Politică Când decide CSM soarta pensiilor speciale ale magistraților de care depind 231 de milioane de euro Potrivit anunțului CSM, instituția ar fi primit chiar joi, de la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în vederea acordării avizului potrivit art. Score: 0,25
Justiție Justiție cu amânare. Cine sunt magistrații care au dat termene din an în Paști – ANALIZĂ Se pare că aceeași judecătoare ar fi trimisă în judecată de Parchetul General, pentru abuz în serviciu, tot din cauza redactării cu întârziere a hotărârilor din dosarele pe care le-a judecat. Score: 0,76
Actualitate Praf saharian deasupra României Fenomenul de transport al prafului saharian este monitorizat de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAMS), care oferă date actualizate despre deplasarea acestor particule în atmosferă. Score: 0,25
Justiție O adolescentă a fost agresată sexual şi bătută chiar de antrenor Poliţiştii Serviciului Agresiuni Sexuale, din Direcţia Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexual asupra minorilor, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti. Score: 0,25
Justiție Numele Ilașcu a devenit cauză la CEDO Potrivit primului reclamant, el a fost condus, după reţinerea sa, în biroul „ministrului Securităţii al RMN”, unde se mai aflau alte cinci persoane care i-au fost prezentate ca fiind colonei în cadrul serviciului rus de contraspionaj. Score: 0,25
Justiție Azilele groazei. Șeful unui centru pentru vârstnici, acord de vinovăție cu DNA Ilfov au suspendat activitatea centrului rezidenţial, ca urmare a deficienţelor constatate, inculpata ar fi continuat activitatea pentru o parte dintre beneficiari, deşi pentru acest serviciu nu exista licenţă, raportând autorităţilor că toţi beneficiarii centrului ar fi fost preluaţi de familii”, mai arată DNA. Score: 0,25
Sănătate Șeful CNAS despre contribuția la sănătate: 30% din cheltuieli, suportate de pacienți Acesta a precizat faptul că o alternativă mai avantajoasă ar fi implementarea serviciului de asigurări complementare. Score: 0,25
Justiție Procuror din Constanţa, exclus din magistratură …această decizie ”Soluţia pronunţată astăzi de instanţa supremă a avut în vedere, în esenţă, modul în care magistratul a înţeles să îşi exercite atribuţiile de serviciu, încălcând obligaţia de imparţialitate, cu folosirea funcţiei pentru a acorda un tratament favorabil uneia dintre părţi, pretinderea ori acceptarea rezolvării… Score: 0,25
Actualitate Extern Rusia ar fi plătit adolescenți ucraineni pentru a deveni sabotori Adolescentului i-au fost promiși 2.000 de dolari dacă planta bomba într-o dubă a armatei pentru serviciul militar obligatoriu. … Serviciul secret SBU urmărea operațiunea și a dejucat atacul. Score: 0,25
Actualitate Pericol pe Strada Sforii. S-a închis de urgență În urma constatărilor făcute de Serviciul (local – n.r.) pentru Situații de Urgență și Poliția Locală, am dispus închiderea de urgență a străzii, în ambele capete, cu elemente care să blocheze complet accesul, nu doar cu semnalizări pe care puțini le respectă” susține Gheorghe Scripcaru, primarul Brașovului. Score: 0,25
Justiție BREAKING Magistrații ies la pensie la 65 de ani abia în 2042 Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. … Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților a fost publicat astăzi. Score: 0,77
Actualitate Scandal cu spray iritant la Direcția Permise Conform surselor, doi dintre aceștia au avut un conflict fizic în zona Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov. Score: 0,25
Actualitate ANAF a pregătit formularul pentru veniturile independente …ANAF va fi pusă la dispoziție în format electronic, prin accesarea aplicației de precompletare și preluarea automată a datelor în formularul 212, prin intermediul serviciului “Spațiul privat virtual” (SPV) în format letric, la sediul organului fiscal competent, la solicitarea contribuabilor care nu sunt înrolați în SPV Fiscul… Score: 0,25
