Șeful LPF: Olăroiu şi mi-a spus că renunţă la tot pentru naţională

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a declarat pentru agenția Mediafax, că antrenorul formaţiei Al Ahly (Emiratele Arabe Unite), Cosmin Olăroiu, i-a transmis că pentru echipa naţională a României renunţă la tot.

„Eu am discutat cu Olăroiu şi mi-a spus că renunţă la bani, renunţă la tot pentru echipa naţională. Din păcate, el este sub contract în momentul de faţă. Dacă federaţia se înţelege cu clubul lui, atunci Olăroiu este dispus să vină la naţională”, a spus Iorgulescu.

Pe lista FRF pentru preluarea naționalei se află după plecarea lui Victor Pițurcă Cosmin Olăroiu, Cosmin Contra, Dan Petrescu, Ladislau Boloni, Viorel Moldovan şi chiar Walter Zenga.

Victor Piţurcă şi FRF au reziliat contractul de comun acord, a anunţat, joi, site-ul oficial al federației.

„FRF şi Victor Piţurcă au reziliat astăzi, 16 octombrie 2014, de comun acord, contractul privind postul de selecţioner al echipei naţionale a României, precum şi contractele celorlalţi membri ai stafului primei reprezentative”, se arată în comunicatul FRF.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.