Șeful CJ Botoșani, condamnat definitiv

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu (PNL), a fost condamnat definitv, joi, de Curtea de Apel Suceava, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual şi uz de fals.

Acuzații care i-au fost aduse lui Țurcanu se referă la perioada când era deputat şi preşedinte al PNL Botoşani.

Șeful CJ Botoșani, trimis în judecată în 2011, a fost acuzat că a consemnat nereal că membri ai PNL Botoşani au fost excluşi din partid, deşi în Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani acestora li se ridicase doar sprijinul politic.

„Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de inculpat. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, inculpatul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar şi cinci persoane pentru a se ajunge ca funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită”, se arăta în rechizitoriu.

Anchetatorii afirmau că Ţurcanu a semnat acte prin care se consemna, în mod necorespunzător realităţii, că Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani din 21 iunie 2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din PNL şi că, în realitate, în cadrul acestei şedinţe singurele sancţiuni aplicate au fost retragerea sprijinului politic faţă de membrii Aurelia Aroşoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie şi excluderea din partid a lui George Ostafie.

„Ulterior, realizând că sancţiunea retragerii sprijinului politic nu duce la încetarea de drept a calităţii de consilier, acest efect avându-l doar sancţiunea excluderii din partid, inculpatul Florin Ţurcanu a procedat la emiterea în fals a unor hotărâri în care se atestă că sancţiunea este aplicată şi faţă de Aurelia Arosoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie”, mai susţineau anchetatorii.

În urma acestor hotărâri, persoanele respective şi-au pierdut calitatea de consilier local sau judeţean.

Ţurcanu ar urma să-și pierdă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani printr-un ordin care urmează să fie emis de prefectul judeţului ca urmare a condamnării sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.