Statele membre ale NATO furnizează un ajutor fără precedent Ucrainei şi vor continua să îi sprijine pe ucraineni prin distribuirea de elemente de apărare antiaeriană puternice şi pentru reconstruirea infrastructurii de gaz şi a celei electrice, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la sosirea la reuniunea miniştrilor de externe din NATO, găzduită de Palatul Parlamentului.
”Ceea ce am observat de la invazia brutală a preşedintelui Putin asupra Ucrainei este că el eşuează în acest plan. Răspunde cu şi mai multă brutalitate, atacând infrastructura de gaz, liniile electrice şi încercând să îi priveze pe ucraineni de utilităţi fundamentale: apă, electricitate, lumină şi încălzire. De aceea trebuie să sprijinim Ucraina, pentru că ceea ce vedem în momentul de faţă este faptul că preşedintele Putin încearcă să folosească iarna ca o armă de război, lucru care provoacă o suferinţă extremă poporului ucrainean. Aliaţii NATO furnizează ajutor fără precedent şi vor continua să facă asta, inclusiv pentru reconstruirea infrastructurii de gaz şi infrastructurii electrice. Vom continua să distribuim, de asemenea, elemente de apărare antiaeriană solide”, a spus Stoltenberg.
El a precizat că NATO şi ţările sale membre au furnizat deja elemente esenţiale pentru a limita efectele atacurilor ruse asupra infrastructurii electrice şi de gaz din Ucraina.
”Nu uitaţi că ucrainenii reuşesc să distrugă nu în totalitate, dar o proporţie suficient de mare de rachete şi proiectile ce atacă infrastructura energetică şi cele care au reuşit să treacă de apărare au distrus infrastructura”, a adăugat înaltul oficial aliat.
Potrivit acestuia, NATO a adoptat deja decizii importante pentru consolidarea flancului său estic, inclusiv în România, dar şi în regiunea Mării Negre. ”După invazia Ucrainei de către Rusia, am dublat numărul de grupuri de luptă (de la 4 la 8), inclusiv cel de aici, din România, condus de către Franţa. Am crescut prezenţa noastră pe teren, avem o prezenţă sporită în aer, am avut un exerciţiu de apărare antiaeriană puternică în România, cu trupe spaniole, turceşti, avioane americane, de asemenea, dar şi cu avioane franceze, de pe portavionul Charles de Gaulle. În momentul de faţă nu facem nimic altceva decât să ne sporim prezenţa militară şi, parţial, ne orientăm spre echipamente prepoziţionate, crescând astfel disponibilitatea forţelor noastre de a acţiona sau de a ne consolida prezenţa acolo unde este nevoie, cum e Marea Neagră”, a insistat secretarul general al NATO.
Stirea inițială
Alianţa Nord-Atlantică este aici, este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat, a mai declarat, marţi, secretarul general al NATO.
Înaltul oficial se află în România pentru a prezida reuniunea miniştrilor de Externe din NATO, care are loc marţi şi miercuri la Palatul Parlamentului.
„Miniştrii Afacerilor Externe din ţările NATO se reunesc în Bucureşti, în timp ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei are loc la graniţa cu România şi subminează ordinea internaţională bazată pe reguli. Este un moment critic pentru securitatea noastră şi transmitem un mesaj important: NATO este aici, NATO este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a afirmat Stoltenberg.
El a vorbit despre creşterea prezenţei militare după începutul războiului din Ucraina, respectiv dublarea grupurilor de luptă aliate de la două la patru, unul dintre ele fiind în România.
„NATO şi aliaţii nu fac parte din conflictul din Ucraina, dar punem la dispoziţie, într-o manieră fără precedent, sprijin Ucrainei, deoarece Ucraina este o naţiune care are dreptul de a se apăra, drept înscris în Carta ONU”, a transmis Jens Stoltenberg.
Potrivit secretarului general al NATO, „războiul de agresiune al preşedintelui Putin este un eşec”. „Iar el răspunde cu mai multe acte brutale – vedem valuri de atacuri cu rachete lansate în mod intenţionat asupra civililor şi infrastructurii civile, care lovesc case, spitale şi reţele de electricitate”, a completat Stoltenberg.
El a adăugat că sunt momente complicate pentru toată lumea, dar pentru Ucraina este „groaznic” ceea ce se întâmplă.
