Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 7 decembrie.
S-a născut în oraşul Târnovo şi i s-a dat din botez numele Filofteia (iubitoarea de Dumnezeu).
Sfânta Filofteia de mică mergea la biserică, sta cu evlavie la sfintele slujbe bisericeşti şi asculta cu luare-aminte cele ce se citeau. Le sădea în inima sa şi se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea dar şi putere spre a le împlini cu fapta. Cea mai mare virtute a sa era însă milostenia.
Căci mergînd adeseori la biserică şi ascultînd cu luare-aminte Sfintele Scripturi „s-a întâmplat odată a auzi citindu-se acea Sfântă Evanghelie, în care Domnul fericeşte pe cei milostivi:
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Cuvântul acesta atât de mult a intrat în inima sa şi atât de bine s-a prins în cele dinăuntru ale ei, căci cu atâta credinţă l-a primit, ca şi cum din însăşi gura Domnului l-a luat”. (Vieţile Sfinţilor)
Era atât de milostivă, încât îşi dăruia hainele săracilor, iar din hrana pe care o ducea tatălui său la câmp, o bună parte o dădea nevoiaşilor, care se adunau în jurul ei.
Încercarea Sfintei Filofteia în această viaţă a fost cea cu care copiii orfani se întâlnesc de multe ori. Rămasă de mică orfană de mamă, Sfânta Filofteia a avut mamă vitregă. Şi mama ei vitregă o chinuia cu diferite munci şi îi făcea tot felul de necazuri şi de schingiuiri. Nici de la tatăl său Sfânta Filofteia nu primea afecţiune şi grijă, dimpotrivă.
„Tatăl ei cel gros la minte, întunecat la judecată şi mai întunecat la cunoştinţă (…) o muncea cu multe feluri de bătăi şi chinuri”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfânta Filofteia a plecat la ceruri la vârsta de 12 ani, în urma unei lovituri pe care a primit-o de la tatăl său. Acesta se afla în câmp la arat şi a aruncat cu o bardă în ea, când a văzut-o cum împărţea săracilor din mâncare pe care trebuia să i-o ducă lui.
„Nu era prigoană asupra creştinilor ca de demult, pe vremile tiranilor împăraţi, nu erau tirani ca să poruncească, nu erau muncitori care să chinuiască.
Ci, ea a fost chinuită în vreme de pace, în vreme de creştinătate, nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o şi de vitrega sa mamă, care erau creştini cu credinţa”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul ei trup, rămânând pe pământ cu sânge încă curgând din piciorul cel tăiat, strălucea atât de tare încât lumina şi locul dimprejur. Tatăl său, cuprins de spaimă, mergând să o ridice, nu putea nici să se apropie, nici să se atingă de dânsa, poate pentru strălucirea slavei celei dimprejurul ei, sau poate şi pentru nevrednicia sa.
Dacă a văzut această minune, a alergat în cetate şi mergând la arhiepiscop şi la autorităţi le-a spus cum s-a întâmplat şi cum sfântul ei trup zace acum pe pământ şi cum este înconjurat de multă lumină.
Arhiepiscopul, împreună cu toţi arhiereii, cu tot clerul şi cu toţi cei mari ai cetăţii şi mulţime de popor, auzind lucrul acela minunat, au alergat cu făclii şi tămâie, cu slujbe şi cu rugăciuni; şi, ajungând, au văzut trupul său strălucind cu lumină dumnezeiască.
Tradiţia consemnează faptul că Sfânta Filofteia nu a putut fi adusă în cetatea Târnovei căci trupul său cel micuţ s-a făcut atât de greu încât nu a putut fi ridicat de pe loc cu nici un chip.
Episcopul locului, înţelegând că voia muceniţei era alta decât de a merge în Târnovo, a început a rosti la căpătâiul ei nume de cetăţi, mănăstiri şi biserici. Doar atunci când a fost pomenit numele Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, Filofteia a putut fi mutată din loc.
În timpul domnului Radu cel Mare (1495-1508), sfintele sale moaşte au fost aduse în Ţara Românească şi aşezate la Curtea de Argeş, în Biserica Domnească, iar mai târziu, când Neagoe Basarab a construit Mănăstirea Curtea de Argeş (1517), trupul sfintei a fost mutat acolo, loc în care se află şi astăzi. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
Foarte frumoasa expunerea, asa ar trebui sa aiba orice ziar.