Sesizarea PNL în cazul votului pentru urmărirea penală a lui Ponta, respinsă

Curtea Constituţională a respins miercuri sesizarea PNL privind votul dat de Camera Deputaților în cazul cererii de începere a urmăririi penale a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese.

Liberalii au anunțat pe 10 iulie că sesizează la CCR neconstituţionalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi a hotărârii acestui for legislativ prin care s-a respins cererea de urmărire penală în cazul premierului.

Miercuri, CCR a respins ca neîntemeiată sesizarea privind neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și ca inadmisibilă sesizarea privind hotărârea prin care nu s-a aprobat cererea de urmărire penală în cazul lui Victor Ponta, conform Agerpres.

Reamintim că plenul Camerei Deputaţilor a respins pe 9 iunie cererea DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta pentru acuzația de conflict de interese, Ponta fiind însă urmărit penal în continuare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.