Secunda care a salvat onoarea poliţiei franceze

Persistă câteva nelămuriri asupra tragediei de la Paris. Se cunosc faptele, dar nu se înţelege miza. Un poliţist ucis şi doi răniţi, toţi din compania 32 de intervenţie a Direcţiei de ordine publică şi circulaţie (DOPC) a Prefecturii de poliţie din Paris, plus o trecătoare aflată în zonă, rănită şi ea. O maşină din care un individ deschide focul cu o armă automată. Tragedia se petrece pe cel mai faimos şi mai luminat bulevard din lume, Champs-Élysées, în mijlocul unui fluviu de maşini şi al unei tumultuoase mişcări de pietoni. Ora, 20.50, de maximă audienţă a emisiunilor electorale. Penultima zi a dezbaterilor. Nimeni din miile de oameni aflaţi lângă agresor nu e vizat. Doar o maşină de poliţie, adică un simbol al siguranţei, supravegherii, ordinii, legalităţii.

Ceva s-a schimbat semnificativ în strategia Statului Islamic, dacă acolo s-a aflat creierul acestei operaţiuni. După sute de lovituri teroriste care au vizat mulţimea ca să instaureze panica, avem o nouă acţiune teroristă care atacă un simbol. Spun „dacă acolo s-a aflat creierul”, fiindcă am impresia că unele dintre masacrele produse de ISIS au fost pure improvizaţii ale unor minţi bolnave, care au căutat modalităţi proprii de a-şi exersa puterea de a ucide, găsind o cauză provizorie în existenţa terorismului islamic. Dacă bombele, sacrificiile rituale ale ucigaşilor, împuşcarea în delir a sute de oameni vinovaţi doar pentru că se află în acel loc (puteau fi printre ei şi musulmani, chinezi, japonezi sau admiratori ai terorismului), călcarea cu camionul a unui număr cât mai mare de pietoni, asistăm la o cu totul altă secvenţă. Tragerea la ţintă.

Identitatea agresorului este „cunoscută şi verificată”, declară procurorul Republicii, François Molins, explicând că, din raţiuni de derulare a anchetei, numele nu poate fi dezvăluit. Precauţie inutilă, fiindcă agenţia Amaq, specializată în propaganda djihadistă, anunţă că este vorba despre Abu Yussef le Belge (belgianul, adică). Cu toate acestea, surse din grupul de anchetă al poliţiei “scapă” către presă informaţia că ar fi vorba despre un anume Karim C., cetăţean francez în vârstă de 39 de ani. Întâmplarea face că, oricare dintre ei ar fi, vorbim despre persoane de cetăţenie franceză, antrenate de ISIS şi aflate sub supravegherea autorităţilor din Hexagon de mulţi ani. Poliţia, precum şi Direcţia generală de securitate internă (DGSI) merg pe varianta Karim C., cu domiciliul lângă Paris, în departamentul Seine et Marne, unde se desfăşoară acum anchete care caută posibili complici. Dacă acesta este ucigaşul, atunci autorităţile franceze nu stau prea grozav în materie de supraveghere şi prevenire a acţiunilor teroriste. Omul fusese condamnat încă din 2005 la 20 de ani de închisoare pentru trei tentative de omor, dintre care două vizau poliţişti. Scenariul a fost acelaşi, omul se afla în maşină şi intră intenţionat într-o maşină în care se aflau doi fraţi, dintre care unul poliţist. Teroristul era, fireşte, înarmat şi cu un revolver.

Actele lui erau, în seara sângeroasă de pe Champs-Élysées, în bună regulă, buletinul şi cartea de identitate erau valabile şi legale, omul fiind, aşadar, un bun francez care se plimba pe bulevardul luminii. Cum de a ajuns el un onest cetăţean după ce fusese condamnat pentru terorism, asta doar logica sucită şi umanismul funciar al justiţiei franceze pot explica. Eliminarea lui a fost un noroc chior, acela ca unul dintre politiştii răniţi să poată scoate pistolul şi să tragă. A fost secunda care a salvat onoarea poliţiei franceze.

Important mai este şi altceva. În nici unul dintre atacurile teroriste din Franţa nu putem vorbi despre imigranţi. Toţi agresorii au fost francezi, majoritatea aflaţi sub „supravegherea” poliţiei. Oameni născuţi şi educaţi în Franţa, aşa cum agresorii din Marea Britanie fuseseră buni cetăţeni britanici. Nici pomeneală de est-europeni, de oameni care îşi câştigă o pâine cărând scânduri şi moloz, nici gând de imigranţii pe care Marine Le Pen îi consideră un pericol public şi pe care îi doreşte expulzaţi în mod fulgerător şi necruţător.
Evident, candidaţii la funcţia de preşedinte al Franţei şi-au reorientat comportamentul. François Fillon, Marine Le Pen, Benoît Hamon şi Emmanuel Macron şi-au anulat deplasările în ultima zi de campanie. Discursurile lor se orientează spre lupta împotriva terorismului, încercând să câştige cât mai multă simpatie populară. Întrebarea subzistă, totuşi: dacă ISIS nu are vreun mesaj de susţinere pentru unul dintre candidaţi şi nici nu a plănuit vreun atac în masă, atunci care a fost mobilul acestei acţiuni, în ziua, la ora şi în contextul politic de joi seara? Mi-e teamă că răspunsul, vorba unui celebru cântec folk românesc, e vânare de vânt.

Despre Radu Ciobotea Articolele 14
Author