţii care dorea sa impună sancţiuni Siriei, susţinând că aceasta ar fi putut permite o intervenţie militară a Occidentului similară celei din Libia. Score: 0,26
Cum s-au terminat meciurile din etapa a III-a a grupelor Ligii Europa. Vezi toate rezultatele Rubin Kazan (Rusia) 1-0 PAOK Salonic (Grecia) – … Fulham (Anglia) 1-0 Grupa L Lokomotiv Moscova (Rusia) – Score: 0,26
Dezastru: Belarusul a ajuns la inflaţie de 14% pe lună Deşi ţara a reuşit să îşi asigure un împrumut din partea EurAsEc de 3 miliarde de dolari, din care cea mai mare parte este furnizată de Rusia, inflaţia galopantă tinde să se transforme în hiperinflaţie, fenomen monetar cu care Belarsul a mai avut de-a face. Score: 0,27
Cine a pariat pe umilinţa Stelei s-a îmbogăţit: cote de peste 125-1 pentru 5-0! Not found: rus Score: 0,26
ROMPAN: Pâinea s-ar putea ieftini, dacă preţul grâului va coborî sub 750 lei/tonă Acesta a precizat că stocurile de materie primă sunt suficiente până după sărbătorile de iarnă, iar preţul grâului va mai înregistra o scădere deorece a ieşit şi Rusia cu cantităţi semnificative la export. Score: 0,26
Ce sistem de vot vrea liderul deputaţilor PDL în Parlamentul în care se votează la două mâini Liderul grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat pentru gandul.info, după ce a văzut cazul deputatului Rusu care a votat de 26 de ori la două mâini, că vrea să propună ca parlamentarii să nu mai fie obligaţi să stea în plen când votează. Score: 0,26
HCM Constanţa, la a patra înfrângere în Liga Campionilor Fără "principalul" Ion Crăciun, care şi-a dat demisia, HCM a fost condusă în Rusia de "secunzii" Alexandru Buligan şi Eden Hairi, însă nici aşa formaţia din Constanţa nu a reuşit să "rupă" şirul rezultatelor negative, potrivit ziare.com. Score: 0,26