Sulfina Barbu: Pierderea lui Cristi Preda, o greşeală "Oameni precum europarlamentarii noştri sau parlamentarii mai noi trebuie să participe în partid la luarea deciziiolor şi atunci cu siguranţă nu vor mai vorbi în afara partidului, ci în interior. Score: 0,27
Probele suspecte de virusul West Nile sunt negative Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS), Oana Grigore, a declarat, luni, pentru Mediafax, că a vorbit cu directorul Institutului Cantacuzino în legătură cu probele trimise de la Tulcea şi care au fost analizate la instituţia bucureşteană. Score: 0,27
Maneliştii fac pe proştii Nu mai vorbim de merite sau de onoruri, de mofturi sau de şmecherii. Score: 0,27
Guvern de tehnocraţi – soluţia pentru scoaterea României din criză Când vorbim de un guvern tehnocratic, asta nu înseamnă că sunt excluse persoanele care fac parte dintr-un partid politic sau altul. Score: 0,27
Daciana, dragostea mea! Criticile aspre ale domnului Ponta au picat bine pentru cei care, în campania pentru prezidenţiale, au vorbit despre neseriozitatea unei alianţe PNL-PSD. Score: 0,27
„Ne-am săturat de dumneavoastră, domnule preşedinte!” Preşedintele s-a plimbat timp de aproximativ o jumătate de oră în zona falezei din faţa Cazinoului din Constanţa, a făcut fotografii cu câţiva copii şi a vorbit cu părinţii acestora, cărora le-a spus că este o situaţie de criză şi că toată lumea trebuie să înţeleagă acest lucru. Score: 0,27
Bande de români, suspectate că jefuiesc turiştii britanici de pe Riviera Franceză Poliţia franceză suspectează că în spatele acestei poveşti s-ar afla mafia rusească şi bande de români care vânează turişti vorbitori de limbă engleză şi expaţi, crezând că aceştia sunt bogaţi şi că deţin maşini scumpe. Score: 0,26
„Unul dintre cei mai responsabili” Se trezeşte vorbind şi uită absolut tot ce-a trăit ieri şi alaltăieri! Score: 0,27
Diaconescu vrea să conducă România cu oameni din puşcărie Dan Diaconescu nu a mai vorbit după arestarea sa cu Traian Băsescu şi îi reproşează preşedintelui României că nu a ţinut cont de prietenia pe care i-a arătat-o în noaptea de după alegeri: "Mi se părea că e bine ca românii să ţină cu cel învins, dar asta m-a costat". Score: 0,27
Berceanu: Mi-am rupt maşina pe Transfăgărăşan Am vorbit şi cu oameni de acolo care mi-au zis domnule ministru de ce nu se repară gropile? … Am vorbit cu foarte multă lume", a declarat Radu Berceanu, ministru Transporturilor. Score: 0,28
Dr. Monica Safer deschide uşi spre lumea ermetică a copilului autist Asteptandu-l pe Mos Craciun – Aţi vorbit despre diferite tipuri de terapie. … În aproximativ 50% din ele reinserţia socială este posibilă, în sensul că se poate vorbi despre mersul la grădiniţă, despre integrarea într-o şcoală, despre deprinderi de autoservire. Score: 0,27
CNVM i-a amendat pe Silaghi deoarece nu a anunţat tranzacţiile cu acţiuni BT În răspunsul transmis către DIICOT, Comisia aprecia că tranzacţiile respective s-ar putea vorbi despre transferuri pe bază de informaţii privilegiate, şi nu despre acţiuni de manipulare a pieţei de capital. Score: 0,27
Steaua i-a îmbogăţit pe cei de la CSKA Sofia În a doua decadă a lunii iunie, în presa sportivă s-a vorbit de iminentul transfer al unui mijlocaş francez, foarte talentat – Elliot Grandin -, Score: 0,27
