Senatorii jurişti, aviz favorabil pentru legea care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul CCR

Membrii Comisiei juridice a Senatului au adoptat, miercuri, un raport favorabil, fără amendamente la proiectul de lege care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul Curţii Constituţionale, informează Mediafax.

Raportul favorabil a fost adoptat cu 6 voturi „pentru”, la şedinţă participând doar senatorii puterii: preşedintele comisiei, Toni Greblă, senatorii Adrian Ţuţuianu, Ioan Chelaru, Dan Şova (PSD) şi senatorii Ioan Ghişe şi Cristinel Bîgiu (PNL).

Propunerea legislativă de modificare a Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale îi are ca iniţiatori pe deputatul PNL Cornel Pieptea şi pe senatorul PSD Georgică Severin.

Autorii proiectului propun eliminarea de sub controlul de constituţionalitate al CC a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.

Proiectul urmează să fie dezbătut de plenul Senatului, care este cameră decizională.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul care modifică legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, eliminând astfel posibilitatea contestării la CCR a hotărârilor adoptate de Parlament, iniţiativa legislativă întrunind 168 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 16 abţineri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.