Plenul Senatului a adoptat, în şedinţa de luni, Ordonanţa nr. 96/2013 privind acordarea de drepturi unor membri ai Corpului diplomatic şi consular al României care prevede crearea unei noi instituţii judiciare – indemnizaţia diplomatică – care se acordă, lunar, foştilor diplomaţi care la finele lunii august 2010 erau pensionari, potrivit Agerpres.
Indemnizaţia este acordată pentru activitatea acestora „desfăşurată în interesul României, în condiţii grele, vătămătoare, de uzură fizică şi psihică”.
În proiectul de lege se precizează faptul că „membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cu o vechime neîntreruptă de cel puţin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, care la data de 31 august 2010 erau pensionari, pot beneficia de o indemnizaţie diplomatică în cuantum lunar de maximum 3.571 lei. Indemnizaţiile diplomatice se pot acorda pentru un număr maxim de 250 de persoane. Condiţiile de acordare de către MAE, precum şi cuantumul indemnizaţiei diplomatice se stabilesc prin ordin al ministrului de Externe”, se arată în proiectul de lege.