Mama lui Voicu, partenera de asfaltări a lui Căşuneanu Primul contract cu o întreprindere a statului, mai exact, Compania Naţională de Autostrăzi, l-a câştigat la numai două zile de la preluarea firmei. Score: 0,26
Cotrocenii s-au pus pe drastice reduceri de cheltuieli din fondurile bugetare în an de criză Băsescu va admira flori şi iarbă de 30.000 de euro Pedelistul Virgil Cârstea este cel care, la un moment dat, a preluat de la Traian Băsescu vila acestuia din Otopeni, după ce şeful statului s-a mutat în reşedinţa oficială din Primăverii. Score: 0,26
România, o realitate semicolonială Totul se transformă, nimic nu se pierde; iar în virtutea acestui principiu universal, bugetul statului, avuţia publică, s-a tot transformat încât astăzi funcţionarii nu mai pot fi plătiţi pentru că transferul de bunuri din patrimoniul public în patrimoniul bandei organizate s-a operat în total”. ( Score: 0,26
Italia „violetă” împotriva lui Berlusconi Berlusconi nu a precizat dacă îşi doreşte să candideze la funcţia de preşedinte după o eventuală lărgire a competenţelor şefului statului. Score: 0,26
Băsescu a declanşat ploaia de stele peste şefimea SRI Anterior, şeful statului român l-a decorat pe directorul Cristian Maior pentru meritele din activitatea de 20 de ani a SRI. … Flotila SRI este cea care îi asigură serviciul de zbor cu elicopterul şefului statului român. Score: 0,26
Dezastru bugetar: deficit de 5,8 miliarde de lei în primele două luni Veniturile statului au scăzut cu 3% în lunile ianuarie şi februarie.Conform datelor de la Ministerul Finanţelor, bugetul general consolidat în primele două luni ale anului a înregistrat un deficit estimat de 5,8 miliarde de lei, reprezentând 1,1% din PIB. Score: 0,26
Procurorii Codruţ Olaru şi Gabriela Scutea, reînvestiţi …funcţia de procuror-şef al DIICOT şi a Gabrielei Scutea în cea de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Şeful statului a semnat decretele de reînvestire după ce, pe 25 februarie, CSM a dat avizul favorabil propunerii ministrului Justiţiei de renumire a lui Codruţ Olaru la şefia… Score: 0,26
Mediul fiscal din România, instabil pentru firmele străine “Este dificil pentru o companie să investească dacă nu ştie strategia pe termen mediu a statului. Score: 0,26
Un fost spion KGB a cumpărat cotidianul britanic “The Independent” Totuşi, relaţia sa cu Moscova este una pozitivă, mai ales dupa ce magnatul a fost de acord să vândă statului rus acţiunile deţinute la Aeroflot, în schimbul a 0,5 miliarde de lire sterline. Score: 0,26
Băsescu speră ca legea educaţiei să fie adoptată În ce priveşte reforma sistemului de sănătate, şeful statului a precizat că, săptămâna trecută, dar şi marţi, a discutat cu premierul Emil Boc şi cu ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, referitor la procesul de descentralizare. Score: 0,26
UE vrea reducerea cu 25% a nivelului de sărăcie Şeful statului a adăugat că pe agenda Consiliului European figurează şi alte subiecte, cum ar fi "obiectivele UE pentru reuniunea G20 de la Toronto, din luna iunie, precum şi menţinerea comeptitivităţii economice a Uniunii Europene. Score: 0,26
Şpaga în Occident: Alstom, Daimler, Siemens Siemens a acceptat, în decembrie 2009, să plătească amenzi de 1,3 miliarde de dolari statului german şi SUA. Score: 0,26
“Procurorul general trebuia să se sesizeze” Acolo unde este vorba despre demnitari ai statului, parlamentari, magistrați ai ÎCCJ, unde se face referire la probleme de siguranță națională, nu poate fi vorba decât despre documente cu caracter de secret de stat. Score: 0,26
