Prim-ministrul recunoaşte atentatul Guvernului împotriva statului de drept Cartea fundamentală a României, locomotiva sistemului juridic naţional, cum mă învăţa răposatul meu profesor de drept constituţional, Nestor Prisca, scrie negru pe alb: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a Ţării". Score: 0,26
Românii din Bulgaria, între uitare şi „asimilare benevolă” "Sistemul represiv a folosit şi foloseste în continuare sărăcia ca cea mai puternică pârghie de asimilare a unui neam", arată raportul AVE. Score: 0,26
Badea: dacă s-ar reduce furturile şi gherlele la jumătate, ia sa vezi cum ar fi mai mulţi bani! Daca ai mai mult de doi neuroni, te gândeşti că la noi în România, pe lângă faptul că PIB-ul e mic din cauza celor care conduc ţara, procentul pentru sistemul sanitar în România e foarte mic. Score: 0,27
Ministerul Muncii reduce numărul de ajutoare sociale Oficialii de la Muncă susţin că este vorba de o regândire a sistemului de asistenţă socială care are drept scop limitarea accesului la ajutoare. Score: 0,27
Vasilescu – BNR: Minte Statistica? Nu ştim, dar o luăm ca atare! Atunci luăm INS ca atare, ţinând cont de faptul că BNR nu are sistemul care să verifice datele INS", a declarat Vasilescu. Score: 0,28
Coplata în sănătate – Pentru ce servicii o plătim şi cine scapă de achitarea ei Românii din sistemul public de asigurări de sănătate care merg la medicul de familie sau sunt internaţi în spital vor trebui să plătească o parte din costurile consultaţiilor şi tratamentelor, cel mai probabil din a doua parte a anului. Score: 0,28
Cazul Nicolae Breban În jurnalul său, intitulat Un român la Paris, Dumitru Ţepeneag – singurul cetăţean român (după Regele Mihai I), căruia i s-a retras cetăţenia prin decret prezidenţial – nota, referitor la acea radicală ruptură brebaniană cu sistemul ceauşist, următoarele: „22 septembrie 1971. Score: 0,27
O companie americană a făcut un profit de 3,5 milioane dolari mituind medici români …Exchange Commission (SEC), comisia de reglementare a valorilor mobiliare din SUA, arată că angajaţi ai unei subsidiare româneşti au mituit medicii români salariaţi în sistemul de stat şi farmacişti pentru a prescrie produsele farmaceutice pe care compania le promova activ. Score: 0,27
CEJ: Taxa auto este ilegală! Decizia, obligatorie în România UE nu interzice statelor membre să introducă noi taxe, dar obligă țările să aleagă și să aranjeze sistemul de taxe astfel încât acestea să nu aibă efectul de a promova vânzările auto second-hand din piata autohtona, descurajând importul de mașini similare, continuă CEJ. Score: 0,27
Reorganizarea Aeroportului Băneasa pentru zboruri VIP începe cu studii de 450.000 euro Astfel, actualul terminal de pasageri, sistemul de căi de rulare şi platformele vor fi reorganizate pentru a dezvolta infrastructura necesară prelucrării traficului de business, vor fi dezvoltate infrastructurile… Score: 0,26
Tăierile guvernului sunt ilegale: Super-pensiile se întorc în buget …reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrâneţe". Score: 0,26
Emil Boc se pregăteşte să sărbătorească E clar că acesta se pregăteşte să ridice cupele de şampanie în cinstea victoriei sale împotriva profesorilor şi a sistemului de sănătate, dar şi a celei împotriva lui Vasile Blaga. Score: 0,26
Sindicatele medicilor cer locuri de muncă pentru cadrele sanitare din spitalele desființate Ioan Cantacuzino" sunt de acord că este nevoie de o reformă a sistemului sanitar, însă consideră că toţi pacienţii au dreptul la asistenţă medicală şi acces echitabil la serviciile medicale, aşa cum spune Carta Europenă a Drepturile Pacienţilor. Score: 0,26
Uioreanu cere demiterea ministrului Sănătăţii Deputatul PNL Horea Uioreanu îi cere premierului Emil Boc demiterea ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, pentru "grave prejudicii aduse stării de sănătate a românilor", considerând că raţionalizarea sistemului medical trebuie să înceapă cu ministrul în funcţie. Score: 0,28