Politică Pensiile speciale ale magistraților, forma finală. Ilie Bolojan: 15 ani tranziție, 70% din salariul net „Noi am spus 65% din brut la fel ca toate celelalte categorii de funcționari care au pensie de serviciu”, a completat acesta. Score: 0,25
Politică Acord în coaliție pe pensiile speciale. Magistrații nu sunt de acord „Noi am spus 65% din brut la fel ca toate celelalte categorii de funcționari care au pensie de serviciu”, a completat acesta. Score: 0,25
Actualitate Persoane cu dizabilități, puse la muncă forțată Percheziții și cercetări IPJ Olt a anunțat că polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Score: 0,25
Editorial Teren neutru Cine strigă enervat?/ONG-ul dirijat! N-a venit încă „semnalul” de la Cotroceni, de la Guvern, de la SRI, de la SPP, de la un serviciu străin, de la rețeaua Soros sau de la o alta care încă ne scapă. Score: 0,25
Actualitate O nouă dronă a pătruns 8 km în spațiul aerian românesc Intervenția aeronavelor Eurofighter și F-16 Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon germane, aflate în serviciul de Poliție aeriană întărită, au decolat în noaptea de 18 spre 19 noiembrie, la ora 00:25, pentru a supraveghea zona de graniță cu Ucraina, ca urmare a unor… Score: 0,25
Extern Alertă în spațiul aerian polonez. Rusia atacă aproape de graniță Au fost ridicate în aer perechile de vânătoare aflate în serviciul de luptă și avionul de avertizare timpurie, iar sistemele terestre de apărare aeriană și supraveghere radiolocație au atins cel mai înalt nivel de pregătire. Score: 0,25
Politică Recomandările editorilor De ce cumpără Compania Națională de Investiții produse cosmetice și vin spumant? Conducerea se victimizează Umbrelele sunt folosite în cadrul Serviciului Planificare şi Asistență Pasageri, care prestează activități de tip meet & assist la punctele de lucru AIHCB şi AIBB-AV. Score: 0,25
Actualitate Activewatch critică numirea Ioanei Dogioiu în CA al Radioului Public Acest gest vulnerabilizează rolul de supraveghere și control al consiliului de administrație al SRR și pune sub semnul întrebării credibilitatea instituției ca serviciu public independent, dedicat interesului public și nu agendei unor forțe politice, cu atât mai grav când este vorba de puterea executivă. Score: 0,25
Extern Donald Tusk: Doi ucrainieni controlați de ruși ar fi sabotat calea ferată Ministrul apărării Kosiniak-Kamysz a declarat pentru RF24 că Agenţia de Securitate Internă şi Serviciul de Contrainformaţii Militare vor investiga o cameră de filmat. Score: 0,25
Politică EXCLUSIV Măsurile cheie din planul de tăieri. Impozite, concedieri, poliție locală, jocuri de noroc Numărul posturilor astfel determinat poate fi prevăzut şi utilizat numai pentru serviciul public de poliţie locală, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes judeţean”, se arată în proiect. Score: 0,25
Actualitate Mii de site-uri afectate global: Cloudflare și X, prăbușite simultan Până la ora 13:30, au fost înregistrate peste 3.250 de rapoarte de întrerupere a serviciului. Score: 0,25
Politică O istorie a privilegiilor. Pensiile speciale, din 1997 până azi Când au fost introduse pensiile speciale Primii care au primit pensii de serviciu au fost magistrații, în 1997. … Argumentul care stă la baza existenței pensiilor de serviciu pentru magistrați este legat de independența Justiției. Score: 0,26
Actualitate Un fals preot a păcălit turiștii cu pomelnice și bani „La data de 16 noiembrie în jurul orei 15:00, polițiștii aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ 157F, din localitatea Vânători Neamț, în parcarea Mânăstirii Secu, au depistat un bărbat de 46 de ani, din Botoșani, care prin inducerea în eroare a persoanelor… Score: 0,25