Seri de Operă și Balet pe Esplanadă

Opera Națională București prezintă pe 3 și 5 septembrie, începând cu orele 19:00, concerte în aer liber în cadrul „Seri de Operă și Balet pe Esplanadă”.

Printre stele și miros de flori, ariile își vor spune povestea, duetele vor încânta spectatorii, iar coregrafiile vor transmite vibrații de basm, fapt ce va face din fiecare seară una unică prin concept.

Joi, 3 septembrie, începând cu orele 19:00, va avea loc spectacolul „Canzonetta unei nopți de vară”. Canzonetta este unul din cele mai plăcute stiluri muzicale, care încântă întreaga lume de mai bine de 500 de ani.

Sâmbătă, 5 septembrie, de la orele 19:00, pe esplanadă se va desfășura opera în concert „Carmina Burana” de Carl Orff. Sursa de inspirație a acestei creații o constituie cântecele şi poeziile din latina veche, germana Evului Mediu şi franceza aceleiaşi perioade, dintr-un manuscris din secolul XIII, păstrate în mănăstiri benedictine și editate de către J. A. Schmeller.

Accesul la concerte se va realiza cu o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

Biletele se pot achiziționa de la Casa de Bilete a Operei Naționale București și online.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.