Sebastian Ghiță s-a ales cu un nou mandat de arestare în lipsă

Tribunalul Prahova a dispus, miercuri, emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță în dosarul în care acesta este cercetat de DNA Ploiești pentru trafic de influență, spălare a banilor și constituirea unui grup infracțional organizat, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanților instanței, magistrații au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, care se calculează de la data punerii în executare a mandatului.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în 48 de ore de la comunicare.

Pe 5 ianuarie, un complet de la instanța supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiță, după ce acesta a dispărut și nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foști șefi din Poliție și Parchete.

Potrivit unui comunicat al DNA, Sebastian Ghiță este acuzat în acest ultim dosar că a primit în perioada 2007 — 2014, pentru contracte atribuite de instituții și autorități publice unor societăți comerciale din domeniul IT, sume de bani cuprinse între trei și zece milioane euro.

„În perioada 2007 — 2015, la nivelul instituțiilor publice și autorităților publice, au fost încheiate mai multe contracte de achiziție de programe informatice finanțate din fonduri publice, dar și din fonduri europene, de către mai multe societăți comerciale cu acest profil de activitate și de asocierea dintre acestea și societățile comerciale SC International SRL și SC Asesoft International SA. Pentru încheierea acestor contracte finanțate din bani publici și fonduri europene, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, reprezentant până în anul 2012 al societăților comerciale (…) și ulterior deputat în Parlamentul României, a pretins și primit de la reprezentanții firmelor, declarate ulterior câștigătoare ale procedurilor de licitație, sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai instituțiilor și autorităților contractante să atribuie contractele de prestare de servicii IT și/sau să faciliteze derularea în bune condiții, firmelor ai căror reprezentanți fuseseră contactați, anterior, de acesta”, se precizează în comunicatul DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.