Centrul Simon Wiesenthal îl critică dur pe Shimon Peres Peres a vorbit la o conferinţă de presă cu preşedintele român Traian Băsescu, care a spus că România va fi un partener loial al Israelului şi al NATO, dacă ar exista un conflict cu Iranul. Score: 0,27
Nadia Comăneci ar fi ales patinajul dacă nu ar fi făcut gimnastică Cea mai bună gimnastă din toate timpurile a vorbit şi despre rolul evenimentului la care a participat: "O tabără ca aceasta la care să vină cineva să le vorbească, să îi motiveze, să le ofere informaţii este exemplul perfect. Score: 0,27
Scrisoare deschisă către premierul ardelean Aţi avut parte de audienţă multă vreme şi se pare că v-a plăcut atât de mult încât nu v-aţi dat seama că aţi ajuns să vorbiţi azi ca Moise în pustiu. Score: 0,27
Traian Băsescu atacă presa occidentală şi mogulii români din Moldova Fără Alianţă, Moldova nu are viitor Vorbind despre miza referendumului constituţional de pe 5 septembrie şi alegerile generale din noiembrie, Mihai Ghimpu a spubliniat că 70% din bugetul ţării este constituit din veniturile provenite din Occident, "un ajutor acordat Alianţei pentru Integrare Europeană". Score: 0,27
Ponta vrea capul lui Geoană. Acum şi de la Senat! Ponta mai apreciază că în cazul lui Mircea Geoană nu se poate vorbi despre diplomaţie, ci despre "un compromis, o bălteală veşnică". & … quot;În PSD se va vorbi de Iliescu, Năstase, Ponta şi cine va veni după mine. Score: 0,28
Intelectual în România „politică” Precis a vorbit şi a scris la viaţa lui pentru propăşirea naţiei, a bătut cu pumnul în masă sau/şi s-a umilit pentru domeniul lui în diverse etape, s-a întors cu entuziasm la urne după ce se lehămesise de cîteva ori, a rămas fără pix, fără taste-n deşte şi fără apă-n gură de atîtea presă/radio/tele mari şi mici frecventate… Score: 0,27
Băsescu bate toba războiului cu Iranul în faţa lui Shimon Peres "Cred că nu este momentul să vorbim despre conflict. … Cu atât mai puţin se poate vorbi despre implicarea UE într-o acţiune militară. Score: 0,28
Turcia – România 2-0 (0-0) De verticalizări nu se mai poate vorbi la națională de ani buni, deci nu ne-am mirat că nu am văzut nici una în meciul contra turcilor. Score: 0,27
Pactul lui Oprescu pentru cârpirea şcolilor bucureştene Timp de două zile, până când am reuşit să vorbim în fine cu un responsabil din PMB, ne-a fost dat să surprindem o întreagă gamă de gafe, bâlbe, minciuni străvezii, contradicţii flagrante şi, mai presus de orice… Score: 0,27
Creşterea economică din 2011 nu va fi mai mare de 1% O estimare similară a fost lansată şi viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, care a vorbit despre o revenire economică lentă, corespunzătoare unui ciclu economic în formă de 'L'. Score: 0,27
Începe Festivalul Stufstock Noi acum încercăm să recuperăm teritoriile pentru muzicile care erau mai legate de spiritul celor care populau Vama Veche şi vorbim aici de familia mai mare a rockului cu toate variantele înrudite, dar şi jazz şi am încercat să le readucem în Vamă ca să îşi consolideze poziţia. Score: 0,27
Ilie Dumitrescu: Când Steaua nu va mai avea şanse la titlu, îmi dau demisia "Îi oferim şi un tricou, ca să ne dea autograf pentru muzeul clubului", a început Duckadam, după care a vorbit Ilie: "Sunt emoţionat. Score: 0,27
Fostul prim-ministru al Australiei Kevin Rudd, îndrăzneţ şi corect! Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau orice alta limba. Score: 0,27