Șerban Nicolae: România e victima unui jaf al gulerelor albe

Senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat vineri, la Oradea, că România este „victima unui jaf al gulerelor albe”, „care nu ține de legislația românească sau de acțiunea guvernamentală”.

„Mă surprinde faptul că nimeni nu se indignează pentru faptul că băncile din România, companii multinaționale, raportează pierderi sau profit zero de ani de zile, se extind ca activitate, au niște sedii foarte luxoase, un parc auto absolut spectaculos, fac team-buildinguri în stațiuni dintre cele mai căutate din România, dar merg în continuare pe profit zero sau pe pierdere. Și nimeni nu caută o explicație rațională.

Nimeni nu protestează pentru faptul că aceste companii acționează pe piața românească de ani de zile și, cu toate astea, beneficiile așteptate de la investitorii străini nu apar. Poate lucrurile vor începe să se schimbe. Sau poate cei care protestează vor înțelege că, de fapt, România este victima unui jaf al gulerelor albe, dar foarte albe, și care nu ține de legislația românească sau de acțiunea guvernamentală”, a declarat, în conferință de presă, senatorul PSD, potrivit Agerpres.

Datele oficiale consemnează aproximativ 20 de bănci care nu mai există în realitate 

„Nu spun că nu plătesc contribuțiile angajaților, eu spun că raportează profit zero sau pierderi de ani de zile, de peste cinci ani, foarte multe dintre ele. Și acest lucru este nefiresc. Motiv pentru care încercăm să luăm măsuri în așa fel încât să nu se mai procedeze la așa-numitele optimizări fiscale care semnalizează profitul realizat în România.

De altfel, atunci când Guvernul României a anunțat măsuri în această privință, foarte mulți au reacționat că se descurajează mediul de afaceri, că se dă o lovitură economiei de piață, că se afectează libera concurență ș.a.m.d. Ulterior, cinci miniștri de finanțe din Europa — Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda — au anunțat necesitatea de a avea exact aceleași abordări în sensul în care impozitarea să se facă la locul de realizare a veniturilor”, a afirmat senatorul PSD.

În altă ordine de idei, conform lui Nicolae, „oamenii bine informați și de bună credință” nu ar avea motive să mai protesteze, dar probabil, nu s-a explicat suficient de clar faptul că măsurile de natură fiscală recent adoptate sunt generate de marile întârzieri și pierderi la bugetul de stat datorate procedurilor greoaie de colectare.

‘Nu am spus nicio secundă că plata defalcată a TVA sau transferul evidenței contribuțiilor de la angajator la angajat ar fi măsuri de stimulare a mediului de afaceri. Sunt măsuri de disciplinare fiscală, care să asigure că la bugetul de stat, pentru autostrăzi, pentru spitale, pentru alte elemente de infrastructură de utilitate publică, sunt resursele necesare. Suntem pe ultimul loc în colectarea TVA-ului și în această privință nu s-a mai făcut nimic foarte clar în ceea ce privește procedurile, mai ales de colectare, de foarte multă vreme.

Avem peste un miliard și jumătate de euro pierdere în fiecare an TVA declarat și neîncasat. Deci nu evazional, ci declarat, evidențiat în documente, și neîncasat de statul român de la firme aflate în insolvență.

În ultimii trei ani s-a ajuns la 22 de miliarde de lei, sume care apar și nu se încasează. Sunt sume foarte mari din care, imaginați-vă câte s-ar putea face,’ a spus senatorul PSD.

Șerban Nicolae s-a oprit vineri, la Oradea, să se întâlnească cu colegii săi din filiala bihoreană, aflându-se pe drum către Gyula, Ungaria, unde va vizita comunitățile de români.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

26 de Comentarii

  1. Cum poate un asa zis politician cu studii superioare sa debiteze asemenea ineptii? Chiar sunt idioti acesti PSD-isti care distrug tara in ritm accelerat?

    • studii: liceul industrial, apoi celebra univ. romano-americana.

    • Gigele, (ne)omul tau chiar minte cu seninatate! E-atat de simplu sa verifici. Pe 2016 prfitul net declarat (adica DUPA ce a fost dedus impozitul pe profit) la BRD a fost de 763 milioane de lei, la Reiffeissen a fost de 100 de milioane de euro, la Banca Transilvania 1,2 miliarde de lei (!), la BCR peste un miliard de lei, etc., etc., etc.! Ce-a spus mincinosul? „Eu spun că raportează profit zero sau pierderi de ani de zile”!