Uioreanu cere demiterea ministrului Sănătăţii Deputatul PNL Horea Uioreanu îi cere premierului Emil Boc demiterea ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, pentru "grave prejudicii aduse stării de sănătate a românilor", considerând că raţionalizarea sistemului medical trebuie să înceapă cu ministrul în funcţie. Score: 0,28
Boc: Cseke nu este perfect Întrebat dacă are ceva să îi reproşeze ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, în aceste cazuri, şeful Guvernului a răspuns că ministrul nu este "perfect", dar că acesta şi-a asumat reforma sistemului ştiind ce "oprobriu" îşi atrage şi că s-a făcut tot ce era omeneşte posibil în condiţiile date. Score: 0,27
Boc s-a urcat într-un excavator Iar provocarea cea mai importantă pentru Ministerul Transporturilor e să pregătească fie prin concensiune, fie prin parteneriat public-privat cele două lucrări majore Comarnic-Braşov şi Sibiu-Piteşti, care să întregească, practic, sistemul de autostrăzi din România", a afirmat Boc. Score: 0,26
Funeriu: România nu îşi permite acum măriri salariale extinse la nivelul tuturor dascălilor Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că Legea salarizării profesorilor pentru care Guvernul intenţionează să îşi asume răspunderea va aduce "echitate şi unitate" în sistemul de învăţământ, lucruri la care ţine foarte mult. Score: 0,27
„Solidaritatea Sanitară” cere regruparea forţelor sindicale Reorganizarea sistemului de sănătate, iniţiat de Ministerul Sănătăţii, a determinat comasarea spitalelor sau reprofilarea acestora, din 1 aprilie, MS făcând recomandări autorităţilor locale, iar în cazul nerespectării acestora, unităţile sanitare zonale nu vor mai primi bani de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Score: 0,26
Corina Crețu: Absurdul este imaginea de marcă a actualei guvernări Este vorba despre salarizarea celor din sistemul public de educaţie. Score: 0,27
Sulfina Barbu: Reforma necesară, comunicarea deficitară Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, deputatul Sulfina Barbu, consideră că reforma în sistemul sanitar este o măsură necesară, menţionând însă că modul în care acest lucru s-a comunicat de către Ministerul Sănătăţii şi administraţiile locale a fost deficitar. Score: 0,27
Senator PDL: Sistemul sanitar trebuie reformat, dar nu în felul acesta Senatorul PDL Braşov, Marian Rasaliu, a declarat sâmbătă la Realitatea TV că nu poate fi de acord cu modalitatea în care se face reforma din sistemul sanitar. … Eu sunt de acord cu reformarea sistemului sanitar, dar nu sunt de acord cu modalitatea de reformare. Score: 0,74
Oajdea: Boc va trebui să-l demită pe Cseke "Din aceste motive cred că vinovat este ministrul Sănătăţii şi de la el în jos toţi cei care s-au ocupat de redactarea şi asumarea acestui ordin", a spus deputatul PDL, criticând modalitatea în care s-a înfăptuit reforma sistemului de Sănătate. Score: 0,26
Circulaţia sub Podul Basarab se reia de luni, cu excepţia tramvaielor Întrebat dacă spaţiile şi zonele verzi din perimetrul podului vor fi utilate cu un sistem automatizat de irigare, primarul a spus că nu, dar că "o să existe sistemul de irigaţii automatizat, adică o să vină în fiecare seară cisterna şi o să ude". & Score: 0,26
Administraţia Penitenciarelor: Infrastructura sistemului, uzată moral şi tehnic Administraţia Naţională a Penitenciarelor arată că neconcordanţa condiţiilor de detenţie din închisori cu standardele internaţionale este o realitate determinată de faptul că infrastructura sistemului este uzată moral şi tehnic, mare parte a penitenciarelor fiind construite la începutul secolului XX. Score: 0,73
Oprescu critică modul în care s-au închis spitalele Nimeni nu a avut curajul să facă această reformă promisă sistemului și oamenilor de 20 de ani. Score: 0,27