Actualitate PNL Sfântu Gheorghe îl vrea pe Iohannis prim-vicepreședinte al partidului Totodată, Guruianu a vorbit de importanţa ca Iohannis să fie cooptat într-o funcţie de conducere în PNL şi că organizaţia din Sfântu Gheorghe îl susţine pentru cea de prim-vicepreşedinte. Score: 0,31
Actualitate Preşedinte cu un singur mandat şi 6% din PIB pentru Educaţie A fost o eroare să nu se ţină seama de ceea ce s-a spus în primele zile după revoluţia din '89, când s-a vorbit despre un singur mandat pentru preşedinte, s-au făcut două şi de atunci încoace regretăm că sunt două. Score: 0,30
Actualitate Editorial Omul istoriei şi istoria omului. Academicianul Dinu C. Giurescu aşa cum l-am cunoscut Coloniştii aduşi de imperiu în Dacia au fost preponderent traci, iliri, panoni şi răsăriteni vorbitori ai limbii latine, precum şi greci vorbitori de limba greacă, dar în număr mult mai redus faţă de autohtonii daci, care au constituit baza etnică a noului popor, românii. Score: 0,29
CFR Marfă este gata de jaful final (2) Despre căpuşările produse de Gruia Stoica n-a vorbit în Parlamentul României nici un politician. Score: 0,29
Filmul „Poziţia copilului”, distins cu „Ursul de Aur” Ada Solomon a vorbit în alocuţiunea sa despre “cenzura comercială”, depre regretul că oamenii politici nu se gândesc mai bine că filmul este unul dintre cei mai buni ambasadori ai României în lume. Score: 0,29
Actualitate Editorial Mintea lui Traian Băsescu de pe urmă? Aproape c-a putut să fie şi fairplay Traian Băsescu când a vorbit despre Adrian Năstase, în acelaşi interviu. Score: 0,29
Actualitate Iacobov: Dosarul meu, o „înscenare politică într-o cauză economică” Omul de afaceri Corneliu Iacobov a vorbit din spatele gratiilor, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru "Vorbe grele", de la Antena 3, despre dosarul său penal, pe care îl consideră o… Score: 0,31
Actualitate Ponta va pleca la Paris pentru a discuta cu preşedintele şi premierul Franţei despre Schengen "Acel Parteneriat strategic de care s-a vorbit de săptămâna viitoare cred că în sfârşit începem să îl punem şi în aplicare şi să îl folosim pe zona economică politică, militară şi toate celelalte zone pe care le-am avut în atenţie", a spus Ponta, citat de Mediafax. Score: 0,31
Ce variante de regionalizare vrea să propună UDMR Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit, marţi seară, la Realitatea TV, despre posibilele variante de reorganizare administrativ-teritorială pe care formaţiunea pe care o conduce le-ar putea propune odată revizuirea Constituţiei. Score: 0,31
Actualitate Pinocchio Maior are tribună liberă pentru basme Oamenii de la RoTV au fost mobilă de decor când a vorbit Maior. Score: 0,31
Dezintegrarea teritorială în contextul Statelor Unite ale Europei Uniunea Europeană în forma federalizată despre care a tot vorbit Traian Băsescu va avea o structură care, sintetic, poate fi descrisă ca 150 de landuri şi un singur centru de comandă la Bruxelles. Score: 0,29
Actualitate Ponta, despre scandalul cărnii de cal El a vorbit de tendinţa de a se arunca vina asupra statelor care au aderat recent la UE, lucru care, după cum a afirmat premierul, îl supără. Score: 0,31
Un destin pentru secolul XX – Ligia Minovici Pe Ceauşescu, care a vorbit contra intervenţiei armatelor sovietice, CAER-ului cum se numea. Score: 0,30
Actualitate Ministrul Agriculturii despre fondurile UE alocate României Aici intrăm şi cu acel proces de convergenţă de care s-a vorbit mult. Score: 0,30
Actualitate Elevii ar putea primi gratuit câte un mini-calculator Am vorbit şi eu cu reprezentanţii unei fundaţii pentru ca şi în România să derulăm acest experiment. Score: 0,30
Cum să-îmblânzeşti violenţa În cazul lui Murray Schisgal, s-a vorbit de “black comedy/comedia neagră”, căreia regizorul spectacolului “Doi x Doi” îi găseşte un corespondent în "râsu’-plânsu’" din poezia lui Nichita Stănescu. Score: 0,32
Actualitate Box: Englezul James DeGale l-a provocat oficial pe Lucian Bute Am vorbit cu Jean Bedard (preşedintele InterBox) şi aşteptăm cu nerăbdare un răspuns pe acest subiect. Score: 0,30
Actualitate Şeful ANI îl acuză pe Antonescu de presiuni la adresa Agenţiei Afirmaţia vine după ce Crin Antonescu a vorbit din nou despre schimbarea legii de funcţionare a Agenţiei, potrivit rtv.net. Score: 0,31
Actualitate Editorial Stalin şi Transilvania Apostol arăta că delegaţia română pregătise minuţios o expunere de circa 20-25 de minute în ce priveşte problema Transilvaniei, dar, după ce Gheorghiu-Dej a vorbit cam 10 minute, Stalin l-a întrerupt, expunându-şi punctul de vedere foarte tranşant. Score: 0,29
Actualitate Editorial Altă rută pentru Orient Express? Datul din gură la televizor, zi şi noapte, fanatizează şi vorbitorii, şi telespectatorii, de parcă totul s-ar rezuma la acest exerciţiu. Score: 0,28
Linşaj juridic asupra unor ziarişti din Gorj Cu această persoană am vorbit o singură dată, cu circa doi ani în urmă, când m-a abordat cu rugămintea de a realiza o investigaţie jurnalistică pe un subiect propus de el, cerere căreia nu i-am dat curs. Score: 0,31
Actualitate Liderii USL, despre viitorul alianţei şi al României …preşedintele senatului, Crin Antonescu, premierul Victor Ponta şi ministrul Agriculturii Daniel Constantin au răspuns celor mai arzătoare întrebări ale momentului.Liderii USL au vorbit despre viitorul alianţei şi al României. Score: 0,30
Privatizarea CFR Marfă, aprobată în CSAT După şedinţa CSAT, vicepremierul Daniel Chiţoiu a vorbit despre această decizie. Score: 0,30
Bob Dylan, de la rock la şevalet La vernisajul din 4 februarie au vorbit despre opera lui Dylan criticul Francesco Bonami şi asesorul pentru cultură Stefano Boeri. … La vernisajul din 4 februarie au vorbit despre opera lui Dylan criticul Francesco Bonami şi asesorul pentru cultură Stefano Boeri. Score: 0,94
Actualitate Extern Francois Hollande își exprimă recunoștința față de Statele Unite Hollande a vorbit în cadrul unei declarații comune cu vicepreședintele SUA Joe Biden, aflat la Elysee. Score: 0,31
Actualitate Ministrul Educației: Clasa pregătitoare rămâne la școală Iar aici trebuie să fim mai flexibili”, a spus ministrul Educației, Remus Pricopie.Ministrul a mai vorbit despre acest subiect și pe 13 ianuarie, la Rtv, unde de asemenea a precizat că mult discutata clasă 0 nu va trece la grădiniță. Score: 0,31