  2. Nu-l mai mediatizati , ii faceti mult rau , lasati cititorii sa-l dea uitarii si nu le mai sporiti indignarea cu asemenea parlamentar oportunist ce-si bate joc de fibra poporului roman , cu fiecare declaratie pune paie pe foc si ingroase randurile protestatarilor fata de actuala guvernare !Sa aiba grija prin comunitatile de romani din Ungaria , cine stie ce ” perle ” mai nascoceste si atata spiritele ..Stelu ..!!

  3. Oana, am respectuoasa rugamintea sa-mi spui si mie de ce sunt ineptii afirmatiile facute de Serban Nicolae, dar argumentat te rog. Altfel, parerea ta nu are nicio valoare.

    • tu-i ceri oanei sa vina cu dovezi?
      daca tot sunt asa tari in clantza, de ce nu vin tovarasii PSD-isti cu dovezi?
      de ce nu vorbesc cu subiect si predicat?
      pentru ca nu au curajul. pentru ca se vor trezi pe cap cu armate de avocati care le vor demostra ca vorbesc prostii si vor platii din greu daune morale
      tot timpul arunca vorbe in stanga si-n dreapta si fac acuzatii fara acoperire
      asta ca poporul nestiutor si habarnist sa infiereze cu mandrie proletara institutiile mai sus mentionate
      spune-mi tu ce lege se incalca daca raportezi profit zero sau pierderi?
      ca este moral sau nu, asta nu tine loc de lege . modificati legea tovarasi daca sunteti asa de bataiosi
      asa ca despre ce vorbim?

    • S. NICOLAE , NICOLICEA , ” ALTA INTREBARE ” , SUNT JURISTI DE TIP PRIMITIV . EI NU AU STUDII REALE , FACUTE LA UNIVERSITATII DE PRESTIGIU . AU STUDII FORMALE ( ADICA , DE FORMA ) . NICIODATA PSD NU A AVUT JURISI MAI PROSTI SI MAI RESPINSI DE LUMEA ACADEMICA JURIDICA , CA IN ACEST MOMENT . DAR NICI LIDERI ! PSD SE VA PRABUSI SUB GREUTATEA PROSTILOR DIN INTERIOR !

    • Adriano, „formal”, in cazul studiilor inseamna „oficial”, „corect”, „legal”… Dim piata dai mesajul asta?

  4. Nu debiteaza ineptii, acesta este adevarul. Multinationalele au ras padurile, au exportat petrolul si gazul romanesc, au pus mana pe energia eoliana si cea hidro, au cumparat terenurile arabile si exporta graul si apoi aduc produse de panificatie si alimenteaza marile magazine etc. Romanii nu mai au nimic. Starinii transporta tot ce se poate demola in Romania si mai vor si autostrazi tot de la saracii de romani. Multinationalele exploateaza muncitorii romani fara sa le plateasca contributiile. Dac Romania e furnizor de forta de munca pentru multinationalele care nu platesc niciun leu impozit pe profit singura sursa de ai pune la plata este sa platesca darile la stat cu forta de munca.

    • Daca e așa, Nicolae unde a fost pana acum ? Cum de află toți de jaful Romaniei doar acum cand țara e cheala atat la propriu cât si figurat ?

  5. Deci, e vorba de un simplu transfer al evidenței contribuției de asigurări sociale de la angajator la angajat si nu este vorba nici pe departe de o creștere a salariilor, cum se anunță cu surle si trâmbițe că ar ar proceda unii angajatori, editat
    Este adevărat că urmare a scăderii cu vreo câteva procente a contribuției respective angajatul va câștiga vrei câțiva lei, dar ce reprezintă aceștia pe lângă explozia de preturi pe care o provoacă informațiile false cu privire la așa -zisa creștere a salariilor?!

