Sechestru pe proprietăţile fostului premier Iulia Timoşenko

O parte a proprietăţilor fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko şi ale fostului ministru de Interne Iuri Luţenko au fost puse sub sechestru, a anunţat adjunctul Procurorului general, Mihailo Gavriliuk, citat de agenţia Interfax Ucraina, transmite Kyiv Post în ediţia online de joi, citată de Mediafax.ro.

„Proprietăţi ale acuzaţilor au fost puse sub sechestru în cadrul tuturor cazurilor penale prezentate tribunalelor”, a declarat Gavriliuk joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat dacă aceste măsuri vizează proprietăţile lui Timoşenko şi Luţenko, Gavriliuk a răspuns: „Fără excepţie”.

Fostul premier Iulia Timoşenko este inculpată pentru abuz de putere, după încheierea unor contracte pentru livrarea de gaze cu Rusia.

Ea afirmă că procedurile judiciare împotriva sa sunt orchestrate de adversarul său politic, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, a cărui principală rivală a fost în alegerile prezidenţiale din 2010.

Numeroşi alţi foşti înalţi oficiali din cadrul Guvernului acesteia sunt, de asemenea, vizaţi de anchete pentru abuz de putere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.