Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a lansat campania publică „ZERO COMPROMISUR”, a cărei misiune este de a preveni vânzarea de țigări și a altor produse de tutun în rândul minorilor.
Oficialii ANPC susțin că în ultimele luni au aplicat sancțiuni de peste 1,7 milioane de lei pentru vânzarea de țigări sau alte tipuri de produse din tutun către minori.
Vânzarea de tutun, interzisă. Magazinele încalcă legea
Șeful ANPC arată că sancțiunile aplicate pentru magazinele care comercializează produse din tutun minorilor se ridică la 10.000 de lei și suspendarea activității.
La a doua abatere similară sancțiunea crește la 20.000 de lei, iar unitatea este închisă.
„Avem o lege şi o aplicăm. (…) Avem în acest an aproape 400 de sancţiuni pe această problemă la nivel naţional, peste 1,7 milioane de lei sub formă de sancţiuni, avem unităţi închise, activităţi suspendate, dar tot nu am rezolvat încă problema. Din punct de vedere legal, tehnic, sociologic şi comunicaţional problemele trebuie rezolvate sistematic” susține Csaba Lajos Bekesi, președintele ANPC.
Mai grav este că multe dintre magazinele care nu aparțin marilor lanțuri vând „țigări la bucată”, avertizează oficialul.
„Marea noastră provocare este ca informaţia, intenţia, mesajul de zero compromisuri să ajungă până la ultimul consumator, la fiecare părinte, la fiecare cadru didactic. (…) Protejarea minorilor trebuie să rămână o prioritate clară şi constantă. Respectarea legii privind interzicerea vânzării produselor din tutun şi nicotină către minori nu este opţională!”mai spune președintele ANPC.
Legea există de peste două decenii, dar nu se respectă
Interzicerea vânzării țigărilor și altor tipuri de produse din tutun către minori a fost legiferată în anul 2002, prin adoptarea Legii nr. 349/2002. Actul normativ prevedere combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Legea a fost modificată de mai multe ori, ultima dată chiar anul acesta. În 2023, ANPC a solicitat magazinelor care vând tutun și produse conexe să afișeze panouri privind interdicția comercializării către minori.
Nu stiu cat de minore or mai fi elevele de la un liceu apropiat, dar de cum ies de la scoala rar vezi una mergand fara tigare in b0t.