  6. Tot bancile au ajutat dezvoltatorii imobiliari ai PSD sa-si vanda blocurile nou construite, prin creditele acordate celor care au primit salarii marite de la stat. In urma cu un an nu le cumpara nimeni. Acum au scapat de ele si s-au imbogatit. Aceasta retorica nu este credibila, prin urmare.
    Apropo, exista multe firme de stat care functioneaza din 89 si de atunci nu au profit.

  7. Romania e VICTIMA Jafului PSDist!
    TOTI aveti Averi uriase din Salariile amarate de Bugetari, asa cum se plangea Dragnea in campania electorala din Decembrie 2016 Motivand Cresterea pana la cer a Indemnizatiilor parlamentarilor si a Pensiilor lor Speciale, obtinute FARA nici o Contributie!
    Serbane, Minciunile astea sunt pentru Teleormanenii lui Dragnea care va cred desi ii tineti in cea mai neagra saracie din UE, Teleormanul si Vasluiul!
    Rusine, impostorilor!
    Jaf e ceea ce faceti de 27 de ani, JAF national!
    La puscarie e locul vostru!

  8. Saracul e dus!!! Un habarnist vb de sistemul bancar…pt asta avem BNR, Anaf, parlamentul (face legi)!!…Problema e ca in toate functiile de la stat sunt „habarnisti ca domnia sa” pusi politic!!! au scoli grele editat. putem sa constatam ca „pestele de la cap se impute”!!! Am rugamintea cand ne trasnmiteti balariile transmise de clasa politica …sa ne prezentati si CV-ul!!! cand unul ca el citeste pe litere…e greu sa admiti ca poate sa aiba o opinie/parere…nici la erata nu sunt buni.

  9. Acest individ habar nu are ce spune. Dacă avem un jaf al „gulerelor albe” în România îl avem datorită „gulerelor albe” din Parlament și din Guvern. Nimeni în istoria țării nu a jefuit România așa cum au făcut-o ei, politicienii după 1989. Nu Ghiță de la strung, nici Ion de la vaci, nici profesorii și medicii umiliți de politicieni n-au jefuit această țară ci oameni ca acest individ din Parlament care caută să distragă atenția de la adevăr. Ei au vândut țara pe bucăți și pe șpagă la preț de doi lei. Să-ți fie rușine, domnule senator!

  10. Oana e plătită la nr de cuvinte. Altfel arunca și ea cu pietrele #rezist

  11. nici nu ma mira faptul ca un cunoscator al economiei socialist-etatiste, unde profitul se punea pe factura, 5% hahahahaha, deci nu ma mira faptul ca sustine afirmatiile bufleiului. hai sa-ti spun o noutate! profitul trebuie cheltuit pentru dezvoltare, extindere, sedii, masini si tot ce vrei. ce altceva sa faci cu el? sa-l dai la stat sa-l fure borfasii? de aceea nu raporteaza profit si nimeni n-are ce le face. la urma urmei, e cea mai buna politica. ceea ce fac pesedelele este sa caute tapi ispasitori pentru dezastrul care va veni in tara asta.

  12. S-a declansat campania feibucista, au reaparut masiv trolii; ii recunosti dupa lipsa de argumente si dupa injurii.

  13. Ma uit la unele comentarii si ma apuca rasul.Seraban Nicolae ,pe care nu-l apreciez prea mult dar aici si-a facut temele.Toate bancile care functioneaza in ROMANIA au avut si au profituri uriase.Daca vreti un exemplu simplu va rog sa va uitati la dobanzile pe care le dau la depozitele facute de persoanele fizice si la dobanzile pe care le percep la creditele acordate persoanelor fizice sau juridice.BANCA NATIONALA ar trebui sa urmareasca modul cum functioneaza aceste banci,dar cine sa se implice ,MUGUR ISARESCU care s-a imbogatit vazand cu ochii,a preluat STATIUNEA VIEI si VINULUI din DRAGASANI cu tot inventarul,hoteluri prin OLANESTI,am inteles ca si apele termale,etc.De ce sa se implice cand lui ai merge foarte bine.Da o parte din profit este folosit pentru dezvoltare dar sa fie folosit pentru dezvoltarea tarii unde s-a obtinut nu sa fie transferat in tarile de unde provin aceste banci si multinationale.Daca nu se dorea trecere oblgatiilor fiscale de la angajator la angajat,cred ca se putea gasi o alta solutie prin raspunderea penala a angajatorului si prin neacceptarea insolventei firmei respective de cat prin extinderea confiscarii bunurilor asupra rudelor de gradul unu si doi pana la acoperirea prejudiciului.Cunosc oameni care au dus intentionat propriile firme in insolventa ,si au ramas bine merci cu averile acumulate.Gulerele albe sunt si au fost din 1989 in toate partidele ,nu numai la unii,s-au acoperit unul pe altul.Sunt de acord sa se dea o lege pentru verificarea tuturor averilor acumulate prin furt si sa fie confiscate.

