Farmache, BVB: Autorităţile române nu au cunoscut suficient mecanismele de privatizare prin Bursă Necunoaşterea şi unele deficienţe de mentalitate au împiedicat atât autorităţile, cât şi firmele, să apeleze mai mult la listarea pe Bursă, dar lucrurile încep să se schimbe, a declarat pentru Agerpres preşedintele Bursei de Valori (BVB), Stere Farmache. Score: 0,33
Rujul, un pericol la adresa securităţii naţionale La fel de adevărat este că acelaşi român nu-şi mai poate permite să-şi schimbe jeep-ul în fiecare an, aşa cum s-a întâmplat până acum, şi nici să înlocuiască acoperişul de pe vilă în fiecare lună. Score: 0,33
Peisajul alpin ca scena unui teatru Stabilită pe cei doi versanţi ai Mont Blanc, această familie, printre cele mai vechi din valea Chamonix, a înţeles că turismul avea să schimbe viaţa localităţii. Score: 0,31
Afacerile lui Şoric: 216.000 de euro, doar din chirii Acum, după mai bine de doi ani de zile, Şoric a închiriat imobilul unor persoane care vor să-i schimbe destinaţia. Score: 0,34
Ipoteza de sistem mafiot Tenisul de la Paris a rămas doar o imagine de weekend pentru nişte adulţi grăsani scoşi să schimbe câteva mingi pe Champs-Élysées. Score: 0,32
Flagrant supt din deget Sau cei de la DGIPI or fi decis să schimbe subiectul şi preocuparea? Score: 0,33
Cine este omul de afaceri care a încercat să-l mituiască pe chestorul Dan Fătuloiu Cel pe care a vrut să îl schimbe din funcţie ca să îi ia locul este un alt controversat om de afaceri, Dinel Staicu, fostul patron al echipei de fotbal Universitatea Craiova. Score: 0,32
Preşedintele a renunţat şi la Discovery Cercetătorii au descoperit că, iniţial, gaura a fost una portocalie, dar a început să-şi schimbe culoarea după ce locuitorii acesteia au devenit negri de supărare din cauza tăierilor salariale şi a disponibilizărilor masive de personal. Score: 0,33
Dan Fătuloiu a cerut demisia şefului Poliţiei Române, Petru Tobă Dan Fătuloiu i-a cerut ministrului Traian Igaş să-l schimbe din funcţie pe şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, ca urma a asasinatului de la Piatra Neamţ."De la Bucureşti am informaţii că mâine (n.r. Score: 0,33
Să dansezi ca Fred Astaire O poveste care să schimbe dispoziţia spectatorului, destul de cenuşie în această perioadă de criză, care să se termine cu bine şi să fie potrivită pentru persoane între 7 şi 77 de ani. Score: 0,31
Geoană: Regimul Băsescu rezistă până în 2014 dacă nu se reface coaliţia PSD-PNL-UDMR Întrebat dacă ar trebui să se schimbe şi componenţa coaliţiei, adică să intre ori PSD, ori PNL, la putere alături de PDL, pesedistul a evitat să se pronunţe clar, rezumându-se să spună că o schimbare… Score: 0,32
„Am fost o fire rebelă, puţin potrivită cu sobrietatea Operei” – Eu gândesc că Opera trebuie să urmeze un drum nou şi sunt de acord că interpreţii trebuie să-şi schimbe mentalitatea. Score: 0,31
Sub semnul lui Stalin şi al lui Caragiale – un alt „Zid”, la Est de Edenul Europei …şi ce nu convine altora; pentru a ne respecta istoria, morţii şi pe noi, ca să putem fi respectaţi de alţii.Aş vrea, aşadar, să lansez o dezbatere care ar putea să ne schimbe istoria. Score: 0,31
Felul în care flirtaţi prezice dacă veţi avea o relaţie reuşită I-ar putea ajuta pe oameni să îşi schimbe modul de abordare pentru a găsi un partener", spune el, adăugând că cei mai mulţi oameni au mai multe stiluri de flirt, unul fiind însă dominant.Testele… Score: 0,33
Bărbat-femeie-bărbat: Un britanic şi-a schimbat sexul de două ori Născut bărbat în urmă cu 50 de ani, Charles Kane a decis să-şi schimbe sexul, transformându-se într-o femeie atrăgătoare. Score: 0,33
Marian Vanghelie, goagălul şi Liviu Dragnea PDL nu ar ezita să-i schimbe din funcţii pe Emil Boc şi pe Roberta Anastase şi să le ofere liberalilor câteva posturi de ministru şi bani pentru colegiile lor electorale. Score: 0,32
Sentimentul de inutilitate istorică Spaima faţă de mulţimea adunată sau, mai grav, de posibila întâlnire pe stradă a mai mult de trei persoane necunoscute cu care ar trebui să schimbe cuvinte. Score: 0,36
Perlele oamenilor de fotbal, de la Cornel Dinu la Gigi Becali Rică Răducanu: "La examen mi-a căzut Comuna din Paris , dar le-am spus să-mi schimbe subiectul, că nu prea leam cu geografia". Score: 0,32
Ioan Oltean, viitorul şef al Camerei Deputaţilor? Preşedintele Traian Băsescu ar putea să o schimbe pe Roberta Anastase cu Ioan Oltean la şefia Camerei Deputaţilor pentru a scăpa, astfel, de boicotul opoziţiei care nu o mai suportă pe aceasta, susţine "portavocea" PRM, oficiosul "Tricolorul". & Score: 0,34
Ovidiu Lipan Ţăndărică: Ar trebui să învăţăm să apreciem valorile A fost un om care a încercat să schimbe ceva; avea foarte multă energie. Score: 0,35
Preşedintele a tras împrăştiat! Dar n-a reuşit să schimbe nimic din partidul despre care spunea că a fost 100% condus la comanda mogulilor în timpul lui Geoană. Score: 0,32
Eugen Nicolăescu cere concedierea Elenei Udrea din Guvern Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, i-a scris premierului Boc cerându-i să o schimbe din Guvern pe ministrul Elena Udrea, deoarece declaraţiile sale despre judecătorii CCR ar fi „încercări de intimidare". „ Score: 1,07
Anglia: o şcoală interzice pantalonii „sexy” …spune căunele eleve arată "prea multă piele", scrie ziarul „Daily Mail".Orice fată prinsă că poartă pantalonii "Miss Sexy" este obligată să se schimbe într-o pereche de pantaloni "regulament", care se găsesc pe rafturi la intrarea în şcoală.Elevii sunt obligaţi să predea ceva de valoare – cum ar fi un… Score: 0,33
Voiculescu îi cere lui Boc achitarea datoriilor statului către firme În aceste condiţii, consider că Executivul şi instituţiile publice din subordine trebuie să-şi schimbe radical abordarea: achitarea la timp a obligaţiilor de plată trebuie să devină, în mod real, una dintre priorităţile guvernamentale. Score: 0,33
Călin Georgescu: Sunt oameni pregătiţi să-şi dedice viaţa reconstruirii acestei ţări C.G: Faptul că numele meu a fost vehiculat în presă pentru aceste poziţii mă onorează, dar subliniez că aceasta nu poate să-mi schimbe mie proiectele de viitor. Score: 0,30
Campania electorală din SUA, marcată de alertă teroristă Purtătorul său de cuvânt, Robert Gibbs, a declarat că acest program "nu ar trebui să se schimbe, în starea actuală a lucrurilor". Score: 0,32