Ponta: Măsurile în justiţie sunt luate de Băsescu, care este de şase ani la putere Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri, comentând criticile din Raportul pe justiţie redactat de Bruxelles, că măsurile în justiţie sunt luate de şeful statului, Traian Băsescu, de premierul Emil Boc şi de majoritatea de dreapta, iar din cauza asta justiția merge atât de prost în România."Toţi trăim în România, ţara… Score: 0,26
Boc: Tăriceanu nu este un hoţ în sensul dreptului comun, ci în sensul figurativ Dacă da, ce a furat?", iar Boc a susţinut că, din moment ce Tăriceanu era premier la momentul încheierii actului adiţional 11 la contractul cu Sterling, avea datoria de a verifica legalitatea acestuia şi dacă era în beneficiul interesului statului român. Score: 0,26
Băsescu scuză SRI-ul că utilizează metode à la Securitate De asemenea, şeful statului a spus că SRI a reuşit să se transforme rapid într-un serviciu modern şi actual, mai ales prin faptul că şefii din teritoriu au rămas pe funcţii, această continuitate "fiind o chestiune de bază a activităţii SRI”. & Score: 0,27
Contrabandiştii români „fumează” o parte din buget În ciuda faptului că bugetul statului pierde sume enorme, contrabanda cu ţigări este ignorată cu bună ştiinţă de autorităţile statului. Score: 0,26
Tăriceanul: Boc nu cunoaște legea cu toate că e profesor de drept Boc ar fi declarat că Tăriceanu ar fi pus la cale întreaga afacere pe final de mandat şi că ar fi tolerat un contract care ar aduce prejudicii statului român. Score: 0,26
Achiziţia F-16 costă 1 miliard de euro Înlocuirea actualelor avioane MIG-21 Lancer, avioanele de luptă din dotarea Statului Major al Forţelor Aeriene (SMFA) al căror ciclu de viaţă se va încheia în curând, este una din priorităţile MApN. Score: 0,26
Mile Cărpenişan, decorat post-mortem …Traian Băsescu, a semnat marţi, Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler jurnalistului Mile CărpenişanŞeful statului român i-a conferit înalta distincţie "în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru obiectivitatea şi profesionalismul de excepţie prin care a contribuit… Score: 0,26
Trei, Doamne! Toate trei! Nenorocirea este că nici un om şi nici o instituţie a statului nu se întreabă cum au ajuns documentele la aceeaşi cucoană sau la acelaşi om, servitor la una dintre curţile puterii. … Aparţin statului şi funcţionează de parcă ar avea numai băieţi la cârmă. Score: 0,26
Parlamentul îi ia dreptul lui Băsescu de a numi directorii STS şi SPP Propunerea de modificare a legii privind STS prevedea ca directorul Serviciului să nu mai fie numit de preşedintele României, ci de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţa comună, la propunerea şefului statului şi cu avizul CSAT. Score: 0,27
Preşedintele Ciprului şi-a tăiat voluntar salariul cu 10% Demetris Christofias, preşedintele Ciprului, miniştrii cabinetului şi alţi oficiali ai statului au decis de bunăvoie să-şi reducă salariile cu 10%, ca exemplu de măsură ce trebuie luată pentru a face faţă crizei economice şi deficitului bugetar.De reduceri… Score: 0,26
După devize umflate şi facturi de sute de mii de euro, „locotenenţii” lui Negoiţă închid gura locatarilor ”Noi am depus reclamaţii, memorii şi cereri de audienţe la toate instituţiile statului abilitate să verifice neregulile sesizate de noi, inclusiv la Direcţia Naţională Anticorupţie. Score: 0,26
Boc: Văzând stenogramele, înţeleg de ce PSD insista foarte mult ca Voicu să ocupe MAI El a apreciat că numirea lui Voicu la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) ar fi compromis funcţionarea statului şi a justiţiei. Score: 0,26