Prim-ministrul recunoaşte atentatul Guvernului împotriva statului de drept

Vocaţia lui Emil Boc de trădător perpetuu al valorilor democratice şi de obsedat violator al Constituţiei României s-a confimat ieri cu vârf şi îndesat. Cel mai de seamă fiu al satului Răchiţele, impetuos ca apele cascadei Valul Miresei, ne-a dat ieri (luni, 11 aprilie A.D. 2011) o veste pe care am primit-o ca pe un trăsnet. El, poreclit în pruncie „Emil Gâscarul”, actualmente, prin bunăvoinţa şi ungerea celui de sus (din Dealul Cotrocenilor) prim-ministru, controlează Parlamentul României.

Întrebat în legătură cu faptul că au fost probleme cu mobilizarea parlamentarilor PDL la adoptarea legilor, premierul a spus că „deocamdată la Camera Deputaţilor lucrurile sunt sub control”.

Seninătatea şi inocenţa cu care preşedintele partidului de guvernământ a declarat cele de mai sus, răspunzând la o întrebare, involuntar capcană, a unei „fătuci din presă”, care poate încă nu s-a dezmeticit, pentru a înţelege ce lovitură mare, demnă de un mare premiu internaţional de presă, a dat, ne-au lăsat, pur şi simplu, perplecşi. Adică, la auzul veştii victoriei repurtate de premier împotriva Parlamentului, am rămas fără respiraţie, de parcă ne-ar fi dat Doroftei o directă în plex.

Ca să-mi verific cunoştinţele elementare de educaţie cetăţenească şi constituţională, pun mâna pe cartea cărţilor legii, Constituţia României, şi caut să mă dumiresc: „Ce este şi ce trebuie să facă Parlamentul?”, „Ce este şi ce trebuie să facă Guvernul?”. Citesc, recitesc şi constat că, în raport cu declaraţia prim-ministrului, exemplarul Constituţiei pe care l-am consultat ori este „un fals, o minciună, o dezinformare a opoziţiei, a televiziunilor de atac”, ori prim-ministrul atentează împotriva Constituţiei României, pe faţă, brutal, cu o indecenţă şi perversitate ce ar fi trebuit ascunse de lumina zilei. Dar, în definitiv, de ce să se ascundă? Cele învăţate de el în efectuarea stagiului militar în Trupele Securităţii Statului l-au format drept, cinstit şi curajos în faţa Partidului, devotat cauzei Comandantului Suprem, dar şi deprins cu înşelăciunea, diversiunea şi subversiunea, când aceste mijloace şi metode specifice trebuie folosite pentru înlăturarea opoziţiei parlamentare de la exercitarea rolului ei de cenzor al puterii.

Cartea fundamentală a României, locomotiva sistemului juridic naţional, cum mă învăţa răposatul meu profesor de drept constituţional, Nestor Prisca, scrie negru pe alb: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a Ţării”. Se aude şi acolo în antifonatul Palat Victoria, cetăţene Boc, că Parlamentul este şi „suprem”, şi „unic”, deci nu i te poţi substitui, aşa cum multora puterea le substituie materia cenuşie cu fibra musculară a dicaturii, împănată cu osânza nesimţirii şi a urii pentru opiniile altora?

Iar Guvernul, ce spune Constituţia că trebuie să facă Guvernul? Spune că, „potrivit programului său de guvernare, acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”, fiind supus controlului parlamentar.

Prim-ministrul spune şi face cu totul altceva. Guvernul îşi asumă răspunderea pentru a „n” oară, eludând rolul Parlamentului de „unică autoritate legiuitoare a Ţării”, iar la ultimele două asumări, pentru a înlătura posibilitatea opoziţiei propriilor parlamentari, acestora li s-a interzis exercitarea obligaţiei de a vota. Înainea fiecărei asumări, prim-ministrul-preşedinte al partidului de guvernământ vine la Parlament să transmita cuvântul de ordine, pentru a fi sigur că „deocamdată la Camera Deputaţilor lucrurile sunt sub control”.

Premierul, încă în funcţie, a făcut stupefianta declaraţie chiar în incinta Parlamentului, cu seninătatea unui interzis pus sub tutelă. Un interzis trebuie scos în afara legii şi din viaţa politică românească, fiincă cine nu recunoaşte pluripartidismul drept fundament al democraţiei este, potrivit Constituţiei, un extremist.

De ce violează Boc Constituţia? Din „basic instinct”. Instinctele primare sunt suprema şi unica sa cultură. Cine spune că politica este altceva decât instinct? Nu-i Băsescu cel mai viril animal politic? Nu-i el animalul pe urmele căruia amuşină, până când o să-l muşte, Emil Boc? Tot din instinct, că aşa-i în zoologia politică.

În rest, prim-ministrul e bine mersi. Puţin cam ostenit, oleacă stresat. Bun de reciclat. Funcţia de prim-ministru l-a făcut să se policalifice, devenind, rând pe rând: „primul cosaş al ţării”, „primul dulgher al ţării”, „maestru emerit al dansului şi cântului popular”, „capelmaestru de fanfare”, „buldozerist de onoare al autostrăzilor care nu duc nicăieri” şi, bineînţeles, neîntrecut şi multirecidivist în atentate împotriva Constituţiei României.

Ne ajunge, mai lasă-ne domnule şi dute-n plata Celui de Sus, acolo unde, obosită de bicicletă, a-ncălecat Elena Udrea armăsarul. Şi suflă-i în frunză!

Că pânzele i le-a umflat primul marinar al ţării. Dumneata, cetăţene prim-ministru, pregăteşte-te să fluieri a pagubă în bugetul ţării.