Ministrul de externe Teodor Baconschi consideră că un proces al lui Osama ben Laden ar fi fost „o bună reclamă pentru sistemul democratic”, dar a recunoscut că viteza unei operaţiuni de comando adesea nu permite astfel de precauţii.
„Cred că un proces ar fi fost de preferat, dacă ar fi putut să fie capturat ca atare şi trecut printr-un proces, într-un stat democratic, care i-ar fi adus acuzaţii fondate, ar fi fost, pedagogic vorbind, o bună reclamă pentru sistemul democratic în general, însă mi-e teamă că viteza unei operaţiuni de comando nu permite astfel de precauţii sau perspective”, a declarat Teodor Baconschi, sâmbătă, la TVR1, informează NewsIn.
Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Externe consideră că decizia administraţiei Obama de a nu da publicităţii fotografiile cu liderul terorist mort „e o opţiune bună în acest caz”. Oficialul a explicat că „icoana” desfigurată a unui lider terorist eliminat ar putea să incite la noi acţiuni de ură şi ar pava calea către un cult postum al unui ben Laden-martir. „Înţeleg şi frustrările celor care ar fi vrut să aibă o certitudinea vizuală”, a adăugat ministrul. În opinia sa, lumea nu va fi mai sigură odată cu eliminarea lui ben Laden, iar războiul împotriva terorismului va continua, în timp ce mediile extremiste îl vor transforma postum pe ben Laden într-un martir. „Însă, sigur că s-a făcut un act de dreptate simbolică şi a fost decapitată figura de lider pricipal al al-Qaida”, a subliniat Baconschi.
„Al-Qaida s-a înmulţit pe orizontală, are tot felul de celule răspândite în diverse state, s-a multiplicat, chiar, prin franciză, dat fiind ‘succesul’ atacului de la 11 septembrie, aşa încât trebuie să salutăm succesul forţelor americane în această operaţiune, să realizăm că ben Laden însuşi nu va mai putea organiza noi acte teroriste, dar să rămânem precauţi”, a recomandat şeful diplomaţiei române.
El a ţinut să lege aceste comentarii şi de revoluţiile recente din lumea arabă, care dau o speranţă de democraţie şi arată că există în statele arabe o nouă generaţie, care îşi doreşte altceva. „Nu cred ca ea să pună pe agenda politică sprijinirea unor guverne extremiste şi a terorismului în general, aşa încât cred că, odată cu lichidarea lui ben Laden, se deschide, de fapt, o cale mai largă de dialog politic între Occident şi lumea arabă”, a arătat ministrul Teodor Baconschi.