Şeful Trezoreriei SUA: Brexit-ul ar afecta economia mondială

O eventuală ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar avea un impact negativ asupra economiei britanice, europene și mondiale, a avertizat marți Secretarul Trezoreriei americane, Jacob Lew, informează AFP, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat postului public de televiziune PBS, Jacob Lew a apreciat că, în ceea ce privește schimburile comerciale și relațiile economice, repercusiunile unui Brexit ar fi resimțite la nivel mondial. „Nu cred că va fi unul bun pentru economia europeană sau britanică și nici pentru economia mondială. Într-o lume în care unul din lucrurile care influențează economia este incertitudinea cu privire la riscurile geopolitice… este clar că dacă există un nivel ridicat de incertitudine acesta are consecințe economice”, a declarat oficialul american.

Britanicii se vor pronunța pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale țării în ultimele decenii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.