„Este un lucru groaznic pentru Ucraina. Dar sunt momente complicate şi pentru noi, în Europa şi pentru alte ţări din lume (…) Este adevărat, cu toţii plătim preţul pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar preţul nostru este în bani, în timp ce ucrainenii plătesc cu sânge. Dacă îl lăsăm pe Putin să câştige, cu toţii vom plăti un preţ mult mai mare, în anii ce vor veni, deoarece domnul Putin şi alţi lideri autoritari vor învăţa atunci că pot să îşi atingă scopurile folosind forţă brută. Aşa că vor fi încurajaţi să folosească şi mai multă forţă, în alte dăţi. Asta va face lumea noastră mai periculoasă şi ne va face pe noi toţi mai vulnerabili”, a subliniat oficialul NATO.
„Este în interesul nostru de securitate pe termen lung să susţinem Ucraina”, a reiterat Stoltenberg.
Secretarul general al NATO a declarat că România a jucat şi joacă un rol important în eforturile Alianţei Nord-Atlantice de a sprijini Ucraina.
„România a jucat şi joacă un rol important în eforturile noastre de a sprijini Ucraina, având cea mai mare graniţă cu această ţară. Aţi avut un rol esenţial în asigurarea sprijinului pentru Ucraina, dar aţi ajutat şi celelalte ţări aliate şi partenere să sprijine Ucraina. Sunt absolut convins că la întâlnirea miniştrilor de Externe de astăzi şi mâine mesajul va fi că trebuie să continuăm şi să intensificăm sprijinul nostru nu în ultimul rând când vine vorba despre prezenţa sistemelor de apărare aeriană, pentru ca Ucraina să se apere de atacurile cu care se confruntă acum”, a spus şeful NATO, la „Aspen – GMF Bucharest Forum”.
El apreciat faptul că România găzduieşte foarte mulţi refugiaţi ucraineni.
„Este o demonstraţie a sprijinului României pentru Ucraina”, a punctat Stoltenberg.
Oficialul NATO a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică nu a fost luată prin surprindere atunci când a început invazia Rusiei în Ucraina, deoarece existau informaţii în acest sens.
„Atunci când s-a produs invazia, NATO nu a fost luată prin surprindere. De fapt, noi ne pregăteam şi eram pregătiţi să ne confruntăm cu situaţii de acest gen încă de când am început marea adaptare a NATO din 2014. Războiul a început anul acesta, în luna februarie, dar pentru noi războiul a început în primăvara lui 2014 şi de atunci NATO a trecut printr-o foarte mare adaptare a aliaţilor noştri, cea mai mare de la Războiul Rece încoace, cu mai multe cheltuieli pe partea de apărare, inclusiv România a alocat 2% din PIB pentru apărare şi am avut informaţii cu multe luni înainte, încă din toamna anului 2021. Anul trecut aveam informaţii cum că Rusia plănuia să atace Ucraina. Am transmis toate aceste informaţii aliaţilor noştri şi publicului larg. Aşadar, atunci când s-a produs invazia, aceasta nu a fost o surpriză pentru că noi ne-am sporit şi mai mult prezenţa. În România, cred că la începutul lunii februarie, am văzut trupele SUA, trupele NATO şi trupele franceze care şi-au sporit prezenţa aici. Apoi, în aceeaşi dimineaţă când s-a produs invazia, am activat planurile noastre de apărare şi am decis să ne sporim prezenţa”, a spus Stoltenberg.
Secretarul general a subliniat că NATO s-a pregătit începând cu 2014 pentru această situaţie.
„Am început să acţionăm cu câteva săptămâni înainte de invazie, iar după invazie mulţi dintre aliaţi, în frunte cu Franţa, şi-au sporit prezenţa în această regiune. Acest lucru a fost susţinut de forţe navale puternice în Marea Neagră, în Marea Baltică şi în Marea Mediterană şi de asemenea o prezenţă intensificată a forţelor aeriene şi suntem pregătiţi să oferim mai mult sprijin dacă este nevoie”, a declarat Stoltenberg, care a punctat că Marea Neagră are o importanţă strategică mare pentru Alianţa Nord-Atlantică.
Era vorba ca blocurile militare internationale(Tratatul de la Varsovia si NDTO)se vor dizolva si vor lua nastere armate regionale.UE trebuia deja sa aiba propria armata.Nu toate natiunile considera ca NATO reprezinta o strategie militara universala.