  14. E vizibil ca protestatarii sunt gulerele albe, care fiind inteligenti dar fara morala au gasit metodele sa fenteze sistemul sa-si bage bani necuveniti in buzunar. Iar acum bancile si alte multinationale isi trimit angajatii in strada sa protesteze. Pana la urma, bottom line e: cine nu fura, nu are de ce sa sa teama. Veniturile vor scadea doar pentru cei care fura. Si anume vor scadea veniturile ilicite.

  15. Guvernul își face HARAKIRI! Surpriză TOTALĂ în LISTA de la ANAF devenita publica, cu cei mai mari DATORNICI către STAT.

    Scandalul din jurul firmelor care sunt pe lista celor mai mari datornici către stat ia o întorsătură nefavorabilă Guvernului condus de Tudose.
    Și asta pentru că lista cu cei mai mari datornici este condusă chiar de firmele controlate de stat. Profit.ro menționează că dacă s-ar respecta anunțurile pline de nerv făcute de Tudose, Guvernul ar trebui să execute propriile firme, iar directorii să ajungă la închisoare.

    Mai exact, 9 din 10 firme sunt ale Statului, iar dacă Legea va fi schimbată și vor fi deschide dosare penale celor care nu achită banii, Guvernul ar crea o pagubă imensă.

    Lista datornicilor blamați de Guvern ca rău-platnici este deschisă de Compania Națională a Huilei (3,7 miliarde lei), Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor (aproape 942 milioane lei) și Societatea Națională a Căilor Ferate Române (601,6 milioane lei).

    TOP 10 este dominat de Companiile de Stat Falimentare unde clientela politica domneste pe Salarii si beneficii URIAE!

    NU l-am auzit pe Tudose, fost Minsitru INEXISTENT al Economiei sa spuna vreun cuvant despre Companiile de Stat falimentare care NU isi Platesc Taxele catre Stat de 27 de ani, adica An de An fac asta cu Complicitatea politicului!
    Rusine, mincinosilor, votantii creduli ai PSD insa ii cred pe acesti Mincinosi!

  16. Postacii securisti apara bancile care jupuiesc cetatenii, banci majoritar straine, dar si marile companii straine care
    nu platesc impozite sub cele mai jalnice motive sub ochii inchisi ai autoritatilor de resort(ANAF) si mai ales a sefului securist al Pusculitei Nationale. Acesta face si „jocuri valutare” in care trupa sa securista de soc se imbogateste pretextand tinerea sub control a monedei. Cand vand sau cumpara valuta strecoara si bani proprii,pe hartie,in acestfel devenind miliardari in banci bolsevice din strainatate. Cineva de aici ii limita averea la niste podgorii si hoteluri care sunt doar varful oficial al aisbergului. Imbogatitii postlovitura de stat sunt in toate
    partidele pentru ca partidele au fost create de securisti si activisti si de odraslele lor. De aceea complicitatea
    suprapartinica/interpartinica nu are la baza raptul bogatiilor si banilor tarii, ci sorgintea ideologica comuna in
    baza careia raptul a fost posibil si a fost si este protejat de indivizi gen Lulutza, Tractoristul General, sefii SRI
    de la infiintare, Tartorii din Deal…tigani, tzapi, mongoli sau sasalai!

  17. NU MAI CONTESTATI FARA DOVEZI !!!DAM ETICHETE SII CALIFICATIVE.DESI SUNT FAPTE PENALE DE EVAZIUNE FISCALA, FALS SI UZ DE FALS, INSELACIUNE, ABUZ IN SERVICIU CU DATE SI CIFRE.NU MAI RRIMETI IN DERIZORIU SUME DE 1, 5 SI 22 MILIARDE.AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.