Şeful IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa, audiat la DNA Oradea

Şeful IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa, a fost audiat marţi dimineaţa la DNA Oradea, unde a stat 20 de minute.

La DNA s-au prezentat şi şeful Poliţiei Beiuş, dar şi mai mulţi şefi de post din zona municipiului Beiuş, potrivit stiripesurse.ro.

Procurorii DNA au efectuat luni percheziții în trei locații din municipiul Oradea, dintre care două sunt la sediul unei instituții publice, într-un dosar privind infracțiuni comise în perioada 2012 — 2014, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni.

Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile procurorilor DNA Oradea au vizat sediul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bihor și la domiciliul șefului IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa. Aceleași surse au precizat că în anchetă ar fi vizat chestorul Liviu Popa.

Vasile Blaga a fost audiat luni, la sediul DNA structura centrală, el declarând jurnaliștilor, la ieșire, că a fost chemat pentru a da lămuriri în legătură cu accidentul în care a fost implicată mașina sa, la volanul căreia se afla șeful IPJ Bihor.

DNA a infirmat declaraţia lui Blaga, afirmând că nu a făcut nicio solicitare în legătură cu dosarul accidentului auto în care a fost implicat recent șeful IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.