Sebastian Ghiță, suspect într-un dosar care a fost redeschis

Sebastian Ghiță s-a prezentat, miercuri dimineață, la sediul DNA Ploiești, unde a fost audiat de procurorii anticorupție.

Deputatul are calitatea de suspect într-un dosar pentru care instanța supremă a confirmat redeschiderea urmăririi penale. Ghiță este acuzat de mai multe infracțiuni, între care folosirea de informații confidențiale și șantaj, au declarat surse judiciare. De asemenea, acesta mai este suspect și de cumpărare de informații și conducere fără permis.

La ieșirea din sediul DNA Ploiești, deputatul a declarat că are calitatea de suspect în dosarul în care a fost citat, el refuzând însă să dea detalii despre speța în cauză.

Surse judiciare au precizat anterior pentru Agerpres că Ghiță a fost citat în calitate de suspect în dosarul clasat anterior de procurorul Lucian Papici, pentru care ÎCCJ a confirmat la sfârșitul lunii februarie redeschiderea urmăririi penale.

Tot în calitate de suspect în acest dosar s-a prezentat miercuri dimineață, cu puțin timp înainte, procurorul Aurelian Mihăilă, fost adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Potrivit surselor, în ordonanța de clasare să arată că Mihăilă ar fi întreprins demersuri pentru favorizarea lui Răzvan Alexe, apropiat al familiei lui Mircea Cosma, care este președinte al CJ Prahova. Fostul adjunct al PCA Ploiești ar fi încercat să împiedice demersurile colegilor săi, sprijinindu-l astfel pe Răzvan